Dragi cititori și autori,

          Ne face plăcere să anunțăm câștigătoarea concursului din luna ianuarie, desemnată de votul publicului. Aceasta este Augusta Cristina Călin, a cărei povestire „Întâlnirea de joi” a impresionat și convins cei mai mulți cititori. Așadar, Augusta Cristina Călin va intra în posesia romanului „Vraciul de pe norul interior” al lui Lucian Dragoș Bogdan, căruia îi mulțumim pe această cale.

          Felicitări câștigătoarei, îi urăm mult succes în continuare și o așteptăm cu noi proze!

          Profitând de această ocazie, dorim să anunțăm și implicarea sporită a redacției în acest concurs, începând de săptămâna viitoare, votul publicului urmând să fie dublat și de votul unui juriu special constituit.

          Rămâneți aproape, pe data de cincisprezece a lunii în curs vom anunța premiul lunii februarie și vom porni votarea aferentă.