După lansarea de la Bookfest, ediția recent încheiată, cartea lui Mircea Naidin, “Nașterea literaturii Science Fiction. Definiție, Origini, Fondatori.”, prima dintr-o serie de patru volume, a fost prezentată și la Radio Cultural, în cadrul emisiunii “Exploratorii zilei de mâine”.
„Ceea ce se găsește între copertele cărții lui Mircea Naidin este esențial, de neînlocuit, obligatoriu și unic pentru oricine dorește să se apropie sau să înțeleagă mai bine literatura SF. Nici un studiu despre science fiction nu va mai fi complet fără menționarea acestei cărți. Este o demonstrație strălucită a unui mod de gândire foarte viu, foarte actual…”
Mircea Naidin a fost invitatul emisiunii de sâmbătă 8 iunie, gazdă fiind neobositul Ștefan Ghidoveanu, într-un dialog bogat în detalii despre această carte importantă pentru studiul și înțelegerea fenomenului Science Fiction.
Înregistrarea emisiunii este disponibilă mai jos:
În aceeași zi de 8 iunie, în cadrul TIFF, s-a desfășurat la Cluj gala de premiere a concursului național de scenarii organizat de HBO România. Încă nu ne-au sosit vești de la Cluj, după cum nici HBO nu a anunțat nimic până la ora publicării articolului. Sperăm totuși ca Liviu Surugiu să fi câștigat premiul la secțiunea de lung metraj.










5 comments
Eugen Lenghel says:
Jun 10, 2013
De pe pagina TIFF am aflat că premiul pentru scenariu de lung metraj a fost acordat lui Toma Bogdan. Cu toate acestea, sunt sanşe destul de mari ca scenariul lui Liviu Surugiu să fie luat în seama pentru ecranizare. Ca finalist, a beneficiat deja de un premiu interesant: trei zile la TIFF. Îi dorim să persevereze!
Florin Nae says:
Jun 11, 2013
Imi pare tare rau ca Liviu n-a castigat, desi “simpla” accedere-n finala concursului HBO a fost o victorie-n sine – pentru el, dar si pentru fandom intr-un sens.
Perseverarea-i clar solutia cea mai buna si cred c-ar trebui sa-si noteze si alti colegi in agenda termenele viitorului concurs TIFF de scenarii 😉 (eu cel putin n-o sa le uit)…
Bear says:
Jun 18, 2013
Frumos era sa precizezi ca volumul lui Naidin a aparut la Millennium, poate sa dai si un link la pagina cartii. Da’ gesturile astea n-au fost niciodata punctul tau forte…
Eugen Lenghel says:
Jun 18, 2013
Bear, nu mai fac gesturi frumoase doar de dragul tău. M-ai lecuit de asta. Iar despre scris, dă-mi voie să scriu cât îmi place și despre ce îmi place. Parcă așa știam, că în țara asta avem dreptul de liberă expresie. Pe lângă faptul că Gazeta nu este jurnal de știri.
Și ca să-ți răspund la întrebarea nerostită: articolul de mai sus este o operă de ficțiune și corespunde realității doar incidental, nefiind în intenția autorului relatarea exactă și precisă a unor fapte sau evenimente reale.
stefan ghidoveanu says:
Jun 24, 2013
Credeam că sunt pe site-ul unei reviste… Se pare că m-am înșelat. Adio!