Fragment din eseul Hypnos şi Morfeu
Este fascinant să ne gândim la infinitatea de vise plăsmuite în imaginarul umanităţii şi stratificate în memoria noastră genetică. Umbrele acelor experienţe onirice din trecut ne modelează subtil identitatea. Ce spaime preistorice şi ce viziuni de paradis ascunde oare memoria noastră ancestrală? Probabil că anume acei zei uitaţi, acei monştri şi acele creaturi fabuloase din vise au supravieţuit în miturile şi basmele lumii.
Oare ce visau rudele noastre îndepărtate? Cu siguranţă că dimensiunea de umbră a vieţii lor era pătrunsă de ceea ce vedeau în timpul zilei, de peisajul şi natura patriei lor. Şi ce s-ar întâmpla dacă, într-o bună zi, toate fantomele din abisul memoriei ar răbufni din nou la suprafaţă, asemenea acelor rămăşiţe de animale marine, de scoici şi trilobiţi pietrificaţi de pe fundul Mării Sarmatice, care şi astăzi pot fi găsite în stâncile din nordul Moldovei?
Picturile rupestre ale oamenilor primitivi, descoperite în peşterile din diverse regiuni ale planetei, acolo unde strămoşii noştri îşi găseau refugii temporare într-o viaţă plină de pericole, prezintă şi imagini cu caracter vizionar, mărturii ale unor vise şi transe arhaice. Astfel de urme ale trecutului apar la lumină din America Latină până în Europa şi până în pustiurile din nordul Africii, unde, într-un trecut îndepărtat, se întindeau păduri imense.
Deseori printre aceste imagini apare un simbol repetitiv, cel al spiralei. Arheologii consideră că omul a început să deseneze spirale cu aproximativ 50.000 de ani în urmă, preluând modelul respectiv de la cel al scoicilor. Această ocupaţie constituie de fapt un fel de ritual magic.
Astăzi spiralele sunt descifrate mai curând ca un simbol al hipnozei şi visului. Conform unor specialişti, spiralele îndreptate spre interior semnifică starea de coexistenţă simultană a dualităţii, la care accede omul în timpul somnului profund. Într-o astfel de stare, în care orice formă de delimitare este anulată, procesul cognitiv nu mai este posibil, fiindcă gândirea depinde de o separare în timp între cauză şi efect. O idee care se asociază cu concepţiile onirice indiene, conform cărora, în timpul somnului fără vise, fiecare individ intră în comuniune cu aşa-numitul spirit universal (Brahman), care ar conţine întreaga lume coexistând într-o unitate indisolubilă.
La fel de pline de semnificaţii sunt viziunile lucrurilor ce încă nu s-au întâmplat, dezvăluite în somn. Premoniţiile au ocupat un spaţiu important în culturile lumii. Multe exemple în care experienţele onirice ale unor eroi legendari determină în mod decisiv derularea evenimentelor sunt atestate în Biblie.
Aceasta conţine 121 de referinţe la vise şi 89 la somn, prima referinţă la somn fiind legată chiar de Adam. În Vechiul Testament, în Numere 12.6, Dumnezeu li se adresează lui Aaron şi Mariei: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un profet, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o viziune sau îi voi vorbi în vis.”
Într-un pasaj biblic deosebit de sugestiv se menţionează cum Iacob, cel prin ai cărui urmaşi Dumnezeu a binecuvîntat „toate neamurile pământului”, vede un vis pe care-l descrie în felul următor: „Iată o scară ce se sprijină pe pământ şi al cărei vârf atinge cerul, şi iată Îngerii lui Dumnezeu înălţându-se şi coborând pe ea.”
Arhetipul „scării spre paradis” nu a fost dat uitării nici în lumea modernă. Îl regăsim evocat în legendara piesă Stairway To Heaven a formaţiei de rock psihedelic Led Zeppelin, una dintre cele mai preţioase mărturii ale generaţiei hippie. Iar filmul Jacob’s Ladder foloseşte acelaşi simbol pentru a înfăţişa tragedia generaţiei de americani care şi-au pierdut viaţa în războiul din Vietnam, precum şi purgatoriul în care trăiesc supravieţuitorii lui.
Iosif, un alt personaj biblic, are darul de a descifra semnificaţia viselor altor persoane, datorită căruia reuşeşte să prevadă o secetă de proporţii şi să salveze astfel poporul Egiptului de la foamete. Faima talentului lui ajunge până la faraon, care-l eliberează din închisoare, unde acesta fusese închis pe nedrept şi-l transformă pe Iosif în sfetnicul său personal. Această parabolă biblică a stat şi la originea piesei Iosif şi amanta sa, semnată de cunoscutul dramaturg basarabean Val Butnaru şi montată la Teatrul Eugene Ionesco din Chişinău. În piesa lui Val Butnaru, talentul profetic al eroului mitic este dublat de o anumită luciditate care-l face conştient de degradarea morală a semenilor săi şi îl ridică deasupra lor.
Mitul lui Ghilgameş, compus în perioada anilor 2150-2000 î.Hr., conţine cele mai vechi menţiuni scrise ale unor vise şi unor premoniţii, din cele cunoscute în ziua de azi. În acest mit, visul despre o stea căzătoare anunţă întâlnirea lui Ghilgameş cu Enkidu. Visul declanşează o succesiune de evenimente care îl determină pe Ghilgameş să se lanseze apoi într-un periplu în căutarea vieţii veşnice.
În episodul în care Ghilgameş şi Enkidu săvârşesc o călătorie îndelungată, pentru a-l întâlni şi a-l răpune pe înspăimântătorul monstru Humbaba, epopeea descrie un ritual al vechilor sumerieni menit să-i asigure unei persoane vise frumoase pe durata odihnei nocturne. Conformându-se ritualului respectiv, Enkidu trasează în jurul culcuşului lui Ghilgameş un cerc de făină. Pe parcursul călătoriei sale, Ghilgameş luptă cu Humbaba în vise, înainte de a-l înfrunta în realitate. Mai târziu, după ce traversează oceanul, eroul îl întâlneşte pe Utanapiştim, supravieţuitorul Marelui Potop, care-i dezvăluie lui Ghilgameş că va deveni nemuritor dacă va rezista să nu doarmă timp de şapte zile şi nopţi.
Cultura egipteană a imortalizat pe celebra Stelă a visului, amplasată în anul 1401 Î. Hr. în faţa Marelui Sfinx de la Giza, o experienţă onirică trăită de Tuthmes al IV-lea. Textul incizat pe această stelă povesteşte cum într-o bună zi viitorul faraon a adormit lângă statuia sfinxului, „atunci când soarele se afla la zenit”. Sfinxul i s-a înfăţişat în vis şi i-a promis că-i va oferi tronul Egiptului şi o viaţă îndelungată şi prosperă, dacă Tuthmes îi va restaura statuia acoperită de nisip. Pe Stela visului sunt înscrise următoarele cuvinte rostite de creatura mitică: „Priveşte-mă, vede-mă, fiul meu Tuthmes. Eu sunt tatăl tău, Horemakhet-Kephri-Atum şi te voi face rege al pământului, asupra tuturor celor vii. Apropie-te şi voi fi cu tine, şi te voi îndrepta!”
Ar fi momentul potrivit să amintim aici şi de cunoscuta legendă despre iluzie şi vis povestită de filosoful chinez Zhouang Zhi (apr. Secolul 4 î. Hr.), care, împreună cu Lao Zi, sunt consideraţi a fi cei mai de seamă reprezentanţi ai taoismului. Într-o noapte, acesta a visat un fluture, care i-a apărut atât de viu şi de colorat, încât gânditorul chinez a ajuns să se întrebe dacă este Zhouang Zhi cel care visează un fluture, sau un fluture care visează că este Zhouang Zhi.
Nu este de mirare că anume un chinez a visat un asemenea vis. Tradiţiile chinezeşti stimulează imaginaţia şi surprind printr-un simţ al frumosului desăvârşit. Ţara phoenicşilor cântători şi a hieroglifelor ce se ivesc pe oglinda apelor, după cum o descrie un dicton al lui Confucius, a jadului şi turcoazei, a tigrilor şi dragonilor avea să inspire în timpuri mult mai apropiate de noi poemele lui Ezra Pound. Chiar şi cetăţenii Imperiului Roman visau Arborele de aur de la Capătul lumii, după ce auzeau poveştile despre arborele de agud, transmise prin intermediul Drumului de mătase.
În cultura aztecă un rol important îl deţine zeul Xochipili, protectorul florilor, artelor, dansului şi muzicii. Se presupune că Xochipili a fost considerat şi un zeu al visului şi extazului, un argument în acest sens fiind şi o statuie a sa descoperită în secolul XIX în apropiere de vulcanul Popocatepetl, care îl înfăţişează într-o stare de reverie. Antropologul Robert Wasson a fost de părere că în această statuie Xochipili pare „absorbit în visul florilor”, expresie prin care aztecii descriau starea de extaz indusă de plantele enteogene.
Aztecii aveau şi o zeitate protectoare a unei altfel de „visări”, a libaţiilor cu băutura alcoolică pulque. Divinitatea respectivă, Tepoztecatl, era asociată frecvent cu imaginea unui iepure. Tinerii surprinşi consumând pulque erau imediat condamnaţi la moarte, în schimb la persoanele în vârstă acest viciu era tolerat. Aztecii mai obişnuiau să spună: „Fiecare bătrân cu iepurele său!”
Şi în panteonul vechilor eleni erau prezente nişte divinităţi ale oniricului: Hypnos, zeul somnului şi Morfeu, zeul viselor. Conform legendei, reşedinţa lui Hypnos este o peşteră întunecată, unde lumina soarelui nu pătrunde niciodată şi prin care curge Lethe, râul uitării. La intrarea în această cavernă cresc maci, flori cu conotaţii hipnagogice, mediatoare între starea de veghe şi somn. În lăcaşul lui Hypnos nu există nici un fel de uşi sau porţi.
Picturile religioase ale grecilor antici îl reprezintă deseori pe Morfeu făcând parte din cortegiul lui Hypnos, cei doi fiind consideraţi drept zeităţi complementare. Morfeu este unul dintre cei trei fii ai lui Hypnos, alături de Phobetor şi Phantasos, având-o ca mamă pe Nyx, zeiţa nopţii. Grecii credeau că Phobetor, zeul coşmarurilor, poate să li se înfăţişeze oamenilor şi în lumea reală, luând forme antropomorfe, iar Phantasos le apare în vise preschimbat în obiecte neînsufleţite. De asemenea, Hypnos este frate geamăn cu Thanatos, zeul morţii.
Civilizaţia romană a preluat multe aspecte ale religiei greceşti, printre care şi modelul zeului Hypnos, al cărui echivalent latin este Somnus, fiul nopţii (Nox) şi fratele morţii (Mors).
O legendă scandinavă povesteşte cum vrăjitoarea Morgana, una dintre cele nouă regine-surori ale insulei fermecate Avalon, îl salvează de la naufragiu pe Odin, zeul suprem al popoarelor nordice, şi îl adăposteşte pe insula sa. Morgana îi dăruieşte lui Odin un inel fermecat ce îi acordă Nemurirea, dar apoi, pe neobservate, ea îi pune pe cap o Coroană a uitării, care-l face să devină captiv într-un somn fără sfârşit.
Tradiţia engleză leagă personajul Morganei de legenda Regelui Arthur. Morgana i-ar fi vindecat rănile după confruntarea acestuia cu duşmanul său Mordred, pentru ca în final nobilul erou să-şi găsească odihnă veşnică pe insula Avalon.
Povestea Regelui Arthur şi a Morganei este reluată într-o formă modernă în filmul Avalon (2001), pe care celebrul cineast James Cameron îl consideră drept cea mai bună peliculă SF realizată vreodată. Regizorul acestui film, japonezul Mamoru Oshii, a transformat simbolul Coroanei uitării, aflate în posesia vrăjitoarei proteice, într-o metaforă cyberpunk a căştii de realitate virtuală şi a tehnologiilor care au introdus lumea într-un nou Oblivion.
Este evident că visurile de azi se deosebesc de cele din trecut. Experienţele onirice ale oamenilor ce locuiesc în mediul urban, în metropole suprapopulate precum New York, Los Angeles sau Tokyo, sunt altele decât visele celor de la ţară, aflaţi mereu în mijlocul naturii şi obişnuiţi cu cântecul greierilor şi cu parfumul de flori. Zgârie-norii şi autostrăzile de viteză, cursele aeriene transoceanice şi sateliţii geostaţionari sunt de fapt nişte transgresiuni ale ordinii naturale.
Ritmul accelerat al vieţii moderne, suprasolicitarea informaţională, precum şi abundenţa de produse audiovizuale de înaltă rezoluţie schimbă cu desăvârşire optica de percepţie a realităţii şi dezvoltă astfel visurile cibernetice ale secolului 21. În locul dragonilor şi licornilor din trecut, neofiţii vizionari visează… proiecţii colorate ale fluturelui lui Zhouang Zhi, aşa cum apare pe monitoarele de plasmă HD.
Se subînţelege de ce imaginile din buletinele de ştiri provoacă întotdeauna coşmaruri. Spectrul turnurilor gemene cuprinse de flăcări, transmise în direct în timpul evenimentelor de la 11 septembrie 2001, s-a înscris adânc în memoria colectivă. Imaginile războaielor ce continuă să bântuie lumea sunt mai mult decât un vis urât. Astăzi ele constituie o prezenţă reală, atroce pentru milioane de oameni. Iar catastrofele ecologice, care se manifestă tot mai frecvent şi cu o forţă tot mai devastatoare, sunt parcă semne apocaliptice ale unei lumi dezaxate.
La fel de mult au stimulat visele şi mărturiile începutului aventurii spaţiale. Proiectele ambiţioase de explorare a spaţiului, lansate prin discursurile exaltate ale lui John Kennedy, au iniţiat o nouă religie, capabilă să înalţe spiritul uman. Preşedintele american se referea la exemplul exploratorului britanic George Mallory, care avea să moară pe muntele Everest. Explorarea spaţiului, ca şi alpinismul, reprezintă mai degrabă nişte peripluri spirituale. Astfel carismaticul JFK le-a oferit cetăţenilor ţării sale un vis frumos, o viziune care avea să-i inspire.
Romanul Dune, considerat drept cea mai importantă lucrare science-fiction, a abordat în mod similar tema „implicaţiilor religioase ale călătoriilor spaţiale”. Frank Herbert, autorul acelui roman, a fost şi el un visător, o figură emblematică a tumultuoşilor ani şaizeci. A scris o serie de discursuri pentru Congresul american şi a călătorit în întreaga lume, integrând ulterior în cartea sa motive din toate culturile. Abordând acelaşi subiect, scriitorul beatnik William Burroughs considera că „…Unica intuiţie pe care o avem despre condiţiile de viaţă în spaţiu ne vine din vise şi din experienţele erotice.”
Cosmonautul Dumitru Prunariu, primul român ajuns în spaţiu, îşi aminteşte de momentul când a adormit pentru prima oară pe orbită. La început, trezindu-se după un somn liniştit, nu şi-a dat seama că se află în spaţiu, ci se credea acasă. Ce vise stranii poţi să visezi în absenţa gravitaţiei, în condiţiile când ritmurile biologice normale nu mai funcţionează? Cu siguranţă că astfel de experienţe îi vor inspira pe poeţii şi artiştii viitorului.
Astronautul Neil Armstrong a descris peisajul selenar ca unul atemporal. Ceea ce a văzut în timpul călătoriei sale temerare nu se compară cu nici o imagine de pe Pământ. Urmele lăsate pe solul selenar se păstrează pentru totdeauna intacte. Neil Armstrong îşi mai amintea şi de impresia intensă pe care i-a lăsat-o vederea stelelor pe fundalul vidului negru. Probabil că nici o viziune trăită până atunci de un muritor nu se apropie de acest pas dincolo de necunoscut săvârşit pe Lună de către om.
Niciodată până atunci un pământean nu s-a depărtat atât de mult de frontierele lumii obişnuite.
Lumea viselor este la fel de nemărginită ca universul.
