Mi-ar fi plăcut ca titlul acestui articol să fi fost ceva de genul Anul 2017 în 2017 semne, ori Anul 2017 în 2017 cuvinte. Din păcate, nu sunt așa de priceput încât să-mi reușească un asemenea truc. O trecere în revistă a evenimentelor dintr-un an trebuie să reprezinte un demers obiectiv, nu un unul subiectiv, așa încât am preferat să abordez problema cât mai simplu.
Voi înșirui mai jos, așadar, ce s-a întâmplat anul trecut în SFFH-ul de pe la noi. Voi vorbi despre reviste, cărți, autori, premii, festivaluri, emisiuni, promotori – fără a avea pretenția unei lucrări exhaustive, ori măcar de referință. Îmi doresc doar să ofer o imagine de ansamblu a fenomenului, din care un cititor mai mult sau mai puțin pasionat de gen să-și poată face o părere.
Aș începe cu revistele online, în rândul cărora Gazeta SF și Revista de suspans au apărut constant, în fiecare lună, în timp ce Helion Online și-a păstrat cele 10 numere anuale cu care ne-a obișnuit. Din păcate, Argos, Fantastica și Ficțiuni.ro n-au reușit să păstreze apariția anunțată, scoțând doar 2, 1, respectiv 6 numere.
Se constată un regres cantitativ față de anii precedenți, compensat însă în sectorul publicațiilor tipărite. Helion a scos, ca de obicei, 3 numere duble și am asistat la apariția a două reviste, fiecare cu câte 2 numere. Una dintre ele, Zin, se află la început de drum și-i urez mult succes în continuare. Cealaltă reprezintă o plăcută renaștere a unei publicații cu o istorie veche în SF-ul românesc – este vorba despre revista Paradox.
Un caz aparte îl constituie revista Știință&Tehnică, care, în cele 10 numere ale sale, găzduiește și povestiri SF, precum și o rubrică de informații privind aparițiile autohtone, ținută de Horia Nicola Ursu. Tot această publicație este prima care încearcă să experimenteze ideea „cartea cu revista” în SF, prima tentativă în acest sens având ca subiect volumul Pulsar de Liviu Surugiu.
Schimbări au avut loc și în ceea ce privește editurile. Unele dintre ele au continuat să publice în ritm constant autori autohtoni, în timp ce altele par a fi redus motoarele – fiecare căutându-și, probabil, propria poziție de echilibru pe o nișă de piață care rămâne în continuare mică. Partea bună este, cred eu, faptul că încă se mai publică SF românesc.
Editura Nemira a propus două debuturi: Adrian Mihălțianu cu un prim volum din seria Terra XXI și Florin Stanciu cu romanul Omnium. De asemenea, a continuat seria Antoinettei Wornik Lumi la răspântie, precum și colaborarea cu autorul Ovidiu Eftimie.
Editura Tritonic a dus mai departe seriile Galaxia Sudică de Aurel Cărășel, Universul Frontierei de Lucian-Dragoș Bogdan și Omul-fluture de Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, aducând în atenția publicului și câteva serii noi: Tenebre de Daniel Timariu, Protectorii de Rodica Bretin și Cheia Iadului de Georgiana Sandu. Printre debuturi se numără Cezarina Anghilac cu Cine doarme și visează și Cătălina Fometici cu Câinii Diavolului, iar dintre autorii care s-au alăturat editurii, publicând una sau mai multe cărți în anul încheiat, i-aș aminti pe Marian Truță, Nic Dobre, Eugen Cadaru sau Maria Ileană. Alexandru Lamba a oferit publicului un nou roman hard SF, iar Michael Haulică a realizat două antologii, una cu dragoni, cealaltă în continuarea proiectului Argos, ajuns, iată, la al treilea volum.
Editura Pavcon a pornit un proiect interesant, intitulat România sub asediu și îngrijit de scriitorul Florin Purluca, ce va include cărți post-apocaliptice cu acțiunea în România, scrise de autori autohtoni. Printre propunerile de lectură ale editurii se numără seriile Creație de tranzitare a aceluiași neobosit Aurel Cărășel și Aripile Albastre de Anamaria Borlan, precum și volume de Florin Purluca, Dan Tudor Ninoiu, Florin Haidamac, Florin Giurcă, Mircea Liviu Goga, Ovidiu Vitan sau László Tarko.
Editura Crux a lansat două volume dintr-o serie fantasy imaginată de Mircea M. Țara, o reeditare a unui roman de Ciprian Mitoceanu și al doilea volum de Povestiri de la marginea realității scris de Dan Rădoiu. După ce a publicat volumul Eucronoza și alte nuvele de Sebastian A. Corn, editura Millennium Books a anunțat că intră într-o pauză – vom vedea dacă provizorie sau definitivă. La Tracus Arte a apărut volumul Pulsar de Liviu Surugiu, în timp ce autoarea Doina Roman s-a mutat la Paralela 45, unde a lansat un nou roman, Prea mulți zei pentru un deșert.
Editura Eikon a continuat și anul acesta să publice autori SF autohtoni, printre numele propuse numărându-se Călin Sămărghițan și E.S. Lenghel. La Herg Benet a apărut un nou roman de Flavius Ardelean, precum și cărți din seriile Regii timpului, de Laura Nureldin și Ultima vrăjitoare din Transilvania de Cristina Nemerovschi. Quantum Publishers a început sau continuat seriile Ephialte de Cristine C. C., Urmașul Pandemoniului de Lisa Darlent, Orașul îngerilor de Mihaela Strenc, Am murit, din fericire de Theo Anghel, publicând și romane de Livia Furia, Sandra Coroian și Allex Trușcă.
Editurile Nemira, Paladin, Corint și, într-o mai mică măsură, RAO, au oferit în continuare publicului traduceri din scriitorii importanți de SFFH din afara granițelor, în timp ce Eurostampa, Berg, Coresi, Cygnus, Librex – care a continuat seria Nemuritor de O.G. Arion – sau Media-Tech – care ni l-a readus în atenție pe Dan Doboș, cu volumul Eu 2.0, a cărui acțiune se petrece în universul DemNet – au încurajat și ele apariția creațiilor scriitorilor autohtoni.
Revista de bandă desenată Harap Alb continuă! și-a… continuat drumul, oferindu-le fanilor, pe lângă obișnuitele numere și albume, un nou roman din seria Haiganu de Marian Coman. Din păcate, a fost ultimul an în care am avut alături această publicație. Să sperăm că vor apărea alte proiecte care să compenseze, cât de cât, această pierdere – deoarece critici experimentați și desenatori talentați există pe piața noastră, dacă ar fi să-i amintesc doar pe Dodo Niță în prima categorie și pe Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, ori pe tânăra Alexandra Gold, care și-a făcut debutul anul trecut cu albumul 12 O’Clock, în cea de-a doua.
N-au lipsit nici târgurile și festivalurile – unele cu tradiție, altele aflate la început de drum. Aș aminti printre acestea târgul de carte SF&F Final Frontier desfășurat la București, Zilele Helion la Timișoara, Festivalul Science Fiction de la Râșnov, Atlantykron-ul, RomCon-ul ținut anul trecut la Râmnicu Vâlcea, Sci+Fi Fest-ul organizat de Știință&Tehnică, ori nou-apărutul în peisaj AntareSFest de la Brașov. Aș adăuga la acestea East European Comic Con și FILIT-ul de la Iași, în cadrul căruia i s-a făcut loc și SF-ului.
Cărțile, povestirile, autorii, editurile, traducătorii și promotorii SFFH-ului au fost recompensați pentru munca desfășurată în 2016 cu premiile RomCon, AntareSFest, Sci+Fi Fest și Ion Hobana. Pentru activitatea din perioada 2015-2017 s-au acordat premiile Vladimir Colin, iar Atlatykron-ul și Helion au organizat deja cunoscutele concursuri de proză scurtă cu care ne-au obișnuit de atâția ani, recompensate atât prin publicare, cât și financiar. Printre cele mai premiate opere s-au numărat Noaptea în oraș, fără părinți de Dănuț Ungureanu (editura Fusion 21), Sub steaua infraroșie de Alexandru Lamba și Înainte de neant de Mihai Alexandru Dincă (ambele editura Tritonic). Nu în ultimul rând, se cuvin menționate premiile Eurocon primite de Doina Roman și de editura Tracus Arte.
Nu sunt de ignorat nici eforturile unor oameni precum Cristina Ghidoveanu ori Darius Hupov, care au încercat să țină treaz interesul ascultătorilor pentru literatura de gen.
Firește, activitatea sefistică nu se rezumă doar la scriitori și edituri. Lor li se alătură criticii și cititorii. Dintre cei dintâi l-aș menționa pe Mircea Opriță, care și-a continuat munca titanică de a aduna laolaltă o cantitate imensă de informații într-o Enciclopedie a anticipației românești, dar și pe Cătălin Badea-Gheracostea și Michael Haulică, cei care au scris despre aparițiile autohtone în Observatorul Cultural, ori Oliviu Crâznic, ce a făcut același lucru în revista EgoPHobia. L-aș menționa și pe Lucian Ionică, a cărui inițiativă de a crea o bază de dată a ideilor SF sună interesant. În ceea ce-i privește pe cititori, aceștia au reușit să coaguleze mișcarea Blogosfera SF&F, menită nu doar să ofere o imagine despre cum e receptată literatura SF autohtonă de către cei care o cumpără, ci și s-o aducă la cunoștința altor potențiali noi cititori – în ideea că, poate, va (re)veni ziua în care mișcarea SF de la noi să se bucure de existența unui fandom adevărat.
Una peste alta, 2017 a avut plusuri și minusuri față de anii precedenți. Totuși, cred că trebuie să rămânem realiști și să acceptăm că SFFH-ul românesc joacă spectacole într-o sală mică, de provincie, cu spectatori puțini. Și că toate aceste plusuri și minusuri nu reprezintă decât o tulburare minusculă a oceanelor literare.
15 comments
Nic Dobre says:
Sep 27, 2018
“SFFH-ul românesc joacă spectacole într-o sală mică”… who the hell cares?
Important e spectacolul în sine, în forma lui continuă.
“Empty spaces what are we living for,
Abandoned places I guess we know the score”… remember?
Ovidiu Bufnilă says:
Oct 8, 2019
Foarte ciudat, Lucian Dragos Bogdan! Sa nu sufli o vorba despre Ovidiu Bufnila, cel care te-a adus in Lumea Science Fiction, cel care te-a ajutat sa publici in SUA, cel care te-a chemat sa fii redactor sef si sa scrii in revista americana Distand World?! Ce e cu exclusivismul asta desuet? Sa nu sufli o vorba despre valuririle bufniliene nationale si internationale din anul 2017 nu crezi ca e o eroare impardonabila si inexplicabila? De ce faci asta? Sa nu sufli o vorba despre Quasar, clubul SF iesean? Sa nu vorbesti despre Mișcarea BD din România? Să nu vorbești despre Mircea Oprita? Oh, si cate si mai cate! Despre activitatea dementiala a lui Dan Popescu, unul dintre cei mai redutabili promotori SF din Romania tuturor timpurilor? Sa nu critici dur atacurile imunde ale acelui Ovidiu Eftimie la adresa SF-ului românesc? De ce faci asta? Atitudinea ta exclusivista trebuie sanctionata. Si o voi sanctiona intotdeauna. E trist că omiti si ca ignori viata spumoasa a SF-ului in integritatea lui. Articolul tau este un inventar partizan de parca Lumea SF incepe si se sfarseste cu tine. Atitudinea ta este pur si simplu ridicola.
Claudiu says:
Oct 8, 2019
Imi da si mie cineva un link spre o povestire buna scrisă de Ovidiu Bufnila? Tot citesc autolaude, autoaprecieri, automangaieri, autoproslaviri, valuriri și mumu-pupu-jambo de zici ca e un Zeu caruia i-au murit laudatorii, dar nimic – asa cum ar fi normal – scris de altii. O recenzie, o pomenire laudabila, o interventie.
Sauciuc George says:
Oct 12, 2019
http://fanzin.clubsf.ro/author/ovidiu-bufnila/
mihail Toma says:
Oct 8, 2019
Ovidiu este un scriitor atipic. Nu este suficient al citi,trebuie să te transpui în starea lui de fapt. Sincronizarea este esențială. Dacă intri în rezonanță devii captiv, dacă nu, refuzi aprioric.
Recunosc că scrierile lui Ovidiu mă provoacă și îmi sunt sursă de introspecție adusă până la existențial.
Știu că a publicat două cărți, nu știu amănunte, și nici nu este important.
Mihail Toma says:
Oct 8, 2019
Eu, Mihail Toma,îi mai ofer, de la mine, așa că-s belfer, doi ani, ș-apoi să-nceapă să le-adune, să taie în carne vie și să scoată niște best care să rupă gura târgului.
Ovidiu Bufnila says:
Oct 9, 2019
Campuri Magnetice, roman, Ed.Liternet
Ovidiu Bufnilă says:
Oct 9, 2019
Inelul Magic, povestiri, Ed.Liternet
Cadavre de lux, roman, Fundația Noesis
Jazonia, roman, Ed.Plumb
Cruciada lui Moreaugarin, roman, ed.Pygmalion
Norii, povestiri, Ed.Liternet
Meduza, roman, SferaOnline
Omul Vălurit, roman, Helion Online
Moartea Purpurie, povestiri, Ed.Brâncuși
1918, roman, Ed.Saga, Israel
Armele Zeilor, povestiri, Ed.Saga, Israel
Waved Universe, roman, Ed.Saga Israel
Mihail Toma says:
Oct 9, 2019
Ce plm, măi Ovidiu! Estimez, așa, grosso modo, cel puțin 20000 de pagini aruncate de tine în cele patru zări… Oprește-te din alergat și treci la contabilizat.
E timpul căci, nici nu știi când te vălurești și rămâne doar nisipul…!!!
😉
Ovidiu Bufnilă says:
Oct 9, 2019
Ușa care se deschide, povestiri, Ed.Berg
Ovidiu Bufnilă says:
Oct 9, 2019
Măi, Mihail, am zeci de mii de pagini vălurite în toate zările pentru că într-adevăr sunt un scriitor atipic. Am publicat o mulțime de cărți. Dar ce să fac eu cu ele când eu sunt vălurit în mii de pagini în biblioteci, reviste, antologii, gazete și ziare?! Păi eu nu mă prostesc făcându-mi selfie pe facebook cu ultima mea carte, loool. Eu respir și scriu, scriu și respir. Asta e esențial. Mă doare la bască de editori, de cititori, de fani, de criticii literari, de bulangii adorabili care mă înjură, de ăia care strâmbă din nas! Un topic fictional deschis de mine are peste 54.000 de vizitatori unici. Și dacă-i adun pe toți, trec peste milion. Numai că milionu’ ăsta cuprinde și alte milioane din alte țări, lool. Eu nu sunt Lady Gaga și nici Fanfara din Clejani ca să adun LIKE-uri cu nemiluita de la poporanii dezlantuiti dar am mii de cititori adevarati. Și asta e foarte mișto. Sunt într-adevar un scriitor atipic și am o legendă bestială. Mă doare la bască de Gheracostea, de Mironov, de Secu, de cititorii de tip corporate, îngâmfați și aroganți, mă doare fix la flașnetă de subțirimea augustă din SF-ul românesc, mă doare la bască de Romcon, de Antares și de Eurocon. Jazzonia s-a vândut în peste 12.000 de exemplare și dacă mă ascultau cei de la editura Plumb treceam de milion. Alea 12.000 de exemplare s-au vândut pe litoral, direct, așa cum i-am învățat. Dar nu mă interesează cărțile, nu sunt scriitor de cărți, eu m-am născut scriitor. Nu în dauna cuiva, spre umilirea cuiva, ci spre luminarea mea interioară. Într-o mie de ani nu rămâne nimic din nimeni, hai să fim serioși. Așa că, într-adevăr sunt un scriitor atipic. Scriitorii SF de azi care se prea-dedulcesc pe la Tritonic, Nemira, Pavcon și alte căcățișuri de edituri din astea, au crescut zgâindu-se la mine. Am dovezi gârlă. Le poate gasi și un copil de clasa a cincea pe Google. Dacă nu, vă povestesc eu. Deci Claudiu, Geo, Mihail sau cine mai sunteți, nu vă mai înforțați degeaba că mă doare la bască. Am început comenturile astea pentru că Lucian Dragoș Bogdan n-a învățat nimic de la mine deși i-am predat cu prietenie și căldură sufletească tot ce i-am predat. L-am luat cu mine să fie publicat în Americi, acolo unde, Ovidiu Bufnilă era pe Locurile 9 și 10 în TOP TEN AMERICAN SCIENCE FICTION în DistantWorlds Magazine. Pe locul I era un american vestit. Despre ce vorbim? Ce să vorbesc eu cu niște aiuriți care răcnesc aiurea-n tramvai fără să aibă habar care e mersul? Vă îmbrățișez cu drag. Nu sunt supărăcios dar sunt într-devăr legendar.
Mihail Toma says:
Oct 9, 2019
Bifez la:
Meduza, roman, SferaOnline;
Moartea Purpurie, povestiri, Ed.Brâncuși;
Cruciada lui Moreaugarin, roman, ed.Pygmalion,
pe care le am în bibliotecă, precum și prezența în Almanahul Anticipația.
🙂
Mihail Toma says:
Oct 9, 2019
Aia cu „Eu nu sunt Lady Gaga…” va face istorie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
🙂 🙂 🙂
Claudiu says:
Oct 15, 2019
Okay, Mulțumesc dl. Sauciuc! Am citit toate povestirile dl. Bufnilă de pe acest site, numit Gazeta Science Fiction. Să le iau în ordine:
În vremea prânzului – non SF
Cozonacul venusian – non SF
Clarul de lună, vrăjmaşul – non SF
Cântecul balenelor – non SF
Canal de fugă – non SF
Bango saradai – non SF
Mînie și prejudecată – non SF
Strada Cosmos – non SF
ȘAMD
Așadar sunt povestiri ludice, cu vagi teme SF. Totuși mi-au plăcut unele din ele. Însă nu pentru partea de SF (inexistentă) ci pentru lirismul și, mai ales, oniricul spus pe un ton șugubăț. Se pot încadra ca proză lirică.
Aveți toată simpatia mea, dl. Bufnilă, dar nu pentru prozele SF, care nu sunt SF, ci pentru poeziile în proză, unele mici bijuterii ludice.
PS am descoperit că aveți proze și pe revista Helion. M-am apucat de foileton.
PS2 ați auzit de efectul Dunning-Kruger?
Claudiu says:
Oct 15, 2019
Am citit și povestirea: https://helionsf.ro/2019/09/sfarsitul-verii/ – asta e SF!