2015, editura Millennium Books, 362 pag., ISBN 978-606-8693-04-0
Am mai vorbit şi cu altă ocazie despre importanţa antologiilor, care pot reprezenta prima modalitate de a lua contact cu un gen literar, un grup, ori cu literatura unei ţări. De-a lungul timpului, de sarcina antologiilor SF din România s-au achitat (cu mai mult sau mai puţin succes) mai multe persoane. În timp, unele dintre ele au ajuns să fie extrem de apreciate pentru calitatea muncii depuse – un exemplu în acest sens fiind regretatul Ştefan Ghidoveanu. Şi asta pentru că a fi antologator nu înseamnă doar a aduna laolaltă nişte texte scrise de alţii, ci de a şti ce să selectezi şi, mai ales, în ce ordine să aşezi textele astfel încât imaginea de ansamblu să fie una echilibrată, atractivă.
Michael Haulică este unul dintre antologatorii care s-au impus în ultima vreme, din trei motive. Primul a fost seriozitatea de care a dat dovadă, furnizând constant, an de an, una sau mai multe antologii. Al doilea – calitatea materialului selectat, iar al treilea – ştiinţa de a doza textele, simţul acela al succesiunii menite să păstreze treaz interesul cititorului.
La finalul anului 2015, Michael Haulică a anunţat lansarea unui proiect ambiţios – două serii de antologii al căror scop declarat în reprezenta punerea laolaltă „a celor mai bune pagini de science-fiction scrise în România în ultimii 25 de ani”, devenind „un instrument de lucru pentru agenţii şi editurile interesate”. Prima dintre ele avea să conţină trei volume de povestiri SF, grupate în funcţie de generaţiile cărora le aparţineau autorii, în timp ce a doua avea să se concentreze pe literatura fantasy. Cel dintâi volum SF (din al cărui cuvânt înainte am luat şi citatele anterioare), a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus cu titlul „Dincolo de orizont” şi include texte scrise de autori născuţi între 1969 şi 1979.
Antologia se deschide cu povestirea „La Cercuri” de Doru Stoica. Aceasta descrie viaţa unor ţărani români pasionaţi de lumile virtuale, în care îşi pot trăi visele din viaţa reală. Autorul impresionează atât prin abilitatea de a pune laolaltă cele două elemente folosind un umor tipic românesc, cât şi prin faptul că foloseşte o singură frază întinsă pe… treisprezece pagini. Şi, culmea, sună bine.
În „Amendamentul Dawson”, Ciprian Mitoceanu prezintă un viitor distopic în care înzestrarea genetică determină categoria socială a fiecărui om, cu drepturile aferente. Sumbră, dură, deprimantă şi, din păcate, extrem de realistă, prezentând un viitor posibil.
„Apocalipsa la super-ofertă” a Narcisei Stoica vorbeşte despre asigurarea unui mod eficient de comunicare prin interzicerea folosirii cuvintelor care conţin mai mult de 10 litere, ori a propoziţiilor cu mai mult de 5 atribute şi 5 complemente. Din păcate, nimeni nu pare să fi luat în calcul că anumiţi termeni ştiinţifici, necesari a fi folosiţi pentru a lansa avertismente în anumite situaţii, conţin mai multe litere decât e legal. O premisă uşor exagerată, dar nu imposibilă – mai ales ţinând cont de direcţia actuală a educaţiei şi culturii – tratată cu amuzant, cu o doză de ironie.
Povestirea Onei Franz, „Eu şi un câine”, aduce în discuţie genul acela de utopie care, la o privire mai atentă, se dovedeşte distopică. Medicina a ajuns la un asemenea nivel încât permite păstrarea în viaţă a oamenilor aproape indiferent de afecţiune, apelând la câini însoţitori ce monitorizează pacienţii. Cu alte cuvinte, omul nu mai poate nici să moară când simte că nu mai are pentru ce să trăiască. Scris superb, cu multă sensibilitate, este genul de text care înduioşează cititorul.
Un alt viitor utopico-distopic este adus la lumină de Roxana Brînceanu în „O femeie de succes”. Este o lume în care fiecare îşi poate alege un partener de viaţă cyborg, pre-programat după dorinţă, deoarece – nu-i aşa? – nimeni nu mai are chef ca, după stresul cotidian al unui serviciulu epuizant, să se preocupe şi de problemele unui soţ. Un text echilibrat, în care autoarea relatează aparent detaşat lucrurile, dar atinge discret, cu îndemânare, coardele sufletului.
În „Mâinile lui Solomon” de Liviu Surugiu, un boxer talentat începe un antrenament menit să-i asigure succesul, în care mâinile sale devin două entităţi separate, concurente. Ritmul rapid al autorului, cu episoade scurte, concentrate, se potriveşte perfect pentru a creşte tensiunea la cote paroxistice într-un text cu o idee şi o realizare ireproşabile.
Schiţa lui Marian Coman, „Decablat”, concentrează în cuvinte puţine viaţa unei comunităţi izolate pe o insulă, în care incapacitatea de a rămâne unit în simţuri cu restul lumii reprezintă o problemă.
„Pangul albastru” scris de Ana-Maria Negrilă readuce la viaţă curentul cyberpunk, care, în anii ’90, era în plin avânt în România. Autoarea, recunoscută a fi unul dintre cei mai reprezentativi autori români ai genului, descrie într-un mod suprarealist un episod dintr-o realitate post-umană.
Ioana Vişan descrie în „Îngheţul” un viitor în care timpul s-a oprit în loc. Puţinii supravieţuitori se deplasează cu mare greutate şi constată că e aproape imposibil să se hrănească, întrucât consistenţa universului s-a alterat. Situaţia pare fără ieşire, la fel ca într-o operă de Philip K. Dick, cu realitatea imposibil de decelat de iluzie.
În „Vânătoarea de sfincşi”, Florin Pîtea se transformă într-un moş sfătos care spune o poveste la gura sobei. Monştri sunt fiinţe înaripate, iar victimele – triburi neştiutoare de oameni. Evident, apare şi eroul arhetipal – o eroină, în cazul de faţă – dornic să-i înveţe pe năpăstuiţi cum să lupte cu fiarele de coşmar. Harul autorului transformă textul în genul de basm pentru toate vârstele, un deliciu pentru cititor.
„Turnul de calcar” al lui Radu Pavel Gheo este un text straniu, în care realitatea şi fantasticul se îmbină cu o asemenea naturaleţe, încât este dificilă trasarea unei linii de demarcaţie. În el este vorba despre un turn de calcar crescut din trupul unui cerşetor, care ajunge să-i înghită pe toţi cei care pătrund în el şi al cărui mister devine similar legendelor actuale, cu texte apocrife, spectacole de televiziune dornice să-i dezlege misterul, ori să profite de pe urma publicităţii lui.
„Dincolo de orizont”, povestirea ce dă titlul volumului, îmi aparţine şi prezintă un viitor în care un grup de cercetători reuşeşte să călătorească instantaneu în orice loc din univers, devenind, teoretic, nemuritori.
Când spui „Pletele Sfântului Augustin” de Dan Doboş, te pregăteşti să păşeşti în anticamera a ceea ce a devenit una dintre cele mai bune creaţii ale SF-ului autohton: trilogia Abaţiei. Apar acolo toate elementele care, dezvoltate ulterior în serie, au dat sare şi piper unei opere excepţionale: Abaţia cu călugării ei, Imperiul şi Lumile Agricole, clonele şi Mesia ridicat din rândul lor…
Povestirea Ştefanei Cristina Czeller „Trecător printre oglinzi” prezintă antrenamentul unor luptători de elită obligaţi să participe la simulări în care durerea este dusă la cote paroxistice. Însă, dacă suportarea durerii reprezintă o probă dură pentru psihic, cum poate rezista acesta torturii de a produce durere altuia? Un text întunecat, violent, dar cu o execuţie ireproşabilă de la un capăt la altul.
Volumul se încheie cu „Edana Rose” a lui Oliviu Crâznic. Un amestec de gotic şi space opera, un episod dintr-o saga spaţială cu familii regale, soldaţi, lupte, intrigi şi trădări, ieşit de sub pana unui autor care dă greutate fiecărui cuvânt, fiecărei fraze şi nu se teme să folosească din plin adjectivele ori adverbele, pictând tablouri complexe şi complete.
Impresia de final este aceea a unei antologii solide, reprezentative pentru calitatea SF-ul românesc actual. Michael Haulică alternează cu grijă povestirile care stârnesc un zâmbet cu cele dure, ritmul accelerat al unor autori cu cel aşezat, lent, al altora, textele sumbre cu cele luminoase, ori uşor melancolice. Cu siguranţă este o antologie reper în SF-ul autohton şi nu pot decât spera că următoarele două volume SF, precum şi cărţile antologiei fantasy, se vor ridica la înălţimea ştachetei impuse de volumul de faţă.
