Şapte poveşti înfiorătoare aşteaptă să fie citite în numărul 5 al Revistei de suspans. Urmărim în continuare noi episoade din “Îngeri sălbatici” şi “Extreme”, la care se adaugă cinci creaţii inedite de Anamaria Ionescu, Gabriela-Beatrice Moisescu, Nicolette Orghidan, Paul D. Adrian şi nu în ultimul rând, un fragment de roman semnat de Liviu G. Stan.
Prin gaura cheii privesc doi ochi inocenţi. Ce văd? O femeie şi o mână de bărbat deasupra buzelor ei. Se aude un ţipăt. Cel care urmăreste scena din spatele uşii stă neputincios, prea temător pentru a sări în ajutorul femeii. O scurtă povestire în care Anamaria Ionescu ne demonstrează că: “bufniţele nu sunt ce par a fi”.
La un pahar cu fantoma de Gabriela-Beatrice Moisescu este o fascinantă aventură în lumea tenebroasă a spiritelor damnate. Domnul Clayton are o problemă cu alcoolul. În acelaşi timp, este bântuit de moartea soţiei şi se mută în fostul conac al unui mare nobil. Liniştea mult râvnită se evaporă la scurt timp, când în noua casă încep să se audă sunete de paşi. Din păcate, băutura nu reuşeşte să liniştească spiritele (la propriu şi la figurat) şi în cele din urmă domnul Clayton primeşte vizita lui Deniss, fantoma unui tânăr care pretinde că a fost ucis. Văzând că proprietarul casei nu se lasă intimidat de tacticile sale de îngrozire şi alungare, Deniss îl roagă pe bărbat să îi găsească şi recupereze cadavrul, ascuns între zidurile casei. Umorul se împleteşte ingenios cu suspansul bine gradat, presărat de-a lungul unei descoperiri lugubre, într-o atmosferă care-ţi dă fiori.
În Baladă pentru un leu, Nicolette Orghidan ne invită din nou în universul ideilor abstracte care se desfac în sensuri nebănuite şi se înfăşoară apoi în jurul cuvintelor cu supleţea unei feline. De data aceasta autorul lor este o femeie misterioasă. Ea trezeşte curiozitatea unui redactor care lansează un concurs epistolar într-un cunoscut cotidian local. Scrisorile ei îl conduc pe bărbat într-un adevărat labirint al frazelor. Deşi îi reproşează exprimarea greoaie, el este fascinat de lumea interioară zugrăvită în epistolele care la un moment dat încetează să mai vină. Printr-o aruncare de zar a destinului, acelaşi redactor o regăseşte pe autoarea scrisorilor în lumea reală. Numai că întâlnirea nu este cum s-ar fi aşteptat.
Ascensiune de Paul D. Adrian este asemenea unei interesante nopţi petrecute într-un castel bântuit. În Motelul Din Nicăieri, Ana intră şi iese din propriul sine de care atârnă veşnic umbra unei crime. În acest spaţiu claustrant, fiecare cameră tăinuieşte un coşmar – amintirea unei iubiri consumate şi a singurătăţii domină încă interiorul uneia din camere, în timp ce în alta un bătrân îmbrăcat în sugar se uită la televizor. Un străin o găseşte, iar Ana se teme că a fost trimis să o omoare. Delirul atinge punctul culminant când pereţii camerei încep să sângereze, evocând vina care o bântuie şi acum pe Ana. Imaginea copacilor şi a frigului revine pe parcursul povestirii, ca un ecou al unui cântec trist.
Sânge de pasăre pe haine este un fragment din romanul lui Liviu G Stan, în care facem cunoştinţă cu Jarek Dawid, protagonistul unor întâmplări cu iz sci fi. El apelează la ajutorul poliţiei, în urma unui atac neobişnuit care i-a lăsat urme vizibile. Sau cel puţin aşa pretinde bărbatul, convins că atacul este opera unui copil malefic. La sediul inspectoratului judeţean este ignorat de poliţistul căruia îi relatează tărăşenia. Nimic din comportamentul lui Jarek nu produce îngrijorare în lumea exterioară, părând că ceilalţi fac parte dintr-o dimensiune existenţială care se intersectează cu a lui, apoi îşi continuă propriul drum. Rănile lăsate de atacator au dispărut şi odată cu ele orice dovadă care i-ar susţine spusele. Iluzia şi teama obsesivă ameninţă să spulbere zidul realităţii.
În partea a cincea din povestirea Aureliei Chircu, Îngeri sălbatici, Mariusz se confruntă cu ispitele seducătoarelor driade trimise de Rufio: Odette, Ryna şi Aimee. Fiu de zeu, Mariusz a renunţat la sexualitate pentru a-şi conserva puterile. Încercările celor trei se dovedesc în van, dar fetele nu renunţă, ademenindu-l în lumea lor. Trecerea se face pe fereastră, care joacă rolul simbolic de portal. Preţ de câteva clipe, Mariusz se lasă purtat de frumuseţea jocului îmbietor al driadelor. Pe tărâmul magic, ele îl învaţă să-şi canalizeze energia într-un cvasiritual de iniţiere şi îi reamintesc de o profeţie care prevesteşte o nouă mireasă pentru Mariusz. Acest episod are un farmec aparte prin atmosfera erotică şi totodată ludică, ce mă poartă cu gândul la legendele nimfelor.
Extreme (5) de Nicolae Cornescian aduce noi valuri de incertitudine cu aromă de vis. Edith îi mărturiseşte lui Nick că a ucis un om. Este vorba despre Max Ervin, fostul ei pacient, suferind de o boală gravă. Într-un final, Edith a oprit aparatele care îl ţineau în viaţă. Contrariat, Nick o anunţă că Max trăieşte şi este agent de poliţie. El o detestă pe aşa-zisa lui soţie pentru că l-a minţit în privinţa Elzei, în vreme ce Edith se teme că va fi uitată. O nouă întâlnire ce se sustrage realităţii brute se construieşte pe liniile străvezii ale timpului. Nick şi Elza parcurg drumul către podul de sticlă, monumentul iubirii lor spectrale. Imaginea podului se ondulează asemenea unei amintiri înceţoşate ale cărei detalii se estompează din când în când, proiectându-i şi pe protagonişti într-o lume iluzorie. Extremele lui Nicolae Cornescian îmi par o contopire spectaculoasă între proza sensibilă, cu rădăcini în fantastic şi romanul poliţist.
În acest număr al Gazetei m-am hotărât să vorbesc puţin despre Revista de povestiri. În martie 2012 a apărut primul număr al unei reviste colorate şi jucăuşe care încurajează din plin creativitatea. Iar povestea, sau mai bine spus poveştile, se continuă şi în prezent.
Revista apare pe hârtie şi are o mamă, Simina Diaconu, dar şi un tată, enigmaticul Motanov, motanul mov care primeşte şi selectează poveşti. Am descoperit-o printr-o prietenă care la rândul ei a primit un exemplar la metrou. A fost dragoste la prima copertă. Revista de povestiri ne propune să ne îmbrăcăm din nou în hainele copilăriei, exersându-ne imaginaţia şi deşteptând în noi curiozitatea pentru misterul lucrurilor simple. La conceperea fiecărui număr contribuie atât scriitori consacraţi (Liviu Radu, Michael Haulică, Iulian Tănase, ş.a), cât şi cititori talentaţi, dintre care se remarcă şi copii – pentru că inocenţa lor este indispensabil universului ludic ce sălăşluieşte în paginile revistei.
Poveştile sunt scurte şi antrenante, mizând pe efectul surpriză. Umorul este ingredientul principal, deşi întâlnim pe alocuri câte o lacrimă frumos împachetată într-un zâmbet melancolic. Lansarea fiecărei reviste se face cu fast şi originalitate, având de fiecare dată o altă tematică (specific Halloween, Valentine’s Day, etc.) şi jocuri noi, de la aruncat la ţintă şi fotografii trăznite la concursuri de împins ochiul în dovleac.
Revista ne-a obişnuit deja cu rubricile sale (căci “nebunia mov” trebuie şi ea compartimentată):
Serial mov: unde ne delectăm cu aventurile lui Motanov şi ale prietenei sale Strălucitoarea
Povestiri necondiţionate: povestiri diverse, care mai de care mai haioase şi neaşteptate
Serial imaginar: urmăreşte întâmplările şturlubatice din viaţa Elei Cubrelei şi a amicilor săi
Avem titlu: povestiri scrise pornind de la un titlu primit de la cititori
Superscurtele: cum ne spune şi titlul secţiunii, ficţiuni superscurte – câteva rânduri de
imaginaţie şi absurd
SF&F: science fiction şi fantasy
Schimbul de gen: poezii
Vizuala: fiecare număr conţine o pagină ilustrată, o mostră de artă contemporană
Naiva: o poveste scrisă de un copil
Vocabular alternativ: aici jocurile de cuvinte sunt la ele acasă şi singurele care au sens sunt
non-sensurile.
Up’n’down: benzi desenate cu o poveste hazoasă
Avem imaginea: reuneşte două povestiri pornind de la o imagine aleasă de editor
Antrenament colectiv: felii de imaginaţie făurite de Motanov în colaborare cu cititorii
Motanov a ales: motanul mov alege poveştile cele mai năstruşnice
Puţină informaţie: secţiunea de recomandări culturale
Motanov trăieşte în sufletul tuturor, dar uneori e nevoie să ne gâdile mintea cu mustăţile ca să ne amintim de copilăria pe care am lăsat-o în urmă. Şi o face cu brio în Revista de Povestiri.
Teodora Gheorghe s-a născut pe 2 iulie 1988 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. În prezent studentă la MTTLC (Masteratul pentru traducerea textului literar contemporan). În 2004 obţine locul 2 la nivel naţional la concursul de Creative Writingorganizat de British Council în România şi de asemenea o menţiune specială la faza naţională a olimpiadei de limba şi literatura română. În 2011 este redactor-colaborator la revista Orizontul Literar Contemporan şi publică poezii în revista masteratului Translation Café. A participat la cenaclul Literatorul, unde s-a bucurat de aprecierile unor nume importante din lumea criticii literare.
Blog personal: http://fatadinluna22.blogspot.com/
