GSF80 banner-650

          2014, editura Tracus Arte, 108 pag., ISBN 978-606-664-348-1

         

          Ca scriitor, există diferite moduri de a aborda un text. Poți începe direct în miezul acțiunii, revelând ulterior prin flashback-uri evenimentele anterioare care au condus la starea respectivă. Sau poți, firește, să construiești în liniște cadrul, crescând progresiv tempoul acțiunii spre punctul culminant. Unii țin mereu piciorul pe pedala de accelerație, concentrându-se doar pe acțiune, în timp ce alții condimentează textul cu descrieri, considerații morale sau filozofice, povești și divagații.

suspendatiBenAmi          Există însă încă un aspect aparte, la care mă voi referi în rândurile următoare, deoarece are legătură cu volumul prezentat aici. Ce este mai indicat? Să-i explici totul cititorului, să folosești un stil clar, limpede, din care se înțelege ușor tot ce e de înțeles? Sau, dimpotrivă, să lași anumite lucruri în ceață, să folosești exprimări alambicate, astfel încât cititorul să nu fie sigur că lucrurile stau exact așa cum le-a perceput, ci e nevoie să recurgă la o a doua, poate chiar a treia lectură ca să descifreze misterele?

          În mod cert, Ben Ami face parte dintre autorii care optează pentru cea de-a doua variantă. Lucrurile nu sunt niciodată explicate complet, ci lăsate în sarcina cititorului pentru deslușire. Deși mie îmi place ca un autor să-mi devoaleze clar până la final tot ce a dorit să construiască, sunt de acord că tehnica prezentată anterior are propriul farmec, propria logică. Cu câteva amendamente.

          Hard SF-ul este, prin definiție, dificil de înțeles. Este gustat de o segment restrâns de cititori tocmai pentru că include o serie de concepte și detalii ce scapă înțelegerii unei persoane nepasionate de speculațiile științifice. Există totuși unii autori de hard SF care știu să explice pe înțelesul tuturor aceste lucruri, sau construiesc atât de frumos acțiunea și personajele, încât inconvenientul hard-ului trece în plan secund. Dar când acestui hard dificil de înțeles i se adaugă și explicații incomplete ale acțiunii, ale motivațiilor, cititorul se găsește în fața unui adevărat Everest. Dacă mai adăugăm la asta un stil bazat doar pe acțiune, fără timpi de respiro, fără a preciza clar cine, când și unde face un lucru, fără personaje în a căror profunzime suntem invitați, misiunea mi se pare imposibilă.

          Acesta a fost sentimentul cu care am parcurs volumul Suspendați într-o rază de soare a lui Ben Ami. În majoritatea timpului acțiunea doar sare de la o idee la alta, fără a prezenta unde se află personajele, care e decorul, când au plecat dintr-un loc în altul. Deși fan al hard SF-ului, din cauza modul de prezentare a ideilor mi-a fost peste putință să le înțeleg și, implicit, să percep consecințele lor. Am rămas tot timpul cu impresia unui „parcă ar fi vorba despre…”, dar apoi acțiunea care sărea de la una la alta și refuza să ofere explicații mă făcea să mă pierd complet.

          Doar la două povestiri am reușit, într-o oarecare măsură, să-mi dau seama care e acțiunea, cine face și de ce. Este vorba despre Sachel nerdu, Nerdu, NERDU! și Suspendați într-o rază de soare. În prima este prezentată o omenire viitoare evoluată la un stadiu ce cuprinde trei sexe în loc de două, cu implicațiile de rigoare. Al doilea text este un hard SF clasic, cu un viitor post-apocaliptic.

          Nu-mi dau seama dacă Suspendați într-o rază de soare este o carte bună sau slabă. Pot spune doar că eu n-am înțeles-o.