Liviu Radu – Armata moliilor
În noiembrie 2012, la tîrgul de carte Gaudeamus din Bucureşti, am achiziţionat un exemplar din cel mai recent roman al domnului Liviu Radu – Armata moliilor (Editura Nemira, Bucureşti, 2012). Autorul a fost amabil şi mi-a oferit un autograf cu dedicaţie.Am parcurs romanul în aprilie 2013, în cîteva zile.
Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:
Armata moliilor se încadrează în subgenul light fantasy, alături de seria despre Fafhrd şi Şoricarul Cenuşiu a lui Fritz Leiber şi de seria Lumii Disc de Terry Pratchett. Protagonistul romanului este Taravik, curier independent şi bătăuş profesionist din oraşul Terimeea, aflat la marginea unui deşert.
Protagonistul e trimis la mormîntul unui vrăjitor străvechi (şi nu chiar mort de-a binelea), participă la o întrecere a curierilor împotriva unui vrăjitor latgan şi a iahtului zburător al acestuia, trece prin încăierări de tavernă şi prin dispute casnice cu ţiitoarea sa, Marieţa, şi în cele din urmă asistă la o bătălie de proporţii epice.
Pentru că, pe un alt fir narativ, străvechiul vrăjitor Inutomeh (eliberat accidental de către protagonist) ridică prin magie o armată imensă cu care vrea să ia în stăpînire întreaga Glie. Împotrivă îi stă descendentul altui vrăjitor – chiar latganul cu iahtul zburător – şi o oaste formată din fragmente de umbre, decupate pe furiş cînd proprietarii nu erau atenţi.
Dacă Taravik a declanşat accidental această urgie, tot mulţumită lui se găseşte şi o soluţie la fel de întîmplătoare, care implică un pegas cu o singură aripă, un balaurlător suferind de laringită şi… prea multă curiozitate. (Fireşte că nu am să vă spun mai multe, ca să nu vă stric surpriza cînd veţi citi romanul.)
După un final fericit, Taravik şi pegasul său Kostik sînt gata să plece în căutarea a noi aventuri.
Ca şi în romanele fantastice ale lui Terry Pratchett, zeii şi creaturile fantastice interacţionează în moduri neaşteptate cu oamenii şi cu vietăţile obişnuite, iar gesturi mici ajung să aibă consecinţe neprevăzute. Tot în tradiţia subgenului light fantasy, acţiunile personajelor duc la un efect de avalanşă, iar consecinţele le scapă de sub control chiar şi celor mai mari şi mai puternici.
Taravik şi Kostik fac un cuplu comic, în care protagonistul, cam încet la minte, nu ţine pasul nici la propriu, nici la figurat cu pegasul cel iute de picior şi de minte. La efectul comic contribuie şi personaje secundare cum ar fi servitoarea Marieţa, preotul Rosarik şi balaurlătorul Mosolik. Bună parte dintre numele personajelor au şi ele o rezonanţă comică, iar unele evenimente din intrigă sînt destul de amuzante.
Din păcate, pe alocuri lectura trenează întrucîtva. Probabil că ar fi fost ceva mai antrenantă dacă, după reţeta lui Terry Pratchett, alternarea planurilor acţiunii ar fi fost mai rapidă. Aşa, de cele mai multe ori trecerea de pe un fir narativ pe celălalt are loc abia la începutul unui nou capitol.
Un alt aspect care m-a nedumerit întrucîtva este faptul că fundalul din Armata moliilor este Glia, planeta din Opţiunea. Nu este o coincidenţă de nume (deşi din alt volum al lui Liviu Radu, Babl, am aflat că în universul său imaginar există numeroase planete numite Pămîntul sau Glia de către locuitorii lor), căci în text apar numeroase referiri la Imperiul Latgan, unde au loc evenimentele din Opţiunea. Cu toate acestea, nu se menţionează nici oraşul Civis, nici conflictul de durată dintre Madby şi Colb, nici noua religie, însoţită de semnul roţii, care ocupau locuri importante în romanul precedent. Poate că, dacă autorul construieşte o serie, preferă ca romanele ce o compun să fie de sine stătătoare, precum cele din seria Culturii a lui Iain M. Banks.
Pe ansamblu, Armata moliilor merită o lectură – poate chiar cînd veţi avea o scurtă vacanţă de 1 Mai. Şi, cum am decis să parcurg toate cărţile domnului Liviu Radu, nu am să vă las să vă bucuraţi numai dumneavoastră de scrierile sale, căci am început deja să citesc romanul Spaime. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie…
Florin Pîtea s-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina, estelector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul post)cyberpunkintitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia dePovestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF şi Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). În prezent pregăteşte un nou volum de povestiri şi nuvele, Exilaţi în Ciberia.
Blogul personal: http://tesatorul.blogspot.com/
