E-508

          Efectuând mişcarea involuntar şi mecanic, Florin introduce plictisit moneda în sistemul pentru blocarea căruciorului pentru cumpărături, împingându-l către intrarea destul de largă şi primitoare a supermarket-ului foarte aglomerat, ridicat cu ceva timp în urmă undeva la periferia oraşului.

          Rutina zilnică îi strivise parcă orice urmă de bucurie. În fiecare fibră a fiinţei sale simte că nu mai poate, că a venit timpul unei schimbări majore în viaţa lui monotonă şi ternă, bătută adânc în tipare.

          Ajuns în dreptul rafturilor cu sucuri, luă în mână una din sticlele de plastic, citind cu atenţie eticheta lipită pe aceasta. „Numai E-uri peste tot! Ăştia ne administrează chimioterapie pe faţă!” constată nervos Florin, aşezând înapoi pe raft pet-ul greu şi burduhos, plin cu un suc maroniu şi acidulat.

          În jurul său, mulţimea agitată umblă de colo-colo, în căutarea a cine-ştie-căror produse mereu necesare în bucătăriile de acasă. Florin strâmbă din nas scârbit. Prea se îmbulzesc cu toţii să cumpere sumedenia asta de porcării comerciale!

          Ceva mai încolo observă un ţânc de vreo 3 ani cu mânuţele lui mici întinse după un baton de ciocolată cu alune aflat tocmai sus, prea sus pentru ca el să-l poată ajunge. Maică-sa se conformează şi, cu un aer de snoabă indiferentă, pune în coşul aproape plin cu de toate vreo trei astfel de ciocolate.

           „Şi alea tot cu E-uri sunt îmbâcsite!” gândi din nou Florin, împresurat de groază. Îşi duce căruţul spre celelalte vitrine iluminate feeric şi aranjate într-o perfecţiune liniară şi atrăgătoare.

          „Unde sunt oare produsele alea tradiţionale, cum le ştiu eu din anii copilăriei?!” oftă băiatul filozoficeşte.

          Undeva, în apropierea unui stand, unde stau spânzurate de sfori felurite mezeluri afumate, două tinere îmbrăcate cu bluziţe roşii şi fuste scurte şi verzi îmbie clienţii să guste din bucăţile unui salam tăiat de ele în mici eşantioane, pentru reclamă.

          Sedus de zâmbetele golite de conţinut ale celor două domnişoare, gustă şi Florin un cubuleţ din acela rozaliu de salam înfipt într-o scobitoare. Nu prea convins, se strâmbă dezamăgit. Bucăţica aceea are exact acelaşi gust ca orice salam din lumea asta, deci nimic nou!

          Merge mai departe, păşind rar şi fără grabă. Îi este puţin ciudă că s-a lăsat momit să guste din porcăria aia!

          Încet, încet, în căruţul său de cumpărături s-au adunat câteva cutii cu lapte, o caserolă cu iaurt, nişte caşcaval, două pâini, o bucată de carne macră şi nişte pungi cu bomboane . Cam destul pentru azi!

          Ajunge în apropierea caselor de marcat, unde văzu o mulţime de clienţi care stau cuminţi şi-şi aşteaptă rândul la bandă. Deodată simţi un junghi brutal în intestine, care îl obligă să se îndoaie de spinare cu un rictus de durere întipărit pe faţa schimonosită. Urmă o scurtă repriză de ameţeală. I se face frig.

          „Te pomeneşti că mi-am făcut singur de lucru ! Poate salamul ăla era expirat?!” se gândi Florin speriat, ducându-şi instinctiv mâna în zona abdominală, unde simte cum nişte cuţite invizibilei se răsucesc în abdomen ca la o ceremonie morbidă de seppuku.

          Răspunsul îi veni însă într-o manieră foarte neaşteptată şi şocantă.

          Sirenele de alarmă ale magazinului încep să urle la unison, asurzitoare şi înfiorătoare în acelaşi timp. Odată cu declanşarea acestor alarme, în supermarket năvălesc o mulţime de siluete de oameni îmbrăcaţi ca nişte cosmonauţi. Băiatul chiar zâmbi cu privire la acest aspect ilar dar şi comic în acelaşi timp. Totuşi prezenţa acelor oameni i se păru inoportună şi ciudată în astfel de locuri, unde nu te aştepţi câtuşi de puţin să vezi astronauţi de genul ăsta.

          Alarmele amuţiră subit în difuzoarele magazinului, apoi o voce subţiată de groază anunţă: „Stimaţi clienţi! Vă rugăm să vă păstraţi calmul şi să nu părăsiţi incinta magazinului! În eşantioanele de salam expus la promoţie, din care bănuim că aţi gustat, s-a constatat abia acum existenţa unui aditiv mortal şi periculos denumit E-508 Ascorbic, care poate produce grave mutaţii genetice, ireversibile şi imediate! Atenţie! Vă rugăm să vă conformaţi întocmai indicaţiilor medicilor geneticieni, îmbrăcaţi în alb, care vor încerca să găsească o modalitate de oprire a acestui fenomen!… Stimaţi clienţi! Vă rugăm să vă păstraţi calmul şi să nu părăsiţi…”.

          În timp ce vocea aceea disperată din difuzoare repetă obsesiv fiorosul anunţ, Florin se opri îngrozit, rămânând ca o stană de piatră şi neştiind încotro s-o mai apuce. Priveşte parcă îndobitocit undeva în gol. Tocmai realizase că şi el se infestase cu ciudatul aditiv, atunci când îngurgitase bucăţica aia blestemată de salam!

          O frică teribilă I se împleti pe oase, ca o iederă otrăvitoare, răspândindu-i-se în tot corpul, electrizându-i podoaba capilară şi stârnindu-i roiurile terminaţiilor nervoase.

          „Oare ce-o să se întâmple acum cu mine?!” îşi strigă Florin undeva, în adâncul minţii sale, răvăşită de inedita şi neplăcuta răsturnare de situaţie.

          Începe să tremure vizibil, bobiţe transparente şi reci de transpiraţie încep să-i inunde tâmplele. Palmele i se umeziră de emoţie iar părul îi deveni unsuros şi năclăit. Simte o senzaţie neplăcută de sufocare.

          Chiar lângă el, un băiat dolofan, cam de vreo 14 ani, se prăbuşeşte brusc pe marmura rece, făcând spume albe la gură şi zbătându-se spasmodic cu mişcări rupte, diavoleşti. Ochii acestuia ies din orbite înroşindu-se, iar gura i se alungi trosnind, în timp ce palmele i se transformă într-un fel de labe diforme terminate cu nişte gheare lungi şi cenuşii.

          Florin îl priveşte îngrozit. Lovit de oroare priveliştii incredibile, care se derulează sub ochii lui, tânărul se fereşte într-o parte, dărâmând un raft întreg cu conserve. Micile cutiuţe de metal se împrăştie pe pardoseală huruind.

          Instantaneu, se instalează panica generală în tot magazinul, semn că şi prin alte zone ale acestuia au început monstruoasele transformări.

          Neoanele din plafoniere încep să bâzâie, pâlpâind stroboscopic, reducând orice mişcare în secvenţe sacadate şi redate cu încetinitorul. În lumina aceasta obscura, Florin priveşte din nou spre băiatul acela de 14 ani, care se transformase deja într-un fel de lup, dar fără blană pe pielea roşiatică şi transparentă sub care se văd vinişoarele maronii şi fascicolele musculare îmbinate sub bobiţe galbene de grăsime.

          Botul îi este plin de bale negre-verzui, ce se preling încet şi untos pe marginile gingiilor iritate şi hâde.

          Arătarea se ridică rapid şi, într-o fracţiune de secundă, cu o dexteritate incredibilă, se întoarce brusc. Mârâie şi dă nervos dintr-un soi de coadă, ca un ciot diform apoi, cu limba vânătă ieşită afară din gura aproape descărnată printre colţii lungi, ascuţiţi şi plini de o substanţă băloasă şi strălucitoare, se azvârli asupra lui Florin, încercând să-l sfârtece.

          Florin apucă instinctiv, mai mult de frică, o conservă ceva mai mare de pe jos şi lovi puternic cu ea în capul monstrului care se prăvăleşte la pământ ameţit, chelălăind ca Iadul deschis.

          Din spatele unor rafturi, apare o siluetă albă care începe să tragă asupra arătării cu ceva foarte zgomotos. Monstrul urlă puternic, dă să o ia la goană dar se prăbuşi din nou şi rămâne nemişcat.

          Tânărul Florin o ia la fugă printre rafturile magazinului, abandonându-şi căruţul de cumpărături. În goana lui nebună, se loveşte de alţi oameni panicaţi.

          În tot supermarket-ul se aud răgete, ţipete de ajutor, răcnete, împuşcături, paşi grăbiţi şi zgomote surde de luptă. În aer pluteşte mirosul de pucioasă, cabluri arse şi nori groşi de fum. Ici-colo atârnă câte un panou spânzurat într-un fir scurtcircuitat din care ies scântei luminoase, ca de sudură.

          Haosul desfiinţase demult orice regulă socială şi de morală civică. Fiecare încearcă acum să scape teafăr din această mortală capcană urbană.

          Florin se opreşte îngrozit chiar în faţa unei vitrine frigorifice, plină cu produse lactate. Dincolo de sticla groasă şi bombată a acesteia, zăreşte un fel de struţ înalt şi diform care sfârtecă fără grabă ţeasta însângerată a unei vânzătoare, în timp ce aceasta încă se zbate spasmodic, horcăind muribund într-o agonie teribilă.

          Hotărât să se apere şi să scape cumva din această incredibilă şi neaşteptată capcană, băiatul smulge de pe un raft o macetă şi se întoarce din drum, căutând prin tot acest vacarm o ieşire. La orice pas se împiedică de cutii răsturnate, cioburi de sticlă, vitrine sparte, rafturi făcute ţăndări, cărucioare abandonate, cabluri, cadavre de oameni sfârtecaţi şi leşurile împuşcate ale altor monştri.

          Începu să miroasă a sânge, urină, fecale şi creieri împrăştiaţi. Magazinul se transformase deja într-un abator uman.

          Pe culoarele dintre rafturi, care au mai rămas întregi , zac rânjind capete de oameni, organe şi intestine întinse peste tot, bălţi imense de sânge amestecat cu fecale urât mirositoare.

          Florin continuă să fugă, dar mişcările sale rapide par rupte dintr-un coşmar ce se derulează cu încetinitorul, fotogramă cu fotogramă.

          Brusc, în faţă îi apare o pereche de ochi roşii şi încruntaţi, dar nu mai stă să se întrebe ce sau cine îi aţine calea. Loveşte puternic cu maceta şi-şi continuă drumul, ştergându-si cu mâneca obrajii împroşcaţi de sânge.

          Goneşte mai departe, alunecând pe pardoseala năclăită de diverse lichide, încercând să rămână în picioare.

          Ajuns la casele de marcat, sare cu îndemânare peste paletele de metal. Adrenalina îi dă o putere incredibilă, de care nu fusese conştient până acum!

          Ieşirea se află la doar 30 de metri şi a scăpat! Simte cum puterile îl lasă subit, dar reuşeşte totuşi să mai facă doi trei paşi şovăitori, apoi băiatul se prăbuşi la pământ secerat, scăpând maceta din mână. Unealta ascuţită loveşte marmura, zăngănind puternic şi asurzitor, scoţând scântei.

          Florin îşi priveşte mâinile nedumerit şi îngrozit. Acestea încep să se transforme rapid în ceva hidos şi acoperit de păr câlţos şi negru. Strigă îngreţoşat şi plin de oroare, însă vocea i se transformă într-un urlet prelung de groază. Se târăşte anevoios spre marginea de inox al celei mai apropiate case de marcat unde, cu greu, işi zăreşte reflexia pe metalul lucios ca o oglindă. Încremenit, reuşi doar să urle infiorător. Se transformase şi el într-un fel de monstru diform, ceva ce mai degrabă seamănă cu o gorilă uriaşă, cu picioare lungi şi păroase terminate cu gheare lungi şi urâte. Botul său lung e înţesat de colţi enormi, galbeni şi respingători.

          „Ciudat!” gândi tânărul, „deşi sunt transformat, creierul şi memoria mi-au rămas intacte!”.

          Pretutindeni continuă să se audă împuşcături, urlete, horcăieli diavoleşti, rafturi răsturnate, sticle şi vitrine sparte, icneli şi clefăituri monstruoase şi pline de poftă.

          Florin se hotărî de această dată să salveze măcar oraşul, deoarece este conştient că persoana lui a pierdut lupta cu genetica şi va rămâne veşnic un monstru. E hotărât să salveze oraşul cu orice preţ.

          Alergă din toate puterile spre magazia supermarket-ului, acolo unde zărise cândva, din întâmplare, nişte butelii lungi cu propan şi oxigen.

          În câteva rânduri îi ieşiră în cale acele siluete albe gata să-l împuşte, dar scăpă rapid de acestea doar cu câteva lovituri puternice de gheare.

          Prin spatele unor prelate de cauciuc, unde stă scris „Accesul persoanelor străine, strict interzisă!”, ajunge în magazia imensă dar pustie acum.

          Caută cu priviri febrile locul unde ştia că văzuse buteliile. Le găsi dosite după un palet cu baxuri de ulei. Le numără. Sunt în total opt butelii cu propan şi cu oxigen.

          Le ia pe fiecare în parte desfiletându-le caneaua, apoi le apucă în braţele sale monstrous de puternice şi, întrând înapoi în spaţiul magazinului, le aruncă printre rafturile răsturnate, stârnind o gălăgie infernală.

          Rânji satisfăcut, aşezându-se comod şi agale pe una din buteliile care nu s-au rostoglit prea departe. Din aceatsta iese gazul, fâsâsind puternic şi cu viteză. Gazul dătător de viaţă…dar şi de moarte!

          De undeva din stânga apare însă o siluetă albă. Florin şi omul acela în alb se zăresc reciproc. Băatul apucă doar să vadă fulgerul ieşit din ţeava armei acelui om. Auzi imediat şi o bubuitură, cum îi loveşte timpanele ca un tunet. Instantaneu, Florin simţi o durere atroce în abdomen. Fusese împuşcat!

          Cu ultimele puteri, apucă o brichetă de pe jos şi-i acţionă butonul de aprindere, închizându-şi în acelaşi timp ochii resemnaţi, ca într-un gest de adio adresat acestei lumi.

          O explozie violentă şi luminoasă ca soarele pulveriză totul în calea sa, măturând şi carbonizând la grămadă rafturi, oameni, monştri, produse, haine, case de marcat, panouri, becuri, topind grilajele şi aruncând înspre cer, la mare înălţime, acoperişul imens al magazinului.

          Deasupra oraşului se ridică violent o jerbă bogată de flăcări roşii, ca un buchet de trandafiri, amestecat cu circumvoluţiunile cenuşii şi întortocheate de fum negru şi înecăcios.

          La ştirile de seară, locuitorii acestui oraş au fost anunţaţi că în urma unui accident necunoscut, supermarket-ul a sărit în aer, omorând câteva sute de oameni.

          În rest, tăcere…