GSF87ban01-650

          Mi-ar fi plăcut ca titlul acestui articol să fi fost ceva de genul Anul 2017 în 2017 semne, ori Anul 2017 în 2017 cuvinte. Din păcate, nu sunt așa de priceput încât să-mi reușească un asemenea truc. O trecere în revistă a evenimentelor dintr-un an trebuie să reprezinte un demers obiectiv, nu un unul subiectiv, așa încât am preferat să abordez problema cât mai simplu.

          Voi înșirui mai jos, așadar, ce s-a întâmplat anul trecut în SFFH-ul de pe la noi. Voi vorbi despre reviste, cărți, autori, premii, festivaluri, emisiuni, promotori – fără a avea pretenția unei lucrări exhaustive, ori măcar de referință. Îmi doresc doar să ofer o imagine de ansamblu a fenomenului, din care un cititor mai mult sau mai puțin pasionat de gen să-și poată face o părere.

          Aș începe cu revistele online, în rândul cărora Gazeta SF și Revista de suspans au apărut constant, în fiecare lună, în timp ce Helion Online și-a păstrat cele 10 numere anuale cu care ne-a obișnuit. Din păcate, Argos, Fantastica și Ficțiuni.ro n-au reușit să păstreze apariția anunțată, scoțând doar 2, 1, respectiv 6 numere.

          Se constată un regres cantitativ față de anii precedenți, compensat însă în sectorul publicațiilor tipărite. Helion a scos, ca de obicei, 3 numere duble și am asistat la apariția a două reviste, fiecare cu câte 2 numere. Una dintre ele, Zin, se află la început de drum și-i urez mult succes în continuare. Cealaltă reprezintă o plăcută renaștere a unei publicații cu o istorie veche în SF-ul românesc – este vorba despre revista Paradox.

          Un caz aparte îl constituie revista Știință&Tehnică, care, în cele 10 numere ale sale, găzduiește și povestiri SF, precum și o rubrică de informații privind aparițiile autohtone, ținută de Horia Nicola Ursu. Tot această publicație este prima care încearcă să experimenteze ideea „cartea cu revista” în SF, prima tentativă în acest sens având ca subiect volumul Pulsar de Liviu Surugiu.

          Schimbări au avut loc și în ceea ce privește editurile. Unele dintre ele au continuat să publice în ritm constant autori autohtoni, în timp ce altele par a fi redus motoarele – fiecare căutându-și, probabil, propria poziție de echilibru pe o nișă de piață care rămâne în continuare mică. Partea bună este, cred eu, faptul că încă se mai publică SF românesc.

          Editura Nemira a propus două debuturi: Adrian Mihălțianu cu un prim volum din seria Terra XXI și Florin Stanciu cu romanul Omnium. De asemenea, a continuat seria Antoinettei Wornik Lumi la răspântie, precum și colaborarea cu autorul Ovidiu Eftimie.

          Editura Tritonic a dus mai departe seriile Galaxia Sudică de Aurel Cărășel, Universul Frontierei de Lucian-Dragoș Bogdan și Omul-fluture de Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, aducând în atenția publicului și câteva serii noi: Tenebre de Daniel Timariu, Protectorii de Rodica Bretin și Cheia Iadului de Georgiana Sandu. Printre debuturi se numără Cezarina Anghilac cu Cine doarme și visează și Cătălina Fometici cu Câinii Diavolului, iar dintre autorii care s-au alăturat editurii, publicând una sau mai multe cărți în anul încheiat, i-aș aminti pe Marian Truță, Nic Dobre, Eugen Cadaru sau Maria Ileană. Alexandru Lamba a oferit publicului un nou roman hard SF, iar Michael Haulică a realizat două antologii, una cu dragoni, cealaltă în continuarea proiectului Argos, ajuns, iată, la al treilea volum.

          Editura Pavcon a pornit un proiect interesant, intitulat România sub asediu și îngrijit de scriitorul Florin Purluca, ce va include cărți post-apocaliptice cu acțiunea în România, scrise de autori autohtoni. Printre propunerile de lectură ale editurii se numără seriile Creație de tranzitare a aceluiași neobosit Aurel Cărășel și Aripile Albastre de Anamaria Borlan, precum și volume de Florin Purluca, Dan Tudor Ninoiu, Florin Haidamac, Florin Giurcă, Mircea Liviu Goga, Ovidiu Vitan sau László Tarko.

          Editura Crux a lansat două volume dintr-o serie fantasy imaginată de Mircea M. Țara, o reeditare a unui roman de Ciprian Mitoceanu și al doilea volum de Povestiri de la marginea realității scris de Dan Rădoiu. După ce a publicat volumul Eucronoza și alte nuvele de Sebastian A. Corn, editura Millennium Books a anunțat că intră într-o pauză – vom vedea dacă provizorie sau definitivă. La Tracus Arte a apărut volumul Pulsar de Liviu Surugiu, în timp ce autoarea Doina Roman s-a mutat la Paralela 45, unde a lansat un nou roman, Prea mulți zei pentru un deșert.

          Editura Eikon a continuat și anul acesta să publice autori SF autohtoni, printre numele propuse numărându-se Călin Sămărghițan și E.S. Lenghel. La Herg Benet a apărut un nou roman de Flavius Ardelean, precum și cărți din seriile Regii timpului, de Laura Nureldin și Ultima vrăjitoare din Transilvania de Cristina Nemerovschi. Quantum Publishers a început sau continuat seriile Ephialte de Cristine C. C., Urmașul Pandemoniului de Lisa Darlent, Orașul îngerilor de Mihaela Strenc, Am murit, din fericire de Theo Anghel, publicând și romane de Livia Furia, Sandra Coroian și Allex Trușcă.

          Editurile Nemira, Paladin, Corint și, într-o mai mică măsură, RAO, au oferit în continuare publicului traduceri din scriitorii importanți de SFFH din afara granițelor, în timp ce Eurostampa, Berg, Coresi, Cygnus, Librex – care a continuat seria Nemuritor de O.G. Arion – sau Media-Tech – care ni l-a readus în atenție pe Dan Doboș, cu volumul Eu 2.0, a cărui acțiune se petrece în universul DemNet – au încurajat și ele apariția creațiilor scriitorilor autohtoni.

          Revista de bandă desenată Harap Alb continuă! și-a… continuat drumul, oferindu-le fanilor, pe lângă obișnuitele numere și albume, un nou roman din seria Haiganu de Marian Coman. Din păcate, a fost ultimul an în care am avut alături această publicație. Să sperăm că vor apărea alte proiecte care să compenseze, cât de cât, această pierdere – deoarece critici experimentați și desenatori talentați există pe piața noastră, dacă ar fi să-i amintesc doar pe Dodo Niță în prima categorie și pe Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, ori pe tânăra Alexandra Gold, care și-a făcut debutul anul trecut cu albumul 12 O’Clock, în cea de-a doua.

          N-au lipsit nici târgurile și festivalurile – unele cu tradiție, altele aflate la început de drum. Aș aminti printre acestea târgul de carte SF&F Final Frontier desfășurat la București, Zilele Helion la Timișoara, Festivalul Science Fiction de la Râșnov, Atlantykron-ul, RomCon-ul ținut anul trecut la Râmnicu Vâlcea, Sci+Fi Fest-ul organizat de Știință&Tehnică, ori nou-apărutul în peisaj AntareSFest de la Brașov. Aș adăuga la acestea East European Comic Con și FILIT-ul de la Iași, în cadrul căruia i s-a făcut loc și SF-ului.

          Cărțile, povestirile, autorii, editurile, traducătorii și promotorii SFFH-ului au fost recompensați pentru munca desfășurată în 2016 cu premiile RomCon, AntareSFest, Sci+Fi Fest și Ion Hobana. Pentru activitatea din perioada 2015-2017 s-au acordat premiile Vladimir Colin, iar Atlatykron-ul și Helion au organizat deja cunoscutele concursuri de proză scurtă cu care ne-au obișnuit de atâția ani, recompensate atât prin publicare, cât și financiar. Printre cele mai premiate opere s-au numărat Noaptea în oraș, fără părinți de Dănuț Ungureanu (editura Fusion 21), Sub steaua infraroșie de Alexandru Lamba și Înainte de neant de Mihai Alexandru Dincă (ambele editura Tritonic). Nu în ultimul rând, se cuvin menționate premiile Eurocon primite de Doina Roman și de editura Tracus Arte.

          Nu sunt de ignorat nici eforturile unor oameni precum Cristina Ghidoveanu ori Darius Hupov, care au încercat să țină treaz interesul ascultătorilor pentru literatura de gen.

          Firește, activitatea sefistică nu se rezumă doar la scriitori și edituri. Lor li se alătură criticii și cititorii. Dintre cei dintâi l-aș menționa pe Mircea Opriță, care și-a continuat munca titanică de a aduna laolaltă o cantitate imensă de informații într-o Enciclopedie a anticipației românești, dar și pe Cătălin Badea-Gheracostea și Michael Haulică, cei care au scris despre aparițiile autohtone în Observatorul Cultural, ori Oliviu Crâznic, ce a făcut același lucru în revista EgoPHobia. L-aș menționa și pe Lucian Ionică, a cărui inițiativă de a crea o bază de dată a ideilor SF sună interesant. În ceea ce-i privește pe cititori, aceștia au reușit să coaguleze mișcarea Blogosfera SF&F, menită nu doar să ofere o imagine despre cum e receptată literatura SF autohtonă de către cei care o cumpără, ci și s-o aducă la cunoștința altor potențiali noi cititori – în ideea că, poate, va (re)veni ziua în care mișcarea SF de la noi să se bucure de existența unui fandom adevărat.

          Una peste alta, 2017 a avut plusuri și minusuri față de anii precedenți. Totuși, cred că trebuie să rămânem realiști și să acceptăm că SFFH-ul românesc joacă spectacole într-o sală mică, de provincie, cu spectatori puțini. Și că toate aceste plusuri și minusuri nu reprezintă decât o tulburare minusculă a oceanelor literare.