Etapa de concurs din luna lui mărțișor se deschide cu povestirea „Ultima linie de apărare”, de Bogdan Lazăr. Autorul își așază demersul pe piedestalul temei contactului, înscriindu-se astfel în arealul SF-ului canonic, pe care-l mai bifează încă o dată proiecându-ne prin intermediul poveștii într-un viitor în care umanitatea s-a extins deja în întregul Sistem Solar. Avem însă în față, în același timp, și o poveste despre limite, căci omenirea se confruntă în universul ficțional propus de autor cu ceva care îi neagă dintr-odată iluzoria atotputernicie.

Dacă ideea de pornire este una cât se poate de consistentă (seamănă cumva celei din „2001: odiseea spațială”, semnată de Arthur C. Clarke), expunerea nu se ridică, din păcate, la același nivel, fiindcă derularea faptelor este preponderent povestită, lăsând impresia că avem în față doar sinopsisul unui scenariu cinematografic. Alături de dimensiunea literară scăzută (narațiunea este folosită în axces), piesa pierde în consistentă și din cauza unei redactări febrile, fiindcă textul e literalmente împânzit de greșeli de tastare („Aceste concluzii au fost trase abia după ce o navă cu oameni de știință a sosit la fața locului și.”, „Nimic din toate acestea nu au putut fi determinat.”, „punându-se chiar baza unui noi religii”, „…zeci de instalații de forare au împânzit zona Porții, care mai de care mai dotați și mai hotărâți.”, „Organizaţia avea drept motto “Aici noi suntem stăpâni!” și ca arbora un drapel…”, „Închinați-vă lui, crede și nu cercetaţi!”, „Încercările de negociere și de compromis desfășurate pe de-a lungul a câtorva ani…”, „…se îndreptau că viteză maximă spre Pluto.”, „…absolut siguri că for reuși.”, „Cronometru afișa momentul…”), cărora li se adaugă una sau două greșeli de punctuație („…și în, mod special, a celor care…”), câteva dezacorduri („Încercările oamenilor […] nu a rămas…”, „lideri mai moderați ale mișcărilor”), câteva forme greșite ale unor cuvinte („așa zis” – apare, din păcate, cel puțin de două ori – trebuia, evident așa-zis; „Se mai uită odată în jur…” – trebuia, iarăși evident, o dată) sau câteva formulări stângace („pentru toți pe care-i cunoscuse și cărora visele se sfârșeau aici”, unde ar fi trebuit cărora visele li se sfârșeau aici sau ale căror vise se sfârșeau aici sau într-un alt mod, numai nu așa cum era).

Apreciem totuși că domnul Bogdan Lazăr are potențial să evolueze, nerămânându-i decât să ni-l dovedească, atât nouă cât și însuși dumisale, motiv pentru care îi transmitem pe această cale că-l mai așteptăm.

Cu totul altfel stau lucrurile în privința povestirii „Răspunzătorul”, purtând semnătura lui Florin Nae, fiindcă textul domniei sale este unul pe cât de polifonic din punct de vedere tematic, pe atât de elaborat, chiar dacă încercarea de a atinge prea multe ținte în raport cu dimensiunea lucrării e mai mult decât vizibilă, iar frazarea se prelungește uneori peste limita unei perceperi facile.

Orbitând în sfera temei contactului, piesa domnului Florin Nae se sprijină pe o consistentă articulare hard SF (se remarcă mai ales bogăția terminologică), abordând scientificțional și domeniul mitologiei (à la manière de Stargate, fără a „împrumuta” câtuși de puțin ostentativ), dar, tangențial, și teritoriul ficțiunii politice, închegând aici, din câteva tușe, un soi de conspiraționism popular, ca în unele lucrări de ficțiune ale lui Pavel Coruț.

Textul stă bine și în privința limbii, căci nu conține decât rare accidente minore („întrutotul”, „deîndată”, „Contracararea efectele atracției enorme exercitate de hăul central…”), lăsând impresia unor simple alunecări de tastare. Nu credem așadar să greșim apreciind lucrarea ca pe o dovadă evidentă că avem în față un autor convingător încă de la debut. De lucru ar mai fi, dar e vorba de ajustări formale, obstacole pe care, n-avem nicio îndoială, Florin Nae le va depăși cu succes.

Din „Nașterea”, de Marius Pisica-Caramelea, am putea să rămânem cu tonalitatea evocatoare a expunerii. Autorul încearcă o poveste dramatic-romanțioasă, plasată într-un viitor postapocaliptic, marcat de căderi și reveniri ale vieții sociale, care trece alternativ prin perioade de pace și războaie pustiitoare. Spuneam am putea să rămânem fiindcă din text răzbat din păcate în primul rând mult prea multele accidente de tot felul, cele de punctuație, destule dintre ele de maximă gravitate, fiind, se pare, reprezentative: „Acea cunoaştere a făcut ca infima particulă ce eram, să capete o energie infinit de mare…”, „adăpostind în peşterile săpate în stâncă de propria-mi voinţă, oameni din cele mai vechi timpuri”, „nişte nutrienţi pe care coaja în care era învelită sămânţa ce eram, absorbea apa şi energia”, „în mijlocul drumului ce lega cândva, două oraşe mari”, „ceva straniu, ca nişte picături de apă i se prelingeau din ochii albaştrii”, „Nevoia m-a împins să  fac un lucru, ce altădată, în alte vieţi era considerat imoral”, „limitat la rându-i, de societatea pe care”, „percepţiile senzoriale şi extrasenzoriale precum şi vastele cunoştinţe primite în dar de la Univers, fac totul să fie atât de impresionant”, „Sătucul de la marginea pădurii, era acum un orăşel în toată regula”, „fiecare zi ce trecea fără să-l văd, dura parcă, secole întregi”, „Suferinţa provocată de moartea Alicei, a fost devastatoare”, „Joe Noriega, era un alt tânăr din oraş”, „rădăcinile mele, să iasă la suprafaţă”. Mult prea feluritele interpuneri greșite ale blândului semn de punctuație sus-pomenit, inclusiv între subiect și predicat, ne obligă să nu mai insistăm asupra regulilor încălcate, spre a nu transforma articolul într-o mult prea extinsă disertație de gramatică.

Procedăm în același mod – nu detaliem, ne-ar lua din nou prea mult – și în privința puzderiei de greșeli de scriere, unele din ele evidente erori de tastare, altele părând însă a avea caracter sistematic: „cunpştea”, „Impulsurile emoţionale primate” (primite?), „pentru a-i auzii”, „ziua aceea venii”, „să o ăzduiesc”, „citindu-itoată”, „va reuşii”, „fiecare copac şi arbuşti”, „grăute de nisip”, „limitată de propriu intelect”, „şi-a creat-o”, „păsăile”, „pentru a o simţii”, „cădeja”, „simbioze caudate”, „priviinţa”, „îşi îplinise”, „doorindu-şi”, „pentru a oprii luptele”, „dorinţa sa nobilă şi inteligenţa sa ce-i dădea o siguranţă” (dezacord – ce-i dădeau), „va ştii”, „pânăîn”, „rpin rădăcinile”, „nimeni nu se pitea atinge de el”, „după ce află a fost devastate, simţindu-se trădat”, „pe Michael îl orbii furia”, „ochii săi negrii”, „tot ce însemna rugăminţile ei” (dezacord – ce însemnau), „nu mă pot împotrivii”, „inima îi inetează”, „se auzii”, „Acel licăr erea o viaţă!”, „acea viaţă va ştii tot”. Se remarcă în mod cu totul special dublarea inutilă a i-ului final la unele forme flexionare verbale, mult prea frecvent ca să le putem trece în revistă aici, cu toate regulile lor încălcate. Sfătuim totuși pe autor să consulte măcar online sfintele dicționare, pentru a evita pe viitor astfel de situație neplăcute, care transformă textele literare în lecturi obositoare.

Din păcate, lucrarea propusă de domnul Marius Pisica-Caramelea suferă și la capitolul expresie, prin alternări nefirești ale timpurilor verbale (cum e cazul în „Am aflat astfel că  tatăl ei era fiul unui commandant de garnizoană, din Oraşul Mare, ce după război se retrase la ţară, cam pe unde începuse să  răsară Oraşul Nou.”, unde perfectul simplu – „se retrase” – intervine disonant), prin repetări fără valoare stilistică („Trebuia să fac ceva pentru ca existenţa mea să însemne ceva pentru ea.”) sau precizări inutile, provocatoare de umor involuntar („Băiatul a crescut şi s-a căsătorit, cu o fată,…” – firește că băiatul s-a căsătotit cu o fată), în fine, prin exprimări confuze („Adeseori îşi petrecea nopţile făcându-şi planuri de viitor în timp ce adormea sub despicătura din trunchiul meu, acea cameră atât de aproape de inima mea, dacă aş  fi avut una.” – îşi făcea planuri de viitor în somn, lângă inima mea pe care n-o am; „Furia mea, sau poate faptul că l-am simţit pe Michael agitat a făcut ca, împreună, să rupem o creangă destul de mare şi să-l coborâm pe Joe scoţându-o un ochi.”) și expresii incomplete, preluate din vorbirea curentă, cu totul neliterară („Nu putea trece peste aşa că o părăsi pe Marjorie.” – nu putea trece peste ce?).

Nu putem trece nici peste cele câteva derapaje de logică, apreciindu-le ca dovezi ale febrilității cu care a fost scris textul, fără o suficientă meditare prealabilă, și ne-am referi aici la expresii de genul „cream fotosinteza” (fotosinteza e un proces natural caracteristic vieții vegetale și nu poate fi creat) sau la proiectarea contradictorie a istoriei viitorului, căci, ne spune povestea, „Un al treilea Război Mondial ar putea anihila specia umană.”, dar asta după ce ni se vorbise ceva mai înainte de un alt război, urmat de radioactivitate crescută (război nuclear??), fapt ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva avem de-a face cu iminența celui de-al… patrulea Război Mondial.

Dincolo însă de toate aceste neajunsuri, caracteristice unui aspirant într-ale scrisului încă nedeprins cu exigențele unei asemenea întreprinderi, transpare o oarecare voce și o anume putere de evocare, chiar dacă ele se diluează către final într-o expunere ce devine vizibil patetică, autorul încercând un final în același timp dramatic și optimist. Din acest motiv, pentru a ne edifica, și noi, dar și domnia-sa, îl mai așteptăm pe domnul Marius Pisica-Caramelea.

Nu credem că mai e un mister pentru cineva, după tot ce s-a spus mai sus, că, în luna lui mărțișor, câștigătorul este Florin Nae, cu povestirea „Răspunzătorul”, pe care-l felicităm și, desigur, îl mai așteptăm.

Suntem însă încredințați că nici ceilalți doi competitori nu și-au spus ultimul cuvânt. Așadar, îi mai așteptăm și pe ei, așa cum îi așteptăm și pe alții, indiferent de vârstă, sex, religie sau culoarea pielii, nedorind altceva decât să adunăm un buchet cât mai mare de autori cărora viitorul să le fie deschis. Deocamdată numai în privința dobândirii unei oarecare notorietăți. Iar dacă Domnul va da să se nască în sfârșit și mult visata piață, or veni și banii. Dacă nu, rămânem prieteni și ne bucurăm de lucrurile care ne leagă. Între ele, pasiunea pentru ficțiune speculativă.

S-auzim de bine!

Mircea Coman s-a născut în data de 25 septembrie 1967 în localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi, unde a urmat în întregime clasele învăţământului elementar, gimnazial şi liceal. A absolvit Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice „Traian Vuia” din Timişoara, cu specializarea Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, promoţia 1994. A debutat cu povestirea La Pocilga, în numărul 21 din 5 octombrie 2009 al revistei NAUTILUS, fiind prezent, în noiembrie 2009, cu povestirea Cybervals, în antologia Dansând pe Marte şi alte povestiri fantastice, Editura Millennium Press, realizată de Michael Hăulică. Este membru AtelierKULT. Colaborează cu povestiri la NAUTILUS şi SRSFF. Este autorul blog-fanzinului Scifientland.