Metafizica visului

          De data asta aproape reuși să atingă pământul. Cu măsurătoarea precisă a viselor, știu că avu mai puțin de 2 cm. Dar ce înseamnă oare distanțele în vise? 2 cm pot la fel de bine să fie 2 kilometri sau chiar infinitul. Se trezi brusc, puternic deznădăjduit de bariera psihică pe care nu o putea străpunge. Conform simțurilor lui, în ultimul an se apropie tot mai mult de obiectivul pe care și-l pusese în minte. Nu avea niciun alt hobby și niciun alt scop, așa cum nu găsea niciun sens în viața conștientă, ci numai în somn și visare. Pentru aceasta trăia sau încerca să moară: ce se întâmpla oare dacă mureai în vis?

         Nu cunoscuse însă pe nimeni care să nu se trezească înainte de a lovi pământul sau înainte de a fi ucis; de altfel, întotdeauna te simțeai invincibil în acest tărâm al fanteziilor. Poate dacă mureai în somn, mai întâi îți dădeai ultima suflare în vis și de aceea nimeni nu putea să povestească cum reușise.

         Dar cine sau ce te ucidea? Sau, și mai important, ce se întâmpla după?

         Astfel că orele de trezie și le petrecea studiind orice studiu și material referitor la vis, dar textele moderne nu puteau oferi răspunsuri la întrebările lui. Citise toate lucrările lui Freud și ale lui Carl Jung, dar acestea aveau defectul de a încerca să fie raționale pe când tocmai absurdul și iraționalul erau baza tuturor viselor. Și cum privind din afară nu puteai lansa decât teorii, cel mai bun studiu se putea realiza numai din interior. Pășind dincolo de suprafața superficială a visului, doar așa puteai accede la o existență superioară, își spunea el. Perfidul înveliș pe care-l experimenta oricine în timpul somnului ascundea vederii adevărul absolut.

         Se ridică în capul oaselor; în cameră era întuneric ca noaptea, chiar dacă afară strălucea Soarele; întunericul și liniștea erau cerințe obligatorii când te ocupai cu materii atât de sensibile la influențe externe (visul, la fel ca fotografia, trebuia developat, cea mai mică rază de lumină putând distruge rezultatul). Sări din pat așa gol cum era (hainele erau un alt factor care putea dăuna experimentului) entuziasmat în legătura cu foarte rarele cărți de care făcuse rost cu o zi în urmă: vechi manuscrise ezoterice despre vis.

         Cum pentru el nu mai exista o lume exterioară autentică își petrecu zile întregi studiind; ideile erau bune dar prea teosofice, prea legate de religie; în vis, în timp ce încerca să le experimenteze, se dovediră oarecum incompatibile, greu de controlat, sălbatice.

         Visurile întunecate erau cele de dorit; știa că deschideau o poartă spre cele mai adânci și mai ascunse părți ale minții, acelea mai bolnave dar și mai puternice. Conștiința trebuia suprimată, subconștientul trebuia să domine.

         În viața reală (care era oare mai reală?) se îndepărtase de prieteni, în lumea visului îi alungase cu desăvârșire. Considera că visele în care apar prieteni sau familie, cunoștințe sau persoane dragi sunt de fapt experiențe în comun, că mințile lor sunt încleștate într-un dans oniric. Și asta nu putea decât să dăuneze. O minte puternică trăgea realitatea visului în direcția propriilor sentimente și gânduri, contopea laolaltă mai multe universuri abstracte niciodată capabile să comunice perfect, să fie în perfectă armonie; existau conflicte. De fapt, chiar conflictele erau baza creației și diversității într-un vis normal dar nu erau necesare aici și acum.

         Dormea mult prea mult ca sănătatea să nu-i fie afectată, toate ferestrele erau acoperite astfel încât să nu intre niciun fel de lumină dăunătoare, telefonul îl lăsase intenționat pe o bancă în parc, aruncase calendarele și ceasurile; datele n-aveau nicio relevanță în vis deci nu era necesar să aibă nici în realitate. Dar, pe zi ce trece controla din ce în ce mai bine visele și cădea din ce în ce mai des, iar asta era tot ce era mai important.

         Acum cădea, da, acum cădea mai repede și mai mult decât reușise vreodată, nu mai exista în viața materială, era doar o forță psihică de neoprit, scăpată de sub control, gata să străpungă zidul care îi oprea pe oamenii normali, neambițioși, ignoranți să devină ceva mai mult decât își pot imagina; era sigur, era sigur și în același timp nu mai era nimic, era acolo la o distanță infinit de mică… Apoi cineva sau ceva îi invadă visul, goarne și difuzoare apărură și începură să urle; țiuiau și turuiau îngrozitor și nu el le crease.

         Se trezi, căzu din pat transpirat, golit, secat; soneria suna. Se duse la interfon, era băiatul care-i făcea cumpărăturile, băiat pe care nu-l văzuse decât odată, mai demult. De obicei îi lăsa banii și lista pentru cumpărături în antreu de unde băiatul le lua și la întoarcere lăsa produsele în același loc. Nu suna niciodată, nu punea întrebări, făcea cum fusese instruit.

         Erau nemernicii de vecini cu siguranță. Își puneau întrebări, spionau, se băgau în viața altora. Se întrebau mereu: „ce se întâmplă oare? ”, „ce face acolo înăuntru tot timpul?”, „oare e bolnav?”, „iese doar noaptea pe ascuns?”, „un băiat atât de tânăr să nu iasă din casă?”.

         Era un om care dormea prea mult, un tânăr care nu-și trăia viața pentru că încerca să trăiască în vise; la propriu.

         Influența lor psihică îi afecta experiențele, era sigur de asta. Trăia prea aproape de ei și chiar dacă în vise nu existau distanțe, în realitate ele pot influența enorm. Faptul că vecinii se gândeau la el îi influența visele și dădea naștere la coșmaruri în care era urmărit de entități necunoscute, malefice sau poate doar curioase, nu putea spune sigur. Înainte visele lui erau seci, dar lipsite de alte prezențe, erau clare și libere.

         În vis nu existau nume, exista o definiție pentru fiecare, tot ceea ce reprezenta persoana respectivă, imposibil de pus în cuvinte sau imagini.

         Ei bine, prezențele care îl bântuiau acum în somn erau lipsite de pregnanță, caracter, putere, ambiție; erau goale și înfometate – întocmai tipul care absoarbe forța, energia și inerția visului. Se potriveau perfect vecinilor și altor persoane pe care le mai întâlnise și a căror ignoranța îl copleșise și dărâmase în alte dăți.

         Răspunse și încercă să-l „expedieze” pe băiatul cu cumpărăturile cum putu mai repede. Băiatul îl privea ca pe o fantomă; făcu remarci la adresa ochilor vineți, afundați și a trupului slab, a pielii palide. Se părea că vecinii se arătau foarte curioși și îngrijorați în legătură cu situația vecinului lor nocturn, asta era concluzia la care ajunseseră de comun acord: că neobișnuitul lor vecin dormea în timpul zilei și lucra noaptea. Poate era vorba de un roman, se arătau foarte entuziaști la ideea de a avea un scriitor în comunitate; sau poate e un vampir, suge sângele victimelor nebănuitoare, glumea un bătrân, îi mai spuse băiatul. I s-ar fi părut amuzant să-i explice experiențele dar îi „explică” o bancnotă de 5 pe lângă plata normală și-l instrui să le clarifice vecinilor că totul era în regulă, că, da, lucra noaptea dar și ziua câteodată și întotdeauna numai în somn. Băiatul îl privi perplex, se întoarse pe călcâie și dispăru pe alee.

         Intruziunea, fizică sau, și mai rău, metafizică ruina întotdeauna întregul experiment și o barieră era necesară.

         Și de aceea se mută. E adevărat că gândurile și visele pot acționa la orice distantă dar dacă oamenii încetau să se mai gândească la el odată ce pleca atunci era liber. Acum putea să facă orice și vălul dintre vis și realitate era pe cale să se năruie, sau se năruise deja și în acel caz un singur lucru o putea dovedi.

         Lipsit de orice constrângeri, legături si gânduri, nimic nu-l mai putea opri în căderea lui care era infinită în lumea visului dar dura infim de puțin în realitate; de fapt cu cât se scurgea mai puțin timp în realitate cu atât era mai lungă și mai puternică experiența în lumea onirică.

         Dar, în final, nu mai conta nimic pentru că atinsese pământul, bariera, destinația finală, sfârșitul lumii reale.

         Doi vechi prieteni l-au găsit în casa din vechiul cartier, în dormitorul întunecat. Nu se mutase niciodată în altă parte, se părea că diferența dintre realitate și visare dispăruse într-adevăr sau poate capacitatea de a vedea diferența. Dar tocmai un vis îi aduse pe cei doi la casa prietenului lor, un vis identic pe care-l avuseseră amândoi în aceeași noapte, cu numai o zi în urmă.

         Acum erau aici, în camera cu ferestrele deschise ca să intre lumina și aerul înăuntru, să se risipească mirosul.

         Pentru ca visătorul zăcea strivit, pe patul rupt, în cearșafurile însângerate.