Henri Coandă, vimana şi extratereştrii la crâşma lui Ilie

Avertisment:

Aceasta este o ficţiune. Doar întâmplător s-ar putea să nu existe asemănări cu realitatea.

– Mamăăă!!!

– Stuchite-ar mâţele de copchil şturlubatic. Era să scăp ceaunu’ ista cu uncrop pi chicioare. Mă opăream tătî. Ci mai vrei amu?

– Nu mă ocărî mămucă. Mai bine spune-mi cum zboară farfuriile.

– Ce-ai zâs îmcheliţatule? Cine-o văzut blide să zboare? Doamne Sfinte! Te-ai zărghit di tăt. Tre’ să ti duc la popa Amfilofie să-ţi cetească.

– Nu blide mamă. Farfurii. Farfurii zburătoare.

– Dute la tac-tu în şură să-ţi spuie. Şade acolo cu ceasurile. Lustruieşte porteru’ cela cu care se duce la slujbă. Mâne-poimâne o să-i pună şi pelinci. Are grijă di el mai dihai decât de Joiana noastră ce-o fătat doi ghiţăi sănătoşi. Cân’ mi-o cere lapte o să-i zâc să mulgă porterul.

– Alo! E cineva acasă?

– Bună ziua dom’ Sagy! Taci Preşu! Nu mai lătra.

– Salut Nică! Văd că aveţi un dulău nou. Ziceai că-l cheamă Preşu? Cine l-a botezat aşa?

– Eu i-am pus numele. Am vrut să avem şi noi un preşedinte în curte. Are şi partid. Găinile şi gâştele noastre. Are şi opoziţie. Curcanu. Aşa că i-am zis Preşu.

– Bravo Nică. Văd că te pricepi la politică. De unde ştii toate astea?

– De la holovizorul cel nou. L-o adus tătuca de la târg săptămâna trecută.

– Sărut mâna doamnă Zamfira!

– Bini ai vinit domnule Sagy! Mâneţi la noi pisti noapte? Să vă pun de aşternut în casa ce` mare.

– Rămân doamnă Zamfira. Rămân. Dar unde-i domnul Gheorghe?

– E-n şură. Câtu-i zâulica di lungă, şurubăieşti la porteru’ cela… Gheorgheee!!!

– Ci răcneşti aşa Zamfiră? Undi ardi? Aaa, salutare dom’ Sagy, ci, s-o făcut di trei?

– Noroc Gheorghe. E aproape patru. Şi ştii că la cinci avem cenaclu. Azi citeşte doctorul. O povestire istorică cu OZN-uri.

– Vin şi eu. Numa’ ce am întrebat-o pe mama cum zboară farfuriile.

– Luaţi-l. Luaţi-l şi pe Nică. Mi-o împuiet capu’ cu blidele lui zburătoare.

– Fugi de te-mbracă. Peste jumati di ceas plecăm.

– Da poftim în casă… Marş Preşu!… Poate îmbucaţi ceva. Şî videţi că trage a ploaie. Să nu uitaţi parazolu’ cel mare.

 * * *

  Satul se pregăteşte de “weekend”. Pe creştetul Chetrosului s-au adunat negurile. Rândunelele zboară la rasul solului. Semne sigure de ploaie.

   La crâşma lui Ilie, lumea obişnuită de vineri după amiază.

– Bună ziua la toată lumea!

 

– Bine ai venit Sagy! Te aşteptam. Salut Gheorghe! Văd că ţi-ai adus şi ajutoare.

– Adus, cum să nu?! Cân’ o aflat că citeşte dom’ doctor ceva cu OZN-uri, n-o fost chip să şadă acasă. Zamfira are ceva treabă prin bătătură şi ăsta micu îi împuia capu’ cu întrebări. Ia zi Nică! Ce întrebai?

– Cum zboară farfuriile, tată?

– Zâua bună la tătî lumea!

– Salut Liţă. Ai venit la timp.

– Oameni buni! Videţi ci urgie-i afară? Parcă s-o rupt băierile cerului. Potop, nu alta.

– Lasă că-i bine, Liţă. Mai spală asfaltul.

– Asfalt pi naiba! Iartă părinte! Asfalt îi numa’ pân’ la casa primariului. După aceia-i colb. Amu o să fie glodu’ pân’ la ou’ chiciorului. Da bini cî ti văd Gheorghe. La mini, la frizeria SF – mă iertaţi dom’ doctor – m-am luat şi eu după matali cu Dispensarul SF. La mini la frizerie, zâc, grăieşte lumea.

– Ce grăieşte Liţă?

– Zâc c-o fost mascaţii şî l-o săltat pi a lu Şuiu. Ştii ceva?

– Aşa-i Liţă. L-au dus cu duba. Sfeterisea materiale din magazia şantierului. Avea în dosu’ căşii gard cu stâlpi de titan şi ostreţe din crom-vanadiu. Până şi poiata găinilor era din fibră de carbon.

– Aracan di mini! Şî amu ce-o sî-i facă?

– Apăi cred că o să-l trimită la muncă pe Marte. Aşa au făcut şi cu Corcodel a lu’ baba Rada Ghicitoarea. Ţineţi minte! L-au prins că acoperea şura cu plăcuţe ceramice. De acelea care se pun în botu’ navetelor să nu se frigă cosmonauţii.

– Da, da. Şî la cazanul di ţuică ave un şparhat din celea  cu fuziune.

– Domnilor, gata cu sporovăiala. Ce avem astăzi pe ordinea de zi? Hai, intră repede moş Matus. Acum începem. Da` nu ţi-e cald cu tohoarca asta, că doar nu-i gerul Bobotezei? Şi nu-ţi este greu cu ea?

– Bună zâua domniilor voastre! Îi cald sfinţia ta. Îi cald. Da` ţâni şî di ploaie. Şî di gre’, nu-i gre’, că nu-i di oaie. Mi-o adus-o nepotu’ di la Egypet. Îi din lână di ceea  din care-şi fac straie ăi di umblâ pin cer.

– Bine moş Matus. Te rog ia loc! Doctore, ai cuvântul!

…………………………………………………………………………

– Faină poveste, dom’ doctor! Da di undi li scoateţi?

– Mă documentez Niţă. Citesc, caut pe cosmonet, vizionez tot felul de holofilme… Uite de pildă. Povestirea pe care aţi auzit-o este inspirată de un mare scriitor şi un şi mai mare cercetător român în ale OZN-urilor, Ion Hobana. Şi de un caz real, întâmplat la noi în ţară, la Năneşti, Vrancea, prin 2001. National Geographic a făcut şi un film pe tema asta.

– Eei! Ştiu şi eu olecuţă dispri aiasta.

– Ce ştii moş Matus? Credeam că ai aţipit.

– N-am aţipit. Şădem şî eu cu ochii închişi. Da ascultam. Îmi amintesc de parc-ar fi fost ieri. Eram copchil. Am mers cu taic-miu, Dumnezeu să-l hodinească, la

Năneştiu’ ista. La nişte neamuri. Făceu un vin tari bun. Îmi dăde’ şî mie taica oţâră cân’ ni aştirneam la masă. Zgihară sî chema… Zâce’ uncheşu’ că îi un soi adus di dincolo di Prut. Pi atunci Chişânăul nu era la noi.

– Ei, moş Matus. Ce legătură au amintirile matale din copilărie cu ce discutăm noi aici?

– Au dragul moşului. Au!

– Ia zii, moş Matus!

– Apoi staţi să vă zâc cum şădi treaba. Noi ne-am nimerit acolo, tocmai după pătăranie. Încă mai grăiau babele pi la porţi. Uncheşu’ ni-o povestit, c-o fost în sara ceia, cu mătuşa, la o nuntă la căminul cultural. Trecuse di zăci, cân’ s-o stâns electrica. Or ieşât cu tăţii afară. Era înnorat, ca amu. Da nu ploua.  Zâce’ uncheşu c-o văzut, spre apa Siretului, o lumină mare, roşie. Lumina mai dihai – zâce’ uncheşu – ca atunci cân’ o luat foc casili di pi Dealul Cozmii. Parcî s-o dischis gura Gheenii. Vo` două ceasuri o ţânut-o aşe. Ba urca, ba cobora, ba se huţâna pi cer. Or intrat înapoi în cămin. O adus popa nişti lumânări. Di abia pi la două din noapti s-o aprins becurili.

– Bine, moş Matus, bine.

– Şăzi ghinişor că n-am gătit. Noi am mas la neamuri vo` trii s’tămâni. Taica ave’ nişti daraveri cu  un pogon di vie. Cân’ era să plecăm o vinit domnu’ ista de-l zisără-ţi dumneavoastră.

– Hobana, moş Matus.

– Aşe, Hobana. Mare boier. O vinit cu nişte domni di la Bucureşti să întrebe cum o fost. Pi cei ci-o văzut ceva. O fost şi pi la uncheşu.

– Mulţumesc moş Matus. Iată domnilor. Avem o relatare de la faţa locului. Acolo, cu certitudine, s-a întâmpat ceva. Dar dumneata, părinte, ce părere ai despre OZN-uri?

– Am citit şi citesc cu plăcere cărţi despre fenomene aeriene inexplicabile. Hotelierul elveţian Erich Von Daniken cu a sa “Amintiri despre viitor” mi-a deschis apetitul. Dar nici nu pot să fiu de acord cu aberaţiile unor scriitori.

– La ce aberaţii face-ţi referinţă, părinte?

– Păi, mă refer la Enoch, a şaptea spiţă după Adam şi la rândul lui, stră, străbunicul lui Noe. Precum scrie în Vechiul Testament, Dumnezeu l-a ridicat la cer fără să-l treacă prin moarte. Ăştia scriu că s-ar fi ridicat la cer, nici mai mult, nici mai puţin, decât cu un OZN-eu. Şi se mai sprijină şi pe cartea cunoscută drept ”Cartea lui Enoch” care, după cum bine ştiţi, a fost declarată apocrifă de către Biserică.

– Ci-i aceia pocrifă, sfinţia voastră?

– Apocrifă, Niţă. Vine din grecescul apokrifos care înseamnă ascuns, nesigur, secret. Sunt cărţi pretinse sfinte, pe care Biserica nu le recunoaşte ca autentice. Sunt necanonice. Sunt atribuite altor autori de cât cei adevăraţi. Cartea despre care vă povestesc a fost scoasă de teologii atât creştini cât şi iudei, în afara Bibliei. Numai Biserica Creştină din Etiopia o consideră autentică.

– Dar părinte, cartea a fost declarată necanonică, dacă nu mă înşel, la Conciliul Ecumenic de la Laodice. Şi după aceea au avut grijă teologii s-o distrugă. Treaba asta a culminat cu Inchiziţia, care a ars pe rug cărţile, împreună cu deţinătorii lor. Dar, pe la mijlocul secolului XX, au fost descoperite manuscrisele de la Qumran. De la Marea Moartă. S-a dovedit ştiinţific că manuscrisele erau datate cu mult înainte de naşterea lui Iisus. Numai că, de atunci, sunt tot mai ferite de ochii lumii. De ce oare?

– Ştiu doctore. Am citit şi eu. Dar aşa cum au hotărât Sfinţii Părinţi, aşa rămâne. Şi mai vreau să vă spun despre Marele Prooroc Ilie. Este mai cunoscut drept Sfântul Ilie.

– Ştiu sfinţia voastră, că-i cu roşu în calindari. E pe 20 iulie. Atunci se coc merele de Sânt-Ilie. Ştiu că atunci trebuie să dau de băut…

– Aşa-i Ilie. Atunci se sărbătoreşte suirea la cer a Sfântului. Şi lui, ca şi lui Enoch, Dumnezeu i-a deschis porţile cerului, fără să-l treacă prin porţile morţii. Este considerat profet în toate cele trei religii abrahamice. Şi despre el, ca şi despre Enoch, au scris unii că ar fi fost ridicat la cer de către un OZN.

– Ce-i aia brahamice, sfinte părinte?

– Religii Abrahamice sau Avraamice, Niţă. Sunt cele trei mari credinţe monoteiste, iudaismul, creştinismul şi islamismul. Ele subliniază că originea lor comună este Profetul Avraam. Alături de religiile indiene numite Dharmice şi de religiile est-asiatice, Taoiste, religiile Avraamice alcătuiesc cele trei părţi majore ale religiei comparate.

– Cam greu pentru mintea mea, sfinţia voastră. Dar vreu să vă pun o întrebare.

– Întreabă Niţă. Întreabă.

– Avrum, ăl de ţine birtu’ din târg, de lângă autogară.

– Da îl ştiu. Ce-i cu el?

– Spuneţi-mi, dacă nu-i cu bănat. Avrum ista are vo legătură cu profetul de care vorbiră-ţi?

– Are legătură. Avrum este numele în limba idiş al lui Avraam. Ai înţeles, Niţă?

– Înţăles, sfinţia voastră. În limba idiş, adicătelea evreiască.

– Şi da şi nu, Niţă. Limba idiş e un dialect al limbii germane, vorbit de vreo trei milioane de evrei în lume. Ponderea mai mare  o are Europa Centrală şi de Est. În Israel se vorbeşte ebraica. Este o limbă de origine semitică. Şi încă ceva. Ţineţi minte că, la o întrunire de-a noastră, mai de demult, am vorbit despre poemul indian Mahabharata?

– Da părinte. Îmi amintesc. Vorbeam atunci despre călătoria în timp. Atunci când am venit pentru prima oară la cenaclu. Şi am întârziat.

– Atunci domnule învăţător. Ei bine, în Mahabharata şi mai mult chiar, în Ramayana – un alt poem hindus – se vorbeşte despre nişte maşini zburătoare numite vimane. Şi asta cu mai bine de patru sute de ani înainte de Hristos. Se dau detalii de construcţie şi instrucţiuni amănunţite de zbor. Mai interesant. În Rig Veda – o colecţie de imnuri vedice, apărute cu  aproape două mii de ani înainte de naşterea Mântuitorului – este descrisă o maşină care seamănă izbitor cu ceea ce am numi astăzi un aeroreactor… Domnule Sagy, eşti bolnav?

– Nu părinte. Doamne fereşte. De ce mă întrebaţi?

– Păi astăzi nu ţi-am auzit glăsciorul. Nu-ţi şade deloc în caracter.

 – Stăteam şi mă gândeam. Rar, dar fac asta din când în când. Oare noi, care i-am avut pe Vuia, pe Vlaicu, pe Coandă, noi în vechime, nu am avut, pe vremea dacilor, vreo vi-davă de asta zburătoare? Na, că mi-am dat o idee de povestire. Sunt genial, ce mai! Dacă o scrie-ţi voi mai repede, vă rog specificaţi. „După o idee a lui Sagy”. Să n-avem vorbe!

– Domnu Sagy!

– Da Nică, ce doreşti?

– Cum zboară farfuriile?

– Îţi spun imediat Nică. De când au aterizat ăştia din Aldebaran pe Kilimanjaro, nu mai e un secret. Eu, acum câţiva ani, când s-a întâmplat, nu eram în ţară. Eram în Ucraina… La Kiev. M-au chemat oficialii lor să mă roage să pun o vorbă bună, din partea Cygnus, la guvernul Romaniei. Vor să ne dea înapoi Cernăuţiul cu teritoriul până la Nistru. Inclusiv Hotinul. Motivul, cel puţin cel care-l spun ei, e că, conform lui Nostradamus, se aşteaptă a doua venire a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Şi nu au nevoie de necazuri. Am avut destul de mult de lucru. Ai noştri făceau mofturi. Că iar împărţire teritorială. Iar administraţie nouă. Unii chiar m-au întrebat că ce le iese lor din treaba asta. Nu am evitat cacofonia, că ăştia nu merită.

– Treci la subiect Sagy!

– Trec acuma Doctore. Când m-am întors în ţară, am luat colecţia de „Zori Noi” – înainte de venirea chinezilor se nume „Crai Nou” – pentru a citi desfăşurarea evenimentelor. În primul rând, nu-mi închipuiam că o supergigantă roşie cum este Aldebaran, din constelatia Scorpion, poate avea planete pe care să se dezvolte viaţă, şi încă viaţă inteligentă. Şi când zic supergigantă, nu exagerez. E de aproape şapte sute de ori mai mare decât Soarele nostru.  În al doile-a rând, nu puteam să-mi închipui ce morfologie ar avea nişte fiinţe supuse unor radiaţii şi atracţii gravitaţionale precum acelea din sistemul Aldebaran. Şi asta nu o ştim nici acum. Singurul fapt pe care-l ştim, este că, alderienii, îşi adaptează forma şi funcţiile vitale locului unde se află în momentul respectiv. Şi, în al treilea rând, nu-mi închipuiam că vom fi vizitaţi de către nişte fiinţe aflate la vreo şase sute de ani lumină faţă de Pământ.

– Şi asta-i departe, dom’ Sagy?

– Foarte departe, Liţă!  E ca şi cum am călători cu o viteză de aproape trei sute de mii de km. pe secundă, timp de şase sute de ani.

– Tu-lai Doamni că diparti-i!

– Nu huli Liţă!

– Iertare sfinţia voastră. Da nu mă duci mintea la aşe o depărtare. Îi mai mult decât de la satul nost’ pân’ la Lună. Mai spuneţi dom’ Sagy!

– Să vă spun drept, mă aşteptam ca, în cazul unei vizite extraterestre, aceştia să coboare pe Kilimanjaro. Doar e locul cu cea mai efervescentă viaţă culturală şi ştiinţifică de pe Terra. Statele Unite ale Americii nu mai sunt Unite, ci numai State, păţind-o şi ei precum Iugoslavia la sfârşitul veacului trecut. Rusia l-a scos pe Lenin din mausoleu şi l-a pus pe Putin, alături de Petru cel Mare, luptâdu-se pe toate fronturile, şi la propriu şi la figurat, să-şi refacă imperiul. Unde în altă parte să se ducă nişte fiinţe inteligente? 

– Mare dreptate ai dom’ Sagy!

– La ce te referi moş Matus?

– Îmi povestea bunicu, că-i zâcea tătâne-su despre muscali. Aiştea, unde puneu chicioru’, nu mai plecau în veci.

– Aşa este, moş Matus. Istoria stă mărturie. Dar să continui cu alderienii. Aterizează ei pe un platou de pe coastele vulcanului. Intră într-un un sat unde se ţinea sfatul bătrânilor. Vorba vine „bătrâni” că la masai bătrân eşti după ce ai împlinit treizeci şi cinci de ani. Le vorbesc în nilotă, le vorbesc în samburu, încearcă şi în engleză. Ăştia, bâtă. Se uitau la ei ca la nişte extratereştri.  A, uitasem să vă spun că pe Pământ antarienii au luat  formă umană. De abia când au dat-o pe chinezeşte s-au luminat la faţă.  Acum să-ţi răspund Niţă.

– La ce dom’ Sagy?

– M-ai întrebat, cum zboră OZN-urile. De data asta mai bine spus OZI. Adică Obiect Zburător Identificat. Păi zboară datorită faptului că alderienii stăpânesc antigravitaţia. Cu tehnologia asta este înzestrat şi porterul matale domnule Gheorghe. De altfel, un specialist extraterestru a fost invitat la CERN şi, după o săptămână a fost identificat experimental gravitonul, mult căutata microparticulă elementară, până atunci ipotetică. La Fermilab, în Ilinois nu a fost nevoie să mai meargă. Institutul american trăsese de vreo zece ani obloanele. Lipsă de fonduri. Chiar dacă cei din Chicago au încercat să dea mâna cu cei din Indianapolis, în ciuda divergenţelor de graniţă, recesiunea i-a pus la pământ.

– Domnule Sagy!

– Zii Niţă?

– Ce-i aia gravitaţie? Am cetit eu ceva într-o revistă. „Ştiinţă şi tehnică”, îi zâce. Faină gazetă. Îi pi hârtii di ceia steclită. Ari şî poze. Vini la noi la poştă, pentru şcoala din sat. Da n-am pre’ priceput eu mari lucru.

– Aici am vorbit de antigravitaţie. Gravitaţia este un fenomen fizic. Este una din cele patru interacţiuni fundamentale din natură. Datorită ei, corpurile fizice se atrag reciproc. Datorită ei, stăm cu picioarele pe Pământ. Chiar dacă unii, cu capul în nori. Datorită ei cad merele din pom. Datorită ei cad ploaia şi zăpada din cer. Datorită ei, tot ceea ce este materie, are greutate. Un mare savant, Sir Isaac Newton, foloseşte pentru prima dată termenul latin gravitas (greutate) în lucrarea sa „Legea atracţiei universale”. Şi ţine-ţi cont, domnilor. Asta se întâmpla în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

– Da eu tot nu înţeleg ceva.

– Ce nu înţelegi Niţă?

– Pământu’ ista pi cari şădem noi amu, îi rotund ca o patlagică, nu?

– Rotund Niţă.

– Şî ari oameni pisti tăt, nu?

– Are Niţă.

– Atunci cum sî faci cî ăi di pi partea ceilaltă nu chică, că doar stau cu capul în gios, nu?

– Dar tu cazi Niţă?

– Nu, pacatili meli. Di ci sî cad?

 – Păi, asta se întreabă şi cei de pe partea cealaltă a Pământului. Pentru ei, tu stai cu capul în jos. Nici ei, nici noi nu picăm datorită atracţiei gravitaţionale. Ai înţeles Niţă?

– A, amu parcî am priceput olecuţâcă.

– Ei, mai există un fenomen, rudă bună cu antigravitaţia. Dar acum, intrăm în sfera paranormalului. Se numeşte levitaţie. Ţine mai mult de credinţă. De pregătire spirituală. Ştiţi ceva de fenomenul ăsta, părinte?

– Nu m-am întâlnit cu fenomenul levitaţiei dar, am citit mult despre asta. De la triburile şamanice la yoghinii indieni, de la budişti până la creştini, fie ei ortodocşi sau catolici, din timpuri imemoriale şi până în zilele noastre, există destul de dese relatări ale unor martori oculari. A fost chiar fotografiat şi filmat. Dacă-mi aduc bine aminte definiţia, levitaţia este capacitatea unor persoane de a ridica diverse corpuri fără să le atingă, sau de a se ridica ei însăşi în spaţiu, fără vreun sprijin material.

– Aşa ca vrăghiile părinte?

– Nu ca păsările ori insectele. Acestea au aripi dăruite de Dumnezeu pentru zbor. Aici este vorba de puterea minţii, de puterea credinţei. Îmi vin în minte câteva exemple luate la întâmplare. Buddha se spune că putea levita ore întregi. Simon Magul, s-a ridicat spre cer sub ochii lui Nero şi al poporului Romei. La Moscova, Vasile cel Binecuvântat plutea deasupra apei Moscovei sub ochii mulţimii. Sfântul Petru de Alcantara se ridica în biserică, până aproape de tavan. Îmi amintesc că am mai citit de Sfântul Joseph din Cupertino, care a levitat sub ochii Papei Urban al VIII-lea, sau de călugăriţa carmelită cunoscută ca Sfânta Tereza care a levitat sub ochii uimiţi a 250 de preoţi. Spunea-i Sagy că am intrat cu discuţia noastră în sfera paranormalului. Tot aici se încadrează şi telekinezia sau psihokinezia cum i se mai spune. Aceasta este capacitatea unor indivizi de a deplasa sau modifica starea fizică a unui ori mai multe obiecte, doar prin puterea minţii. Uneori este asociată unor fenomene de poltergeist. Este un cuvânt german care într-o traducere aproximativă ar însemna „fantomă zgomotoasă”. Dar să revenim la ale noastre. Văd că vreţi să interveniţi domnule învăţător. Poftiţi, vă rog!

– Foarte interesantă relatarea dumneavoastră, părinte. Cele spuse de sfinţia ta fac subiectul multor romane şi filme SF sau fantasy. Dar eu vreau să revenim la cele lumeşti. Amintea domnul Sagy,  în prima lui intervenţie, de Vuia, de Vlaicu şi de Coandă. Asupra acestuia din urmă vreau să ne oprim puţin. Ştim că ilustrul savant român a proiectat, construit şi experimentat primul avion cu reacţie din lume, în 1910. Asta cu treizeci de ani înainte de Whittle, Campini si Heinkel.  A descoperit efectul care-i poartă numele, efect pe care l-a aplicat la construirea şi experimentarea unei farfurii zburătoare denumită de Coandă ”aerodină lenticulară”. Acest aparat de zbor, nu avea piese mecanice în mişcare. Era exclusă astfel orice pană de motor.

– Deci tot românii au făcut prima farfurie zburătoare.

 – Se pare că da Liţă. Suntem pionieri şi în acest domeniu. Prin 1932, primul aparat experimental a zburat într-un laborator la Paris. Pe la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului trecut, proiectul a fost contractat de U. S. Airforce care a

construit nişte prototipuri cu echipaj uman. În 1970, tot în colaborare cu Statele Unite, Henri Coandă a realizat un sistem de patru aerodine care susţin un fuselaj. Forţele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel  stabilitatea ei. Ar fi mai mult decât interesant, acum, când antarienii ne-au dăruit tehnologia antigravitaţiei, ar fi interesant zic, să se resusciteze proiectul aerodinei lenticulare.

– Ei, domnilor, timpul a fugit pe nesimţite.

– Aşa-i doctore!

– Vreau să spun, şi iar să trag spuza pe turta mea, că, în primul an al secolului trecut, scriitorul englez de SF, H. G. Wells, în romanul său “Primii oameni în Lună”, povesteşte de o substanţă, de un material, numit cavorită, care anula forţa gravitaţională, făcând astfel posibilă construirea unui aparat de zbor fără motor.

– Domnilor, cum spunea şi doctorul, ceasurile sunt înaintate. Am mai fi putut vorbi aici despre pilotul şi omul de afaceri Kenneth Arnold, care a întâlnit în 1947, în unul din zborurile sale, un grup de obiecte zburătoare ciudate. El a fost cel care le-a denumit pentru prima dată „farfurii zburătoare”. Sau de societăţile ezoterice germane Vril şi Thule, înfiinţate spre sfârşitul celei de a doua decade a secolului XX. Din aceste societăţi făceau parte, oameni de ştiinţă, artişti, precum şi mebri marcanţi ai partidului nazist. Se spune că se întruneau în codrii Germaniei, undeva pe lângă graniţa cu Austria, pentru a lua contactul cu o civilizaţie extraterestră localizată în Aldebaran. Stranie coincidenţă! Sau de farfuriile zburătoare naziste, despre care puteţi afla detalii în cartea generalului Emil Streinu „OZN-uri pentru Hitler”… Ei domnule Gheorghe, Nică, s-o luăm repede spre casă. Iar încasăm o papară de la doamna Zamfira. Şi pe bună dreptate… Domnilor, vă urez o seară bună!

 

* * *

 

  Ploaia a încetat. Parfumul reavăn al pământului umple aerul. Imune la condiţiile atmosferice, porterele brăzdează cerul. În depărtare, câte un trăsnet luminează munţii, rivalizând în strălucire cu firul argintiu al primului lift spaţial din lume.

– Domnule Sagyyy. Cum zboară farfuriile?

– Ei Nică. Cum să-ţi explic eu ţie…

 

 

Mircea Nanu-Muntean s-a născut la 13 decembrie 1948 în Bosanci, județul Suceava.

Fondator al cenaclului Cosmos din Suceava, în anii 80, redactor de radio și tv, realizator al emisiunii La frontierele cunoașterii (la postul STV), pentru care, în 1998, a primitPremiul Marian Mihai, pentru productiile TV de profil, Convenţia Naţională În Memoriam Dan Meriscîn 1998.

A publicat articole în Gazeta SF, Metamorfoze etc.

Este membru fondator ARCASF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction), Societatea Ştiinţifică Cygnus – Centru UNESCO, Clubul SF Cygnus-Quasar (coordonator, membru fondator),Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

Blog personal: http://nmmircea.wordpress.com