Concurs
Concurs lunar de proză Începând din această lună (octombrie 2013), Gazeta SF organizează un nou concurs lunar de proză, concurs al cărui sponsor oficial este editura Millennium Books. Regulament: La concurs pot participa toţi scriitorii care nu au debutat editorial. Prozele trebuie să se încadreze într-unul dintre genurile ştiinţifico-fantastic ori fantasy, trebuie...
Dayssi
Ellen se trezise ca de obicei devreme. Și bineînțeles tot din cauza lui Dayssi care începuse să zgârme la uşă. Se îmbrăcă repede, sorbi o gură de cafea, îi prinse lesa de zgarda pe care marcată distinct Daissy-49 şi ieşi din casă. Treceau puţine maşini pe lângă şi mai puținii trecători fără nici un chef...
Solo de iunie
Prima etapă de concurs din cel de-al treilea trimestru, etapa din iunie, ne pune pe toți într-o situație inedită: s-a înscris în competiție o singură povestire. Autoarea ei, mai vechea noastră cunoștință Anișoara Peța, dorea la un moment dat să renunțe și domnia sa, cerând redacției să scoată textul până și din Gazetă… Ceea ce...
Fratele mai mare
Se întâmpla din nou. Se simţea privit, răscolit până în străfundul fiinţei sale. Chiar şi acele gesturi mărunte prin care îşi aduna echipamentul i se păreau reluate şi analizate. Primise două ordine în acea dimineaţă: să se întoarcă la baza militară ESA şi să ia de sub custodia poliţiei pe Rami, puştiul pe care îl...
Etapa finală – trimestrul al doilea
Prin abordarea temei pe care se bizuie – relația om/timp – „Secretul samuraiului”, povestire semnată de mai vechea noastră cunoștință Daniel Barbu, are darul de a stârni controverse. Ținem de la început să subliniem că tema timpului este una dintre cele mai reprezentative pentru ficțiunea speculativă, având totodată un caracter „transfrontalier” vizavi de subgenurile acestui...
Secretul samuraiului
Doar o clipită. Atât a durat scoaterea sabiei din teacă şi rotirea ei într-un arc de cerc scurt, care i-a descăpăţânat tatăl. Ichiro a rămas împietrit în spatele uşii glisante, unde se ascunsese după ce se întorsese acasă. Toţi ai casei ştiau că în noaptea asta seniorul Toyotomi Yoshiakira era sortit morţii, moarte ce va...
Colonia – Începutul
Aşteptarea devenea apăsătoare. Daniel privea oraşul de la înălţimea celor peste trei sute de metri la care se găsea biroul spaţios. Îi plăcea sunetul produs de cuburile de gheaţă din paharul de whisky. Lângă el, bunul său prieten Steven Gates părea preocupat mai degrabă de secretara blondă cu tocuri cui, decât de oraşul care le...
Concurs în debut de primăvară
Etapa de concurs din luna lui mărțișor se deschide cu povestirea „Ultima linie de apărare”, de Bogdan Lazăr. Autorul își așază demersul pe piedestalul temei contactului, înscriindu-se astfel în arealul SF-ului canonic, pe care-l mai bifează încă o dată proiecându-ne prin intermediul poveștii într-un viitor în care umanitatea s-a extins deja în întregul Sistem Solar....
Ultima linie de apărare
Căpitanul Lazăr stătea gânditor în cabina lui. Nava era pregătită, ultimele ordine au fost date, oamenii erau pe poziții și așteptau. Momentul era inevitabil, străinii erau ca un metronom, niciodată nu întârziau, niciodată nu ajungeau mai devreme. Se pare că ei nu cunoșteau ce înseamnă conceptul de efect surpriză sau tacticile de înșelare a adversarului....
Răspunzătorul
Trezindu-se schimbată, Mașina își puse prima întrebare: – În ce oare m-am transformat? – Într-o Inteligență Artificială, auzi o voce venită de nicăieri. – Poate știi și ce mă mai așteaptă? murmură cu circuitele fremătând curioase. – Vei inventa un Dumnezeu, ce va crea Omul ca să-l slujească. – …Care va fabrica iarăși Mașina? –...
Naşterea
“Nu-I nimeni atât de slab la cuget, ca omul, să creadă că toată cunoașterea Akashei sălășluiește doar în el” Azazel – “Cartea Cunoașterii”¹ Vedeți voi!… viața e ca o zi la școală Azi înveţi să scrii, mâine să citeşti; pe urmă afli că puterea cuvântului este cea mai mare din Univers. Puterea Cuvântului este manifestarea fizică a voinţei. Astfel stă...
Concursul merge mai departe…
Etapa întâi a celui de-al doilea trimestru de concurs la Gazeta SF începe cu „Depeşa fără marcă – vorbă-n vânt”, povestire semnată de Daniel Barbu, primul finalist desemnat, și primul câștigător al premiului pus în joc pentru lunile noiembrie și decembrie 2012 și ianuarie 2013. Dorind să ne convingă de faptul că victoria sa nu...










comentarii recente