Redactor sef: Alexandru LAMBA
Redactor sef-adj.: Teodora MATEI
Redactia: Adina AILOAIEI, Marcel GHERMAN,
Bogdan S. POPESCU, Sorin Catalin TRASCU

Contributii grafice: John DOBRO
Editor / Director: George SAUCIUC
Author Archive
Mesaj

Mesaj

– Suntem musafiri ai Pământului. Şi uităm acest lucru, îmi spunea el. Ne alipim cu toată puterea sufletului, de lucrurile pământeşti, care sunt trecătoare, ca şi visurile unei nopţi. Stăteam întins pe pat şi-l priveam curios cum stătea în picioare, privind pe fereastră. Lumina Lunii ce se strecura prin geam îi lumina chipul livid. Ochii...

Eu n-am văzut nimic!

Sunt mort! Nu ştiu cum am murit, dar sunt mort. E ceva ciudat pentru că ştiu că nu sunt viu, dar cumva conştiinţa mea încă este. Cumva continui să fiu conştient de sine şi să vă povestesc aceste lucruri. Când am realizat, nu pot să neg că mi-a fost frică. Am fost tare speriat chiar...

Naşterea

“Nu-I nimeni atât de slab la cuget, ca omul, să creadă că toată cunoașterea Akashei sălășluiește doar în el” Azazel – “Cartea Cunoașterii”¹ Vedeți voi!… viața e ca o zi la școală  Azi înveţi  să scrii, mâine să citeşti; pe urmă afli că puterea cuvântului este cea mai mare din Univers. Puterea Cuvântului este manifestarea fizică a voinţei. Astfel stă...