Frunzărind majoritatea fanzinelor românești sau străine de S.F. & F, este imposibil să nu remarci un dezechilibru tot mai pregnant al balanței în favoarea „&F-ului” față de S.F, Gazeta noastră nefiind deloc o excepție. Unele dintre revistele de prestigiu din străinătate chiar recunosc deschis acest lucru, declarând fățiș că preferă să primească spre evaluare și publicare povestiri / nuvelete / nuvele S.F. decât fantastice (sau „Fantasy”, dacă preferați termenul), deoarece e lipsă de așa ceva. Dacă introducem în ecuație și Horror-ul, atunci bietul S.F. se vede, prin comparație, pe cale să dispară din peisaj.

          O vreme am pus acest fenomen pe seama enormelor succese cinematografice pe care capodoperele precum „Stăpânul Inelelor”, „Harry Potter”, „Legendele Narniei” și, mai nou, „Hobbitul” le-au avut și le au în continuare. Influența lor nu poate fi tăgăduită. Ca scriitor nu se poate să nu fii sedus de libertatea și lipsa de constrângeri ale genului. Practic, nu există limite. Orice este permis: creaturi bizare, regate fictive, eroi cu puteri supranaturale, zei, magie, fenomene apocaliptice, toate având sau nu rădăcini în mitologii, tradiții orale sau ezoterism.

          Aparent, și S.F.-ul beneficiază de o paletă asemănătoare de posibilități. Nu ai regate fictive, dar îți poți inventa planete. Nu ai creaturi culese din mitologie sau imaginația proprie, dar ai extratereștrii. Nu ai zei și magie, dar ai tehnologii stranii și de neînțeles, care pot produce cam ce efecte dorești. De ce, atunci, este S.F.-ul într-o poziție atât de dezavantajată?

          Însuși numele său ne poate da o indicație: „Science Fiction”. Ei da, acel „Science” vine și strică socotelile, pentru că impune reguli și limitează posibilitățile scriitorului. Fantasy-ul folosește cu precădere magia și alte elemente supranaturale ca filon central. Acestea nu sunt supuse niciunei constrângeri. S.F.-ul pe de altă parte, este bazat de cele mai multe ori pe explorarea rațională a posibilităților lumilor sau viitorurilor alternative, pe analiza concretului și proiecția sa în viitor, pe înțelegerea fenomenelor și intuiția, în limite plauzibile, a efectelor supra-potențării sau distorsionării lor. Marea diferență dintre Fantasy și Science Fiction, deși cele două au, evident, o rădăcină comună, este aceea că multe dintre elementele imaginare ale S.F.-ului sunt susținute de legi științific demonstrate sau postulate. Bineînțeles, foarte mare parte din știința care susține S.F.-ul este și ea speculativă. Nimeni nu spune că operele literare trebuie să fie tratate științifice. Nu pot și nici nu-și propun așa ceva, însă valoarea lor este cu atât mai mare cu cât se sprijină mai mult pe plauzibilitatea, sau chiar corectitudine științifică a fenomenelor la care fac referință. Aici intervine marea diferență dintre cele două: S.F.-ul cere în plus cercetare și argumentare, iar în schimb oferă restricții.

          Deși, probabil, consumatorul superficial de cinematografie S.F. va căuta cu precădere efectele speciale grandioase, renunțând cu inima ușoară la orice subtilități, acest gen nu înseamnă numai împușcături cu laser, nave spațiale care șterg pe jos cu viteza luminii, roboți versați în bătaie mai ceva ca Jet Li, extratereștrii buni sau răi și planete exotice, dar foarte convenabil înzestrate cu atmosferă, temperatură și gravitație similare cu cele ale Terrei. Adevăratul S.F. nu-și propune să impresioneze ochiul, ci să antreneze mintea. El te învață pe tine, ca cititor, tot felul de lucruri. De exemplu: câți dintre voi nu v-ați întrebat, datorită romanului „Dune”, ce-o fi efectul Coriolis? Câți nu ați început să vă interesați despre relativitate după ce ați citit „Sfârșitul Copilăriei” sau „Jocul lui Ender”? Câți nu ați fost subit atrași de varietatea vieții marine descrise în „Douăzeci de mii de leghe sub mări”? Și lista ar putea continua, aproape la nesfârșit.

          Personal, păstrez un loc special printre preferințele mele Fantasy-ului. Aș fi ipocrit dacă aș spune altceva. Scriitori precum J. R. R. Tolkien sau C. S. Lewis au fost și rămân printre preferații mei, chiar și acum, când nu mai pot invoca „tinerețea” pentru a-mi justifica preferințele. Există multe lucruri de învățat și de la astfel de scriitori, ce-i drept, în alte domenii decât cele predilecte S.F.-iștilor, însă cu nimic mai puțin importante, cum ar fi mitologia sau etnologia. Fantasy-ul în sine este un gen minunat, plin de culoare și romantism, fără limite, altele decât imaginația autorului, însă adevăratul test de maturitate al unui scriitor de ficțiune speculativă rămâne Science Fiction-ul!

          Iar mie nu-mi rămâne decât să vă invit să încercați să scrieți, dacă n-ați făcut-o până acum! Și-apoi, când veți fi mulțumiți de rezultat, trimiteți-ne și nouă textele!