Obiectele care se mişcă semnificativ de repede în fluide determină apariţia unor curenţi. Acel curent cu viteză egală sau apropiată de a obiectului în mişcare este slipstream. În română, mai mulţi termeni par a se apropia dar cu sensuri diferite. Siajul e zona în care apare acest fenomen. Cicliştii folosesc acest fenomen mergând în trena celor din faţă pentru a economisi energie când pedalează în grup. Automobiliştii folosesc energia suplimentară a curenţilor turbionari pentru a executa depăşiri la aspiraţie sau pur şi simplu pentru a consuma energia celui din faţă analog unei tracţiuni (drag) fără fir.

În literatură, slipstream-ul este definit ca gen care traversează graniţele convenţionale între genurile ficţionale, fiind în special menţionat în legătura cu lucrări care par a fi în acelaşi timp mainstream, science fiction şi fantasy. Poate fi considerat şi curent de aspiraţie. Aspiraţia puternica a genurilor sau aspiraţia internă autorului.

Citând din articolul lui Bruce Sterling în care a fost prima data menţionat (SF Eye #5, 1989):

This genre is not “category” SF; it is not even “genre” SF. Instead, it is a contemporary kind of writing which has set its face against consensus reality. It is fantastic, surreal sometimes, speculative on occasion, but not rigorously so. It does not aim to provoke a “sense of wonder” or to systematically extrapolate in the manner of classic science fiction.
Instead, this is a kind of writing which simply makes you feel very strange…

Aparent, pare a veni dinspre SF. Probabil că este mai mult o caracteristică a autorilor care se mişcă „repede”, trăgând după ei critica şi toata evoluţia literară, neţinând seama de genuri şi de caste. Este accesibil tuturor autorilor şi pare a semnala o caracteristică mult mai importantă decât acea atât de dorit unificatoare sintagmă „speculative fiction”.

Se argumentează intens dacă prezenţa artefactelor SF determină plasarea unei opere, cu sau fără motiv SF în arealul pomenit. Artefactele SF de alaltăieri sunt realitatea de azi. Artefactele SF încă nenăscute sunt efectiv în faza de proiect, astfel că poimâine îşi vor face loc în viaţa reală. Nu mai este mare şmecherie să anticipezi un robot – android sau nu – care să fie autonom, să circule pe stradă, să care sacoşa sau să administreze nu ştiu ce compus, care ameliorează starea de bine. Google a experimentat cu succes autovehicule inteligente care sa navigheze autonom prin toată California. Va fi aceasta în folosul consumatorilor? Mi-e teamă că este doar începutul unui proiect militar.

Veţi putea urmări un film recent: Robot and Frank; Tema este mainstream. Decorurile SF. Robotul impune prin rolul jucat o serie de teme sf si altele umane. Este pe rând SF şi mainstream, dar peste ceva timp, acel viitor devenind deodată la îndemână, vom fi puşi în situaţia de a-l cataloga mainstream. Genurile, deşi separate şi catalogate, încep uşor să dilueze înapoi spre matcă, cu cel mai îndrăzneţ conducând grupul. Nu mai amintesc de puzderia de nuvele fantasy al căror eroi au explicaţii foarte ştiinţifice pentru magia descrisă.

Deci: artefactele SF, prin faptul că au pătruns sistematic şi în număr semnificativ în viaţa curentă, sunt folosite curent şi fără complexe de mainstream. Curentul de tracţiune se face simţit în toate domeniile. Sefeului nu-i mai rămâne decât să-şi schimbe motoarele cu unele mai puternice sau să le supratureze şi să le ardă. Sefeului îi rămâne planul ideilor SF. Oare? Nu cumva mainstream-ul a preluat şi parte din temele sefe, odată cu mult hulitele artefacte?

Slipstream este plasat între mainstream şi speculative fiction. Mai mult, el se suprapune pe alocuri cu acestea, fiind atât de uşor de admirat partea care corespunde unui gen sau altul. S-ar putea ca unele opere să nu mai fie deloc create cu gândul la un gen sau altul ci pur şi simplu să fie dezvoltate într-un domeniu mixt.

Comunicaţiile rapide, creşterea numărului de autori, abundenţa artefactelor SF&F în jurul nostru, inedita apariţie a tehnologiilor cu aparenţe magice, toate acestea contribuie la metamorfozarea operelor literare şi nu numai în opere care transcend limitelor dintre genuri, demonetizându-le.

Efervescenţa artistică se manifestă deja în moduri nebănuite în alte vremuri. Web-designerii oferă exemplul unei clase de artişti despre care nu aveam habar ca o să apară, dar sunt foarte eficienţi în influenţarea comunităţilor online prin temele create. Designerii de interfaţă (software) se mută odată cu aplicaţiile, pe web. Cloud-ul este din ce în ce mai acaparator, ajungând până într-atât încât opere literare pot fi scrise, editate şi publicate în cloud. Nu e vorba de Cloud Atlas ci de The Dragon Lords, compusă de Silvia Hartmann pe Google Drive.

Ce ne aşteaptă? Haideţi să facem acest exerciţiu de imaginaţie. Scriitorii nu vor mai aborda un gen anume decât sub imperiul unei constrângeri . Lucrările vor traversa cu dezinvoltură crescândă graniţele dintre genuri, obţinându-se probabil specii noi. Se va mai putea vorbi serios şi cu influentă despre mainstream, sefe sau fantasy ca genuri separate? Nu prea cred. Scriitorii au început să observe că graniţele sunt făcute pentru a fi depăşite, normele pentru a fi încălcate, totul pentru o mai bună priză la public.

Este evident că valoarea literară va fi prezentă, nemaifiind vorba de îndulcirea realităţii cu artefacte de gen, ci numai de prezenţa ideilor şi a temelor universale. Sau a miturilor. Ce altă descriere mai bună am avea despre mituri decât literatură a trecutului? De altfel, sunt infinit de curios cum se vor povesti miturile viitorului.

 

Bibliografie:

Bruce Sterling, SF Eye #5, 1989, „Slipstream”

Wikipedia, Slipstream

Google, http://google.ro

 

În atenția cititorului: personajele, faptele sau ideile prezentate mai sus sunt pur ficționale. Orice asemănare cu realitatea este cu totul accidentală și nedorită. Cititorul este responsabil pentru propria sa interpretare a ficţiunii, identificare sau extrapolare a realității.

Eugen Ştefan Lenghel s-a născut pe 10 ianuarie 1966 în Bucureşti. A urmat cursurile liceale la  CNSS – „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Este  absolvent al Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti şi consultant IT cu experienţă practică de peste 25 de ani.

Prima remarca pozitivă în SF a primit-o în 1984 de la Adrian Rogoz. În 1986 a frecventat Cenaclul studenţesc „Solaris” unde i-a întâlnit pe Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu şi C.T. Popescu, fiind ales preşedintele cenaclului în 1988-1989. Prima sa proză SF publicată a apărut în Almanahul „Anticipaţia 1989”. Următoarea apariţie a fost volumul 6 al colecţiei „Clubul SF”, din 1991.

După o lungă întrerupere a revenit la scris în 2010, participând la şedinţele ProspectArt şi devenind membru al SRSFF. A înfiinţat şi a condus redacţia Revistei SRSFF din 2011 până în octombrie 2012, când s-a retras din SRSFF. Din noiembrie 2012 este redactor şef al revistei Gazeta SF. A contribuit cu proză şi articole la revistele SRSFF, Nautilus şi Gazeta SF. Este membru al cenaclului WolfPack.

Blogul personal: Lenghel, despre realități