Suntem noi arheopterixul literaturii?
Da, prin noi mă refer chiar la tine și la mine, cei care citim și scriem SFFH. Cât despre Arheopterix, cred că vă amintiți din școală că este terapodul strămoș al clasei aviare actuale. Iar în privința dinozaurilor treaba stă cam așa: au stăpânit lumea, au avut printre ei coloși uimitori,...
„De ce?”-ul
De ce scriitor? O întrebare pertinentă, cel puțin pentru cei aflați în situația de-a cocheta c-o astfel de tentativă. De ce să vrei asta? Și uite că ți-o spui atât de des, ți-o dorești atât de mult, încât întrebarea în sine s-a transformat într-un automatism, retoric chiar. Ei bine,...
Umanitatea în SF. Cine este om și cine nu?
Ce este omul? Întrebarea fundamentală, care ne frământă de milenii, a fost rezolvată cu ușurință de religie prin ideea de suflet: „creaturile cu suflet sunt oameni, cele fără, nu.” Această definire a început însă să se sfărâme odată cu dezvoltare spiritului științific și, de vreo două-trei sute de ani, ne-am găsit din nou goi...
Părere de cititor: Top 10 reguli pentru o carte FSF foarte bună
Scriitor de F / SF sunt de foarte puțin timp, dar cititor sunt de vreo 27 de ani, timp în care am lecturat, probabil, mii de cărți, bune și proaste, de la cele rusești din anii ‘50 la cele postmoderniste finlandeze din ziua de azi. De aceea am devenit în prezent foarte, foarte mofturos,...
De ce nu (mai) scrie omul
S-a trezit într-o bună dimineaţă cu o idee trăsnet. Poate văzuse un film de excepţie, ori cineva drag îi spusese nişte cuvinte alese. Nemaiacordând atenţie sursei, omul se aşază la scris. Înfrigurat, umple pagină după pagină după pagină… Nu are experienţă, nici n-a absolvit cursuri de scriere creativă. Ştie doar să...
Atavic & Vraciul de pe norul interior
Nimic nu e întâmplător. Suntem legați de fire invizibile și imposibil de detectat. Cei doi autori despre ale căror cărți o să vorbesc publicaseră cu mult timp înainte ca eu să le citesc povestirile aici, în Gazetă. Pe Liviu Surugiu l-am descoperit cu „Visându-l pe Mart Senson”, pe Lucian-Dragoș Bogdan –...










comentarii recente