GSF84 banner01-650

          Iar Matt Damon a ajuns să joace în absolut orice în ultima perioadă. Și ar fi interesant de știut dacă a acceptat rolul din Downsizing pentru bani sau pentru ideile din spatele filmului. De fapt nici măcar nu se poate spune că scenariul are o problemă cu premisa, ci mai degrabă cu execuția. În Downsizing, un inventator norvegian (nu, nu e Wayne Szalinski) a dezvoltat o tehnologie capabilă să diminueze considerabil dimensiunile corpului uman.

          Este un concept științifico-fantastic original?

          Nu.

Downsizing.png          Totuși, această tehnologie nu este folosită nici ca armă (deși la un moment dat un moment dat se vorbește despre teroriști miniaturizați) și nici nu azvârle protagoniștii filmului într-o aventură de neuitat, ci este adoptată de publicul larg atât ca modalitate de protecție a mediului cât și ca măsură de protecție socială. Oameni mai mici înseamnă un consum redus de resurse și, prin urmare, cheltuieli mai mic.

          Ok, nu este o premisă rea, dar povestea este spusă în cel mai plictisitor mod cu putință. Primele cinci, zece minute ale filmului sunt ocupate de o conferință de presă (sau poate că era un seminar; nu mai țin minte) în care inventatorul norvegian își prezintă tehnologia de miniaturizare. Apoi urmează un montaj și, abia apoi, facem cunoștință cu personajele interpretate de Matt Damon și Kirsten Wiig. Au probleme financiare așa că decid să își micșoreze trupurile și să se mute într-un oraș miniaturizat.

          Kirsten Wiig dispare destul de repede din peisaj (nu vă spun motivul, vă las pe voi să descoperiți), iar noi rămânem alături de un Matt Damon lipsit de viață. Iar când protagonistul este plictisit, publicul este la fel de plictisit. Nu m-am uitat la ceas, dar pentru o bună bucată de timp nu se întâmplă nimic în Downsizing. Iar filmul apelează prea mult la reportaje ca să ne arate ce impact are tehnologia de micșorare a trupurilor asupra societății. Nu vreau ca un reporter fictiv să îmi povestească despre cum un disident vietnamez a fost micșorat cu forța de guvern și a ajuns în Statele Unite într-o cutie de televizor. Vreau să văd cu ochii mei asta! Arată-mi, nu-mi spune!

          Povestea prinde elan (și ia o turnură bizară) după ce Matt Damon se împrietenește cu Christoph Waltz, care interpretează stereotipul bișnițarului balcanic și cu Hong Chau care, în mod absolut înfiorător, nu vorbește precum o cameristă asiatică ci vorbește precum o cameristă asiatică așa cum își imaginează un bătrân conservator alb că vorbește o cameristă asiatică. Știți, ceva de genul “dzece lei, dzece lei”.

          Iar această interpretare este cu atât mai jignitoare cu cât Hong Chau vorbește o engleză perfectă în viața de zi cu zi.

          Și e șocant să vezi astfel de tușe rasiste într-un film care, în a doua jumătate devine o predică ecologistă care îi face pe cei de la Greenpeace să pară, prin comparație, moderați. Spre final, un personaj, care nici nu știu dacă este interpretat de un actor sau de un activist de mediu, recită ceea ce pare a fi o reclamă mascată pentru o tehnologie care nici măcar nu există. Iar Matt Damon îl aprobă într-un mod foarte artificial, moment în care devine evident că filmul face un soi de propagandă verde, anti-progresistă.

          Downsizing este un anti-Interstellar. Dacă în Interstellar omenirea încearcă să se salveze privind spre stele, Downsizing face apel la întoarcerea în grotă. Sau cel puțin acesta este mesajul până în momentul în care Downsizing se contrazice pe sine însuși lăsând publicul confuz și nesatisfăcut. Donwsizing este cel mai incorent film SF de la Transcendece încoace. Dar măcar Transcendence a avut parte de simțul estetic a lui Wally Pfister. Downsizing este doar un film urât, plictisitor, ilogic și lipsit de subtilitate.