Lumină dublă
Acum zece mii de ani în Gatambo, lumile acvatice au dat o lovitură mortală inelelor de pământ şi au pus stăpânire pe cele o mie de constelaţii din inima universului plin de universuri. Baronii ficţionali din Gambolee, oraşul fabulatorilor, au fost răsturnaţi de la putere iar combustibilul tradiţional care animă matricele informaţionale a...
Duel
O boltă violetă fără stele, suspendată într-un răsărit perpetuu. Din înalt o lumină nefirească descindea în penumbra în care zăcea. Curând îşi dădu seama de ce i se părea ciudată această privelişte. Cerul nu avea soare. Avea senzaţia că era lipit de plafon şi privea în jos, spre un abis. Simţea că ameţeşte, ca şi...
Olympus Mons
Sincer să fiu, de multă vreme car înăuntru meu tot felul de frustrări legate de profesia mea, în permanenţă având impresia că mă irosesc într-un loc lipsit de orice perspective, cu toate că simt că am un potenţial mult mai mare ca medic. În facultate visam să fac chirurgie, să operez, să trăiesc pe muchie...
Ruina
Totul este acum o ruină. Nimic nu mai este cum a fost. Lumea noastră, lumea oamenilor, o construcţie arhitectonică presupus solidă şi durabilă, s-a năruit dintr-o dată sub privirile noastre surprinse. Societatea s-a prăbuşit şi ea, toate dovedindu-se a fi deşarte. La ce bună atâta tehnologie, atâtea arme, atâţia bani aruncaţi pentru relaţiile externe, dacă...
Arca
„Arca” părea un biet cărăbuş, între uriaşele şi puternicele păsări de pradă spaţiale care o înconjurau. Se adunaseră aici din toate zonele galaxiei, din galaxii învecinate sau mai îndepărtate. Pentru bătrânii piraţi ori traficanţi, atracţia Ladronei, această planetă-magnet, acţiona precum un drog puternic la care nu mai poţi renunţa oricât ai încerca. Aici se traficau...
Kill
Uşa glisă, dezvăluind silueta zveltă a fetei. Aparent preocupat să cerceteze taraba negustorului de arme, Kill o observă cu coada ochiului şi scăpă un oftat de uşurare. – E ceea ce vă doreaţi, nu-i aşa, domnule? se precipită negustorul, şi Kill realiză că ţinea în mână un cuţit cu comandă bioenergetică. În prima clipă, se...
Începutul
… Şi timpul a început să existe. Înainte nu era timp, a zis ea. Înainte era doar Eternitatea. Iar Eternitatea era blajină; era trandafirie şi aurie, înţesată de raze şi lumină, un parfum fără nume ce venea de pretutindeni şi un cântec nesfârşit care plutea în tot şi în toate. Acum era întuneric. Şi era...
Periuţa, bat-o vina…
M-am trezit cu o mâncărime în palma stângă. Ia te uită, mi-am zis, o să iau bani. Sau trebuia să fie dreapta? Nu-mi aduceam aminte. Am căscat şi m-am chiorât la tavan câteva minute, încercând să mă trezesc. Phiii, ce de crăpături! Dacă mă mai inunda o dată vecina de deasupra, cu siguranţă îmi cădea...
Pielea ta ca păcatul…
Se spune despre sângele de copil că are savoarea inocenţei. Nu există nimic care să-i semene, însă există totuşi aroma nebunească a purităţii dobândite şi aceasta e îndeajuns pentru a trezi un demon… Păcatele străbunilor, dorinţa lor de mărire, născuseră duhul ce mergea tăinuit de umbra lui. A aşteptat răbdătoare, vreme de secole, văzându-l...
La o cafea cu preşedintele
M-am dus în bucătărie ca să mănânc ceva, că doar cireşele-alea pe care le mâncasem pe terasă n-aveau cum să-mi ţină de foame prea mult. Fată, şi, cum lăsasem toate alea-n bucătărie şi-n frigider, aşa le-am găsit. Ba, mint, că dispăruse cutia de cereale şi nu mai era lapte-n sticlă, semn că pe maică-mea o...
Graviton
Mie nu-mi plac înmormântările. Nu-mi place circul care se face atunci când cineva dă colţul, de parcă prin ritualul ăsta va fi răposatul mai împăcat, la 2 metri sub pământ. Mare scofală! Cu toată aversiunea mea faţă de genul ăsta de manifestări, am fost nevoit să mă alătur lumii pestriţe ce făcea parte din alaiul...
Moartea Greucianului
Imediat ce se termină scanarea, uşa compartimentului carantină se deschise. De pe coridor o voce feminină îl indemnă: — Haide, ieşi de acolo! Te aşteaptă aici un combinezon… Curaj, am să stau cu spatele… Biograful înaintă timid. Nu fusese gol până acum în prezenţa unei femei şi, chiar de vocea îl anunţase că va sta...










comentarii recente