Cindy Lauper cântând „TrueColours” și “Zbor de pe muntele liniştit” al lui Dănuţ Ungureanu. Așa trebuie citită noua ediţie a volumului “Marylin Monroe pe o curbă închisă”.

Creatori dezlănțuiți își fac veacul pe planeta Paris, devastând natura, răpindu-i cu violență artistică toate sursele de inspirație. Cam o sută de Michelangelo, și câțiva Brâncuși rătăciți printre nenumărați Rodini, Picasso și tot felul de poeți. Toți capabili să recreeze Mona Lisele trecutului, în eterna visare a acestui ciclu Universal. Doar un Rodin, cuprins de visul neliniștii purcede la munca alchimică de a recrea Femeia dintr-un element nemaivisat. Un nou Pygmalion întrupat într-un Rodin modern, nesătul de artă, se luptă cu imuabilitatea fizică a Universului reușind să creeze miraculosul dar nedoritul antipod al frumosului absolut. Dar ce este opusul frumosului decât o reflexie în oglinda antimaterială a frumosului? Putem noi, ca oameni să percepem urâțenia sau frumusețea absolută?

Dănuț Ungureanu ne poartă cu jocuri de cuvinte, prin construcții mereu proaspete în retrăirile mitice ale unor obișnuiți ai viitorului. Tușe groase, aparent imprudente, dau la o parte cu o naturală nepăsare vălul asupra naturii umane, transpusă într-un viitor paradoxal. Este greu de explicat puterea de sugestie a frazelor sale. La fel ca tablourile lui Van Gogh, petele de culoare ascund natura cu toate detaliile ei perfecte de ecuație fractală ce-și dezvoltă complexitatea cu fiecare iterație. Doar depărtându-te de tablou percepi adevărata profunzime.

Povestirile adaugă semnificație la fiecare lectură în vreme autorul stă printre cuvinte, râzând hâtru alături de bătrânul Möbius cu care împarte o țigară și ciocnește un pahar, căci vorba aceea, cu toţii suntem oameni. Arătându-ne cum să ne retrăim viitorul, pregătindu-ne experiențele trecutului spre a ne fi re-împachetate sub noi forme, mai greu sau mai ușor de recunoscut.

Personajul lui Dănuţ Ungureanu este om în primul rând şi în pofida faptului că trăieşte prin şi în universul SF. Se scarpină sub braţ fără false complexe şi e încă preocupat de tutun. E parcă din întâmplare în mijlocul unui teatru de război, dar toate lumile sunt ameninţate de aceleaşi pericole, supuse periodic încercărilor de tot felul.

„Marylin Monroe pe o curbă închisă” aduce în prim plan tema contactului cu inteligenţe străine nouă, dar care folosesc aceleaşi trucuri folosite de oameni şi prin aceasta devin vulnerabile.  Este o povestire despre sensibilitate şi percepţie, despre trăire autentică şi joc de teatru. Prin răsturnările de situaţii şi întorsăturile de frază, lectura acestei aventuri ne oferă satisfacţia descoperirii unui univers probabil desprins din imaginaţia autorului. Oscilând între frumos şi urât, între candoare şi răutatea egoistă, personajele trăiesc la fel de natural în paginile tipărite precum ar putea-o face în viaţa reală. Şi aceasta demonstrează forţa condeiului lui Dănuţ Ungureanu.

Dar nu e cazul să vă bazaţi doar pe vorbele mele, ci mai bine treceţi prin târg pe la Tritonic şi convingeţi-vă cu propriii ochi. Oricum, un filosof ne spunea destul de argumentat că totul e o iluzie. Ca şi Marylin Monroe.

P.S. Sâmbăta aceasta, 24 nov. 2012, la ora 11:30 timp local, la Gaudeamus, standul Tritonic va avea loc lansarea volumului. Veţi avea ocazia de a primi volumul cu semnătura lui Dănuţ Ungureanu. Printre invitaţi vor fi Cristian Tudor Popescu şi Alexandru Mironov.

 

Eugen Ştefan Lenghel s-a născut pe 10 ianuarie 1966 în Bucureşti. A urmat cursurile liceale la  CNSS – „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Este  absolvent al Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti şi consultant IT cu experienţă practică de peste 25 de ani.

Prima remarca pozitivă în SF a primit-o în 1984 de la Adrian Rogoz. În 1986 a frecventat Cenaclul studenţesc „Solaris” unde i-a întâlnit pe Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu şi C.T. Popescu, fiind ales preşedintele cenaclului în 1988-1989. Prima sa proză SF publicată a apărut în Almanahul „Anticipaţia 1989”. Următoarea apariţie a fost volumul 6 al colecţiei „Clubul SF”, din 1991.

După o lungă întrerupere a revenit la scris în 2010, participând la şedinţele ProspectArt şi devenind membru al SRSFF. A înfiinţat şi a condus redacţia Revistei SRSFF din 2011 până în octombrie 2012, când s-a retras din SRSFF. Din noiembrie 2012 este redactor şef al revistei Gazeta SF. A contribuit cu proză şi articole la revistele SRSFF, Nautilus şi Gazeta SF. Este membru al cenaclului WolfPack.

Blogul personal: http://lenghel.net