Orgia devoratorilor de oameni
Tocmai începea să se relaxeze, sprijinindu-se de salcia care creștea la poalele povârnișului scurt, dar abrupt, de lângă albia râului, cu rădăcinile târându-se parcă înspre apă, își trăsese șapca peste cap, astfel încât cozorocul să îi apere fața de soarele destul de torid, și se gândea chiar să moțăie puțin, deși ținea undița în...
Piper pe coadă
Duminică după amiază. Toată lumea pe la case, liniște de-ți țiuiau urechile. Stăteam tăvălit în canapea, cu un desert lângă mine, și ronțăiam în tihnă un roman S.F. când… aud un vâjâit, o bufnitură, mai de nu mi s-a ridicat tensiunea. Mă uit pe geam, ni’ca bre! Liniște. Și-o fi scăpat vecinul...
Poveste din cimitir
Nelu se trezi cu o imensă durere de cap. Se așeză pe marginea patului, cu coatele sprijinite de genunchi și cu capul în mâini. Noaptea trecută și-o amintea ca printr-un fum gros și greu de țigară. Băuse mult, amestecat. Mai avea încă în gât amestecul acru de vomă. Se trânti din nou în...
Peregrin galactic
Nu mai există nimic din ceea ce odinioară mi se păruse a fi universul existenţei mele: nici Tycho, nici naveta, nici baza de pe Clavius, nici Marea Umezelii… Doar cerul de deasupra capului, în continuă schimbare, şi Sfinxul ca o poartă spre eternitate. Din când în când, mă opresc între ruinele bizare ale...
Avioane de hârtie
În fiecare secundă ucid câte o fantomă. Ucid cu sânge rece un gând. Cică orice călătorie începe cu primul pas. Mi se rupe acum de înţelepţii care au debitat chestiile astea. Călătoria mea e una fără victorii. E un drum cu un singur sens. Nu a început cu primul pas...
Lacul cu flori de lotus
Bătrâna îşi făcea cu greu drum prin nămeţi. Căruciorul ei era mult mai greu decât de obicei. Nu fusese o zi prea norocoasă, iar acum trebuia să îl care înapoi până la casa din munţi. Era încă în putere şi nu...
Locuri îndepărtate
Mână-n mână ne apropiem încet de locul nostru de demult pe care l-am neglijat cum nu ne-am fi permis niciodată. Cuibăriți unul într-altul, aici obișnuiam noapte de noapte să privim stelele printre frunzele stejarului aplecat deasupra noastră. ─ Uneori pari atât de pierdut, i-am spus într-o seară. ─...
Luntrea lui Pluto (2/2)
V 1 Prima licărire de conștiință veni cu sentimentul unui frig copleșitor, potrivit cu pustietatea cosmică în care se găsea. La început, nu simți nicio senzație, de parcă nici nu ar fi avut un corp. Odată cu conștiința veniră și primele gânduri. Ce se întâmplase cu el?...
Jimbatu’
Aristide Costică Puică semna „superPui Ka” pe afişele 6 D, de altfel superbe, la montările sale 5 D, de altfel puerile, atunci când nu erau neclare şi obscene. „Anu´ ăsta se poartă şi mai abject”, se chiunia să-i bage în cap asistenului său de regie, Camile, o vechitură de andoid. Acum asistentul se chinuia...
Biohazard
− Ia te uită la ăsta! Îi praf. În lumina celor câteva becuri anemice, împletecindu-se pe picioare, un individ se aburcă cu greu pe cele două trepte ale rulotei și, moșmondind adânc, reuși să deschidă ușa. Nici nu intrase bine că ușa de dă de perete și tipul trântește un șuvoi de vomă...
Vânătoare de ciborgi
Duncan Peebles îşi trase mai aproape de el sacul din plastic şi inelul pe care stăteau înşirate cuminte vârfurile perforatoare. Deşi nu avea în ce să se privească, ştia că nu arăta prea bine: avea riduri adânci pe frunte, iar mustaţa groasă, de modă veche, atârna pleoştită. Pe cosmodromul...
Principiul conservării fericirii
Trânti paharul gol pe tejghea şi îşi şterse colţurile mustăţii cu şerveţelul mototolit. Galbenul murdar de deasupra buzelor trăda fumătorul înrăit de mahorcă. Şi, totuşi, trăsăturile feţei puteau depune mărturie despre un trecut elitist, întrerupt brutal de deziluzii şi speranţe deşarte, înecate clasic în alcool ieftin. – Cum spuneaţi...










comentarii recente