Înainte de avatarizare… cyborgizare
Există noi tematizări care propun suprapuneri de paradigme. „A prinde” conturul unei astfel de paradigme nu mai reprezintă un demers care să conţină în sine componenta temporală. Există mereu scăpări sau plieri, care au condus la suprapuneri. Cum am discutat încă din primul capitol al cărții, dinamismul este o cauză indirectă a exploziei tehnologice, una...
Impresiile fetei din lună – RS 2
Numărul 2 al Revistei de Suspans a venit cu surprize plăcute şi colaboratori noi, printre care se numără şi scriitorul britanic Tim Lebbon. Am sesizat nuanţe mult mai sumbre în peisajul povestirilor şi am rămas cu senzaţia că o parte din mine încă zăboveşte în paginile revistei, aşteptând cu înfrigurare o nouă doză de mister....
Scriptorium noiembrie
Nautilus Luna aceasta revista Nautilus ne propune spre lectură nu mai puţin de şase proze (număr aflat în creştere, după ce luna trecută ne-a delectat cu cinci proze, iar acum două luni cu patru). După cum ne-a obişnuit, primul text este şi de această dată un basm semnat de Aurel Cărăşel, iar ultimul,...
Impresiile fetei din lună
Primul număr al Revistei de Suspans a sosit pe 1 octombrie şi a adus fiori, aventură, groază şi, desigur, mult, mult suspans. Editoriale, recenzii, interviuri, filme, poezie – sunt numai câteva din ingredientele de succes ce alcătuiesc paginile virtuale ale revistei. Mă voi opri însă la povestirile de la rubrica Proză. În Praf scânteietor şi...
Scriptorium octombrie
Luna aceasta revista, Nautilus ne aşteaptă cu cinci proze interesante şi incitante dacă le privim prin prisma subiectelor abordate. Dacă Aurel Cărăşel ne poartă şi de această dată în lumea basmelor şi ne îndeamnă să înfruntăm alături de el monştri şi zmei, Liliana David ne introduce într-o lume a sentimentelor intense şi a ne prezintă...
Călător prin totdeauna – Zburătăcind prin Multivers
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. La început n-a fost nimic. Păi, dacă n-a fost nimic, înseamnă că a fost ceva. Aveţi perfectă dreptate. Dublă negaţie – pour les connaisseurs. Na c-am sclintit-o chiar de la început. Să reluăm dară. La început a fost nimic. Şi nimicul era nimic şi gol. Să rămână...
Post-apocalipsul: De la Vest la Est
Uite că a venit şi vara. Ceea ce inseamnă că eu, din postura de profesor angajat al MECTS ce sunt, m-am trezit cu vreo două luni de timp pe care pot să-l ocup cum am eu chef. Asta înseamnă, în mare parte, prin jocuri şi cărţi, în cantităţi cât mai mari, de preferinţă pe profil...
Scriptorium august
Suspans În luna iulie, revista Supans a fost bogată-n proze, lucru care nu ar însemna mai nimic dacă nu am adăuga şi faptul că mai toate au fost de bună calitate. Remarcăm, de asemenea, şi varietatea temelor alese de autori, precum şi cele câteva fragmente care se cer continuate în numerele viitoare ale revistei. Este...
Scriptorium Septembrie
Nautilus În luna septembrie, Nautilus ne oferă doar patru proze, dintre care un fragment de roman şi o alta încadrată la Multi/vers, cu două, dacă nu chiar trei, mai puţine decât în mod obişnuit. Însă această scădere cantitativă este suplinită cu succes de calitatea povestirilor, basmul lui Aurel Cărăşel şi fragmentul Teodorei Matei menţinând publicaţia...
Dialog cu Marcel Gherman
Acuma câtva timp în urmă am primit o carte lansată la o editură din Republica Moldova de către un colaborator al Gazetei. Acesta semnează în mod constant rubrica Cinema SF. Nu odată am văzut sau revăzut filme recenzate de către acesta şi le-am urmărit din perspectiva cheii oferite. Recent, de pe un cotidioan basarabean (versiunea...
Explore the Dracula Garden
Dracula. O legendă. Un roman. Un vampir romantic. România. Transilvania. Turism. Multe filme. Vlad Ţepeş. Halloween. Sunt doar câteva cuvinte care te trimit cu gândul la faimoasa poveste a lui Dracula – una din cele mai cunoscute legende din lume. Avantajul nostru, al românilor, este că această legendă a fost localizată pe teritoriul Transilvaniei, aflată...
Scriptorium iulie
Nautilus Prima proză apărută în numărul 54 al revistei Nautilus se numeşte “Povestea lui Alb Împărat şi a fântânilor cu apa-vie” şi poartă semnătura lui Aurel Cărăşel. Este şi de această dată vorba tot de un basm, nu mai puţin reuşit decât celelalte două publicate anterior de autor. Am citit textul dintr-o răsuflare şi vă...










comentarii recente