Calitativ vorbind, putem alcătui o listă cu cei mai buni autori autohtoni de SF&F, contemporani? Nu. Riscul omiterii unora dintre ei este prea mare. Asta e realitatea, avem scriitori foarte buni, dar care publică ocazional. Sau nu o mai fac deloc. Nu îi putem condamna pentru asta, atâta vreme cât scrisul nu asigură în zilele noastre nici măcar un nivel minim de subzistență. Literații sunt astfel constrânși să se ocupe de traduceri, jurnalism sau managementul unor instituții de cultură.
Cantitativ vorbind, putem nominaliza cel mai prolific autor român contemporan de ficțiune speculativă? Desigur, scriitorul Liviu Radu se detașează categoric de colegii de breaslă, prin dimensiunea impresionantă a listei de cărți publicate.
Multe lucruri sunt fascinante la domnia sa. Începând cu debutul în volum la vârsta maturității înaintate (la 51 de ani a lansat primul său roman, intitulat „Trip-Tic”), ritmul incredibil în care scrie (peste 20 de cărți apărute în 15 ani!), în condițiile în care, în aceiași perioadă, a tradus numeroase cărți ale unor autori străini, apărute la editurile Nemira, Paladin, Teora, Rao, Tritonic. Mă voi opri aici cu datele biografice, invitându-vă să citiți monografia „O introducere în opera lui Liviu Radu” semnată de Florin Pîtea.
Cea mai recentă carte purtând semnătura autorului Liviu Radu (recunosc, am aruncat o privire prin librăriile virtuale, ca să fiu sigur că nu a mai apărut vreuna între timp) este culegerea de povestiri intitulată „Între cer și pământ”, apărută la Editura Nemira.
Înainte de lectura acestui volum, trăiam cu impresia că știu, în linii mari, în ce direcție „curge” scriitura lui Liviu Radu. Mai ales după ce am citit trilogia light fantasy ce descrie peripețiile lui Taravik, „curier independent şi bătăuş profesionist” însoțit de al său pegas, pe nume Kostik.
Mă așteptam ca povestirile să urmeze o linie comună, ancorată în fantasy, cu trimiteri minore sau inexistente către science-fiction. Nimic mai fals! Cele nouă povestiri alcătuiesc un veritabil tur de forță prin diverse subgenuri ale ficțiunii speculative, relevând parcă o altă percepție asupra titlului. Când spunem „între cer și pământ” ne gândim la o armonie întru diversitate. Același lucru îl putem găsi și între coperțile cărții amintite.
Nu sunt adeptul recenziilor ce devoalează detaliat conținutul lucrării. Las cititorului această misiune plăcută, uneori plină de surprize neașteptate. Voi spune doar câteva cuvinte despre fiecare povestire, prezentându-le într-o ordine aleatorie, evitând pe cât posibil detaliile ce strică savoarea lecturii.
Una dintre povestiri surprinde umanitatea în clipele de dinaintea sfârșitul. Apocalipsă, Armagedon, spuneți-i cum vreți. Corpul ceresc ce urmează să se ciocnească de Terra este unul cu particularități originale, pe care nu le-am întâlnit la alte scrieri apocaliptice. Iar reacțiile oamenilor sunt cât se poate de normale. Fără spiritualități artificioase, de genul celor întâlnite în filmul lui Lars von Trier „Melancholia”.
O altă povestire ne poartă pe tărâmul gândurilor unei inteligențe artificiale, care suferă în infern pentru păcatele comise în scurta sa existență cibernetică. Dacă vom dori ca roboții viitorului să fie evlavioși, să aibă o conduită morală exemplară, această povestire va trebui să reprezinte pentru ei o lectură obligatorie.
Expulzarea în timp, ca metodă de pedeapsă colectivă. De ce nu? Lucrurile iau însă o turnură neașteptată atunci când este pedepsită o întreagă comunitate, pe considerente rasiale. Aceasta este trimisă cu zeci de mii de ani înapoi în trecut, suficient de departe ca să nu se poată întoarce de acolo, dar periculos de timpuriu în istoria umanității pentru a forma nucleul unei rase ce poate schimba cursul evenimentelor. Incitant, nu-i așa?
O altă povestire, o nouă perspectivă. Ce este spiritismul? Metodă de comunicare cu sufletele celor răposați? Dar dacă suntem amăgiți să credem asta, iar spiritismul înseamnă de fapt comunicarea cu… nu vă spun cu cine, citiți cartea!
Distopia unei societăți stat-în-stat, în care microbiștii sunt la guvernare? Imaginația lui Liviu Radu este debordantă, dacă nu știați asta, vă veți convinge citind această povestire. Capitala României se mută la Brașov, iar Bucureștiul devine Republica Autonomă Fotbalistică București! O excelentă satiră la adresa preocupărilor actuale ale oamenilor de rând. Dar și un preaviz al stadiului la care poate ajunge o societate decadentă.
Ce poate fi mai incitant din punct de vedere sexual decât o… curvasasină? Da, ați auzit bine. La femme fatale, înzestrată cu tăișuri metalice în cele trei orificii interesante din perspectiva unui mascul în călduri. Aceste ghilotine se declanșează la comandă, prin urmare o curvasasină poate fi amantă sau călău. Damă de moravuri ușoare, bodyguard, sau amândouă la un loc. Provocator, nu-i așa?
Știați că Liviu Radu este pasionat de studiul istoriei? Acest lucru își lasă amprenta în multe din scrierile sale, inclusiv într-o povestire din acest volum, în care un domnitor fanariot al Țării Românești își dă întâlnire cu personaje desprinse din zona steampunk. Ce pun împreună la cale și cum își duc planul la îndeplinire… ați ghicit, veți afla citind cartea!
La final am lăsat două povestiri care mi-au picat cu tronc. Amândouă au în comun elemente de space opera, dar fiecare dintre ele e ceva mai mult decât atât. Prima conține elemente de hard SF autentic: contactul cu ceea ce pare a fi „chestia inversă” unei găuri negre, dobândirea abilităților de călătorie accelerată în spațiu-timp, influențarea evenimentelor desfășurate în cadrul unei lumi feudale. Gata, am spus prea multe.
Cealaltă povestire ne vorbește despre simetrie, limitele Universului și cauzalitate. Sfârșitul văzut ca un nou început, conflictul ca formă de progres. Dacă autorul va avea vreodată răbdarea să dezvolte această povestire, am putea asista la apariția uneia din cele mai bune cărți de SF scrisă vreodată. Și nu mă refer doar la cele purtând semnătura autorilor români!
La final, privesc volumul „Între cer și pământ” ca un întreg și îmi scot pălăria virtuală în fața a ceea ce consider a fi un veritabil „vă arăt că pot” literar. Puțini autori sunt capabili să treacă cu ușurință de la un subgen la altul, fără a fi trădați de scriitură, păstrând același stil accesibil lecturii, presărat pe ici pe colo cu satiră, ironie, umor fin.
