E a treia oară când încerc să scriu acest text. Nu pentru că n-aș avea ce spune. Ci pentru că am prea multe. Dar primele încercări, deși pline de pasiune, nu aveau direcția necesară, justificarea clară și corectă pentru a fi expuse public.

Suntem datori cu o viață pe care să o privim așa cum este, cu toate grijile și obstacolele pe care ni le aduce, nouă, majorității. Am ales să folosim calea cuvântului scris ca drum spre artă și creație. Nu este o cale mai ușoară decât altele şi mai mult, ca peste tot, nu lipsesc falsul și culpa.

Mare parte din cei care scriu, trebuie amintit celor care uită, au o altă sursă de subzistență. Scrisul nu ține de foame în țara noastră. Cultura este subapreciată și uneori hulită pe aceste pământuri. Am fost printre cei care erau luați la întrebări în piața Universității de către mineri, pentru că ieșeam cu o carte în mână de la librăria Eminescu. Librăriile au scăzut, au dispărut. S-au înmulțit băncile și casele de schimb.

…

Gândiți-vă la vorbe și la înțelesul lor. La ce anunță și la ce ascund slovele. La tonul vocii, la ritmul ei, la tot ce comunică o persoană vorbind, spunând lucruri adevărate sau false și în același timp lansând semnale despre minciuna evidentă. Cum puteți pune astfel de amănunte în pagină. Fiecare persoană care trece nebănuită pe lângă noi poate deveni un personaj.

Gândiți-vă la vorbe și la oameni. La clipe petrecute în dialog cu oamenii. La oameni pe care vreți să-i revedeți dar soarta și capriciul vremurilor fac imposibil un astfel de viitor. E prea scurtă viața ca să o petreceți în griji. Scuturați-vă umerii. Nu aveți lanțuri. Doar vi le imaginați. Scuturați-vă fruntea. Acolo se aud zornăind convențiile și propriile opreliști. Depășiți-le. Cuceriți redutele artei.

Gândiți-vă. Șansele sunt mici. Dar cu atât mai mare satisfacția dacă reușiți. Merită! Merită să vă zbateți și să vă dedicați unui scop nobil, creator. O clipă de strălucire, o clipă de glorie, numele pus pe o carte. Și cu cât va fi mai citită cartea, cu atât mai mare satisfacția.

…

Îmi stă gândul la cineva care avea grijă de cărți. Care mereu avea în mână cărți noi, frumoase. Și de care ne vom aminti mereu, de câte ori vom ține acele cărți în mâini. Ne vei lipsi, Evelina Bidea.

 

Eugen Ştefan Lenghel s-a născut pe 10 ianuarie 1966 în Bucureşti. A urmat cursurile liceale la CNSS – „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Este absolvent al Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti şi consultant IT cu experienţă practică de peste 25 de ani.

Prima remarca pozitivă în SF a primit-o în 1984 de la Adrian Rogoz. În 1986 a frecventat Cenaclul studenţesc „Solaris” unde i-a întâlnit pe Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu şi C.T. Popescu, fiind ales preşedintele cenaclului în 1988-1989. Prima sa proză SF publicată a apărut în Almanahul „Anticipaţia 1989”. Următoarea apariţie a fost volumul 6 al colecţiei „Clubul SF”, din 1991.

După o lungă întrerupere a revenit la scris în 2010, participând la şedinţele ProspectArt şi devenind membru al SRSFF. A înfiinţat şi a condus redacţia Revistei SRSFF din 2011 până în octombrie 2012, când s-a retras din SRSFF. Din noiembrie 2012 este redactor şef al revistei Gazeta SF. A contribuit cu proză şi articole la revistele SRSFF, Nautilus şi Gazeta SF. Este membru al cenaclului WolfPack.

Blogul personal: Lenghel, despre realități