În perioada în care Gazeta SF a fost în vacanță, două evenimente internaționale importante au avut loc pe scena literaturii și artelor conexe SF&F: Worldconul de la Dublin și Euroconul de la Belfast. Pentru cine nu știe, acestea sunt „convenții” – bănuiesc că numele de „adunări” e desuet – ale autorilor, editorilor, dar mai ales ale fanilor de SF&F dintr-un anumit areal geografic. Evident, Worldconul este convenția mondială, iar Euroconul este cea europeană. La ambele a participat și George R. R. Martin, care, printre altele, i-a acordat cu această ocazie un interviu lui Marian Coman .

La Eurocon, „delegația” României – impropriu spus astfel, fiind vorba despre câțiva oameni care au mers acolo pe propria lor cheltuială și din propria pasiune, a intenționat să avanseze un „bid”, adică o ofertă de proiect, pentru organizarea acestei manifestări în România, în anul 2021. Evident, acolo e ca la licitație, mai multe organizații depun astfel de oferte pentru țara lor, un juriu decide.

Deși inițiativa românească s-a bucurat de sprijinul unui mare număr (peste 100) de susținători, din rândul editorilor, autorilor, graficienilor și fanilor, propunerea respectivă a căzut înainte de a putea fi susținută, datorită presiunilor interne și externe pe care organizația (actualmente fantomă, opinez eu, dat fiind numărul infim de membri activi rămași) numită ARCASF le-a făcut pentru decredibilizarea ei.

Nu-mi doresc să comentez acest fapt în sine, pare o atitudine tipic românească, nu degeaba a și apărut bancul cu românii în iad, făcând cu sârg treaba dracilor, ci aș vrea doar să analizez un pic șansele pe care le are mulțimea de fani ai SF-ului românesc de a deveni vreodată o comunitate și de a clădi ceva împreună.

Pentru că, dacă dorim să organizăm la un moment dat un eveniment de tip Eurocon în România, o singură organizație, lucrând în nume propriu, nu cred că ar fi de ajuns. Poate doar una dintre editurile foarte mari ar putea face așa ceva de una singură, dacă ar dori. Poate, nu știu.

Beneficiile pe care o asemenea convenție în România le-ar aduce sunt uriașe, atât pentru editori și autori, care ar câștiga mult la capitolul expunere, cât și pentru fani, care ar putea lua contact direct cu autorii lor preferați. Evident, toată lumea și-ar dori asta. De ce, atunci, nu reușim să lucrăm împreună pentru așa ceva?

Eu cred că, în primul rând, din cauza numărului foarte mic de persoane profesioniste, cu know-how și cu experiență, și a orgoliului foarte mare al tuturor celorlalți. Avem mulți autori în România, însă cei mai mulți dintre ei, covârșitoarea majoritate, sunt amatori, practică scrisul în timpul liber, văd publicarea de carte ca pe un hobby. Avem puțini editori adevărați, care să trăiască efectiv din activitatea pe piața de carte, interesați de SF. Și, în fine, avem o sumedenie de organizații, care mai de care mai pedante, care dau premii și-și aduc auto-elogii, invocând un trecut grandios. Și nu avem, și din păcate nici nu cred că vom avea prea curând, un lider de grup, o persoană sau instituție care să fie respectată și recunoscută de toate celelalte, în jurul căreia „fandomul”, sau ceea ce ne-am dori să devină un fandom, să se poată coagula.

Până nu vom avea un lider de grup cu autoritate, nu vom putea avea nici o cooperare suficient de eficientă pentru a putea spera să emitem pretenții la organizarea unui Eurocon. Și de unde am putea oare să-l aducem pe acel lider de grup, când editurile cele mai importante care activează pe piața SF-ului au ajuns să ocolească orice gen de acțiune colectivă? Și asta tocmai datorită experiențelor nefericite pe care le-au avut în trecut la asemenea acțiuni? Și de ce ar investi timp și bani în ceva ce pare din start a fi neprofitabil?

Cele mai mari edituri care publică și SF în România nu îl au pe acesta drept principal gen literar, ci doar continuă să-l promoveze mai degrabă din pasiune, sperând cel puțin să nu iasă în pierdere, dacă de profit nu poate fi vorba. Deci, de ce și-ar face atât de mult de lucru? Și, pe cât de puțin profitabil e SF-ul în general, cel românesc e încă și mai puțin profitabil.

Și ajungem, iată, din nou și din nou, la problema SF-ului românesc, care nu e profitabil. Pentru că cititorii nu cumpără așa ceva. Pentru că „s-au ars” și alte dăți și sunt reticenți. Și iată că ajungem, pe orice cale am lua-o, tot la problema cărților slabe scrise de români, cărți care au slăbit încrederea publicului până la acest minim istoric pe care-l trăim cu toții acum. Și aici găsim rădăcina tuturor problemelor, în oferta neconvingătoare pe care autorii români de SF o fac cititorilor.

Deci, dragi autori, dacă vreți Eurocon în România, primul capitol la care trebuie să lucrăm este recucerirea publicului autohton. Care nu se poate face decât oferindu-i cărți bune, interesante, captivante, scrise pentru el, publicul. E nevoie de ceva în jurul căruia lumea să se poată aduna, cu care să poată relaționa, ceva care să merite o comunitate clădită în jurul său. O serie de cărți fenomen, care să genereze rumoare în rândul publicului, să stârnească fantezii de genul: fan-fiction, artă grafică, cosplay, jucării, etc. Avem nevoie de așa ceva înainte de a ne gândi la Eurocon.