Premiul Pozitronic 1995, secţiunea horror JSF 118, CPSF 568, www.amazon.co.uk… Nabi are șase ani și aș putea spune că nu e genul care se teme și de umbra lui. – Tati, eu n-am umbră mereu. – E normal, când întunericul… – Nu cred că e bine să stai mult fără umbră. – De-aia-ți spun…, profit...

* Tânărul porni motorul şi, imediat după, radioul. Lăsă râzând capul pe spate la auzul refrenului: „Dau o fugă în oraş după domnişoare…” Măi, să fie, ce le-o fi venit ăstora să scoată aşa o piesă… Auzi: „ea ştie că ies să mă văd cu toate nasoalele”. Eronat: el, nu ea; şi nu ştie, că...

Loviturile târnăcopului sună înfundat. Zgomotul parcă orbecăieşte acolo, în semiîntuneric, căutând derutat o cale de ieşire spre lărgime. Când fierul uneltei loveşte în piatră, aceea parcă ţipă supărată că i se încalcă dreptul milenar la nemişcare. Argila a devenit vâscoasă, semn că izvorul este aproape. Poate că deja se prelinge pe pereţii din jur. Este...

Thom Clavel găsi cutiuța cu seminţe într-unul din sertarele biroului de nuc. Telefonul sună chiar atunci, în timp ce o privea. – Domnul Clavel? Sunt Don Jones, de al Jones&Philips…V-aţi hotărât? – Mda…, făcu Thom scoţând o sămânţă din cutiuța pe care o puse înapoi în sertar. Doriţi o descriere a mobilierului? împinse el sertarul...

Tristă vieţuitoare care acum citeşti aceste rânduri, mai pâlpâie încă în dumneata vremelnica lucire iluzorie a vieţii, fie ea mizerabilă sau plină de glorie, însă eu, ticălosul care am fost Mugurel Apopândoaiei, voi fi demult umbră neştiută în ţara lui Aghiuţă şi nimeni nu va mai pomeni numele meu, nume cu care nici n-aş fi...

Nava se apropia cu precauţie sporită. Genul acesta de misiuni erau rare, o dată la câţiva ani, când se descoperea vreo planetă şi se raporta existenţa unor forme de viaţă inteligente. În momentul în care se ordona contactul, două nave asolizau simultan, iar alte două supravegheau suprafaţa planetei de pe orbita superioară. Trupele aeropurtate, vehiculele...

Henri Coandă, vimana şi extratereştrii la crâşma lui Ilie Avertisment: Aceasta este o ficţiune. Doar întâmplător s-ar putea să nu existe asemănări cu realitatea. – Mamăăă!!! – Stuchite-ar mâţele de copchil şturlubatic. Era să scăp ceaunu’ ista cu uncrop pi chicioare. Mă opăream tătî. Ci mai vrei amu? – Nu mă ocărî mămucă. Mai bine...

Când s-au împlinit trei ani de la publicarea ultimului meu roman, un roman horror cu un titlu pe măsură, „Grota însângerată“, am hotărât că trebuie să fac ceva. M-am interesat discret la şcoală dacă al meu şef a auzit ceva de anul sabatic. „Adică un concediu fără plată de un an?“ întrebă nu foarte sigur...