— Fragment de Mircea Nanu-Muntean —
Rămas singur cu gândurile lui Elohi-barat oftă mulţumit. Până la urmă lucrurile s-au aranjat de la sine. Ozul-barat, cel mai crunt duşman al lui, a fost omorât, conspiratorii au fost prinşi şi în curând vor fi daţi pradă krakstarilor iar de Isidora, prima lui soţie pământeancă, cînd va fi găsită, se va ocupa personal. E drept că printre trădători pot să fie şi nevinovaţi. Dar ce să-i faci. Nu poţi face omletă fără să spargi ouăle. Victime colaterale.
Când Măreţul nostru Împărat, fiul lui Zaar, Făcătorul de stele va afla cât de bine rezolvase criza şi când, odată cu sosirea lotului de sclavi de pe Azahar va creşte producţia de cristalită, o să-l promoveze guvernator pe o planetă mai importantă, demnă de meritele sale deosebite.
— Da. E bine, mormăi el.
Deodată o explozie cutremură palatul din temelie de parcă ceva îl zgâlţâia să-l dărâme. A doua explozie spulberă uşile grele de la intrarea în încăpere, uşi ce de abia fuseseră refăcute. Aşchii de palisandru şi mahon, praf şi un fum gros izbucniră în uriaşa sală de consiliu. Un robot imens, cu patru braţe înarmate, se ivi în prag.
Răsturnat pe spate, cu tot cu jilţul din lemn scump de mahon acoperit de o somptuoasă blană de leu de stepă, Elohi-barat, ca un gândac mare şi gras, chiţăi speriat.
— Mânia zeilor! Nu se poate! Iarăşi?
Robotul stătu câteva secunde scanând încăperea apoi, nedând nici o atenţie gânganiei ce dădea speriată din mâini şi din picioare, se întoarse şi părăsi cadrul uşii.
De afară se auzea vuietul unei mari mulţimi.
Elohi-barat se ridică scuturându-şi de praf nelipsita sa mantie verde smarald, simbol al puterrii, şi se îndreptă spre una din ferestrele largi ce dădea în afara palatului. O mulţime imensă de oameni, gărzi samiriene, barateeni, intra pe porţile larg deschise. În aer, puzderie de krakstari călăriţi de oameni înarmaţi până-n dinţi se amesteca cu la fel de multe unimotoare conduse de indivizi în haine de piele şi cu ochelari speciali. Şi ei la fel de înarmaţi. Undeva sus, în înaltul cerului se vedeau câteva nave uriaşe, cu forma incofundabilă a crucişătoarelor stelare.
— Ce-i asta ? Nu-i adevărat. Unde sunt gărzile samiriene, unde sunt androizii, chiţăi iarăşi Elohi-barat strângându-şi în jurul trupului grăsuliu preţioas-i mantie, de parcă ar fi vrut să se ascundă în ea.
Cu larmă mare, prin canaturile uşii pulverizate de Mânia Zeilor pătrunse în sală o mulţime pestriţă, înarmată. Erau oameni, erau gărzile samiriene care fraternizaseră cu răsculaţii, erau chiar şi barateeni.
— Cum vă permiteţi. Sunt guvernatorul Samirului, numit de Măreţul nostru Împărat, fiul lui Zaar, Făcătorul de stele. Gărzi! La mine!
— Preţiosul tău împărat a fost detronat. Pe Barateea a izbucnit un război civil. Sfetnicii cei mai propiaţi au compolotat să preia puterea. Acum se bat între ei pentru ciolan. Planeta este cuprinsă de flăcări.
— Cine, cine a îndrăznit? Blasfemie! Ai să plăteşti cu capul. Aruncaţi-l la krakstari.
— La krakstari te vom arunca pe tine, se auzi aceeaşi voce şi, în faţă îşi făcu loc Harun, fiul lui Nadir, alături de Isidora. Gărzile samiriene au fraternizat cu noi. Mai avem de luptat cu trupele de androizi şi ne vom recuceri planeta noastră şi a strămoşilor noştri.
— Harun! I-am prin şi pe ăştia srecurându-se printr-un coridor secret.
— Închideţii-i pe toţi, şi pe ăsta de aici, în temniţele palatului. Poate o pun de o şedinţă de consiliu. Eliberaţi toţi deţinuţii!
* * *
Afară, zgomotul se intensifică. Au început să se audă bubuitul inconfundabil al armelor cu proiectile balistice, zumzetul armelor laser, fluieratul proiectilelor plasmatice şi zgomotul surd, ca un oftat al armelor cu impulsuri electrice. Veneau gărzile de androizi. Veneau în rânduri compacte, trăgând cu tot arsenalul din dotare, fără a ţine cont de pierderi. Mulţimea dezorganizată începu, în faţa acestei intrări în forţă, să se retragă dezordonată. Dea ambele părţi, creştea numărul celor căzuţi. Deodată, mulţimea ce se tălăzuia spre porţile palatului îşi încetineşte goana. Din spate se aud urale. Mulţimea se dă la o parte. Apar trei roboţi uriaşi aţintindu-şi cele patru braţe înarmate spre androizi. Ţâşnesc jeturi de plasmă, raze sfârâitoare de laser. Bubuie gloanţele. Androizii cad cu zecile. Un android căruia i-a dispărut parte inferioară a corpului continuă să tragă. Altul, căruia o rafală îi smulge capul, se învârte ca un titirez, împroşcând cu o ploaie de gloanţe şi prieteni şi duşmani. Din văzduh se reped krakstarii a căror călăreţi deschid o ploaie de foc. Sunt urmaţi de puzderia de unimobile şi ele înarmate până în dinţi. Dar androizii nu se retrag. Nu ştiu să se retragă. Cu o bubuitură asurzitoare unul din roboţi este doborât. Mulţime încremeneşte uluită. Mânia Zeilor doborâtă!? Deasupra androizilor apar carele de luptă. Sunt conduse de propria lor inteligenţă artificială. Sunt apărate de câmpuri de forţă aproape impenetrabile. Scuipă moarte şi foc. Cuprinse de flăcări purpurii krakstarii şi unimobilele cad ca muştele . Unul din roboţii rămaşi face un salt uluitor pentru greutatea sa şi se ciocneşte de un car de luptă. Câmpurile de forţă protectoare se unesc cu un trosnet înfiorător. Un glob de foc se ridică spre cer. Din cele două entităţi de luptă n-a mai rămas nimic. Un grup mic de oameni şi samirieni, adăpostit într-o nişă a zidului este secerat de o rază laser. Trupele insurgenţilor sunt cuprinse de debandadă. Krakstarii fâlfâind cu disperare din aripi încearcă să scape de urgia de foc şi moarte.
Cât a trecut oare? Parcă au trecut zeci de ore de când a început lupta. Prin fumul des ce se ridică spre cer se zăreşte soarele Samirului. De abia dacă a înaintat cu două palme spre zenit. Dacă a trecut o oră. În curtea palatului zac mormane de trupuri. Oameni, samirieni şi barateeni laolaltă. Înfrăţiţi în moarte. Zac şi mormane contorsionate de fierăraie. Ici şi colo câte un braţ sau un picior de android se mişcă spasmodic, parcă animate de o viaţă proprie. Trupele fidele guvernatorului protejate de carele de luptă se îndreptă în cadenţă spre porţile palatului, în urmărirea insurgenţilor. În faţa porţii, singurul robot rămas valid, încearcă în zadar să reziste tăvălugului. Reuşeşte să secere câteva rânduri de androizi după care se prăbuşeşte blocând poarta.
Oare ăsta să fie sfârşitul?
Nu au ajuns bine la mormanul de fiare a robotului prăbuşit, când, din sol, ţâşnesc gheizere de pământ şi piatră. Carele de luptă se transformă în sfere incandescente ce luminează pentru o clipă mai ceva ca soarele. Au intervenit crucişătoarele stelare. Câteva microproiectile cu antimaterie trase chirurgical doboară ultimele trupe de androizi. Nu au trecut decât câteva secunde şi victoria este deplină.
Mulţimea năvăleşte din nou în curtea palatului. Se îmbrăţişează frenetic. Statuia împăratului, ce ocupa locul central al curţii, se prăbuşeşte trasă de sute de mâini. Se aud strigăte de bucurie.
—Am învins!
* * *
A trecut o săptămână de la completa eliberare a Samirului de sub jugul barateean.
Pe cărarea ce duce la Grotă urcă încet un şir de oameni Toţi sunt îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, dar, unii mai poartă urmele recentelor lupte pentru libertate. În fruntea cortegiului mărşăluieşte Harun fiul lui Nadir. Grota nu mai este ascunsă de imaginea holografică a unei stânci compacte. Nu mai este nevoie. Pătrund cu pioşenie sub bolta răcoroasă. Ajung în marea sală rămasă în urma primelor exploatări de cristalită. În nişele din pereţi ardeau opaiţe de lut. Singura îmbunătăţire acceptată a iluminării imensei încăperi erau câteva făclii plasate din loc în loc. Nu vroiau să pângărească locul cu tehnologie avansată. Îşi plecară capul în faţa în faţa marii statui a Întâiului Îmblânzitor ce trona, sclipind violet, în centrul încăperii.
—Slavă ţie, Întâiule Îmblânzitor!
Stăteau în tăcere, parcă păstrând un moment de reculegere pentru cei căzuţi în lupte. O sferă de lumină caldă, aurie, cu irizări de portocaliu şi margini nedefinite apăru în faţa statuii. În acelaşi timp se auzi o muzică parcă pogorâtă din ceruri care inundă încăperea. În centrul sferei apăru o bătrână. Dar nu era femeia zdrenţăroasă cu chipul ridat de trecerea anilor. Era o bătrână acoperită cu o togă de un alb orbitor cu vagi sclipiri argintii. Chipul îi era liniştit şi calm, ochii limpezi şi buzele surâzătoare. Îi privea pe cei de faţă fără să zică nimic.
Grupul de oameni căzu în genunchi, cu capetele plecate.
Era Şaona! Ţesătoarea! Arăta altfel, dar Ea ara.
Când îşi ridicară privirea, în bulgărele de lumină stătea o tânără nespus de frumoasă. Aceiaşi ochi limpezi, aceiaşi gură surâzătoare. Aceiaşi togă albă pudrată cu argint. Ridică mâna, parcă a binecuvântare, parcă a rămas bun, şi dispăru. Lumina se stinse încet, încet, luând cu ea şi muzica divină.
* * *
Spun străbunii, cei dintâi oameni care au ajuns cu navele pe Samir că există o legendă străveche găsită pe un papirus, sub marea piramidă de pe Gaia, care prezice ajungerea omului pe alte corpuri cereşti. Şi asta pe când călătoria printre aştri nici nu putea fi închipuită. Şi mai spune legenda că omenirii i-a a fost hărăzit de Divinitate să cucerească spaţiul şi să populeze galaxia şi că, în vremuri de mare restrişte, Divinitatea li se va arăta şi îi va călăuzi până când binele şi dreptatea se va instaura. Şi, mai spune legenda că, după ce toate vor intra pe făgaşul normal, Ea, Divinitatea se va îndrepta spre alte lumi unde este nevoie de ajutor şi călăuzire.
* * *
A trecut mai bine de un sfert de mileniu de la destrămarea imperiului barateean. Istoria este plină de mărirea şi decăderea marilor imperii, fie ele planetare, cunoscute din negurile istoriei, sau interplanetare. Planetele din partea aceea a galaxiei, ca orice organism viu, se refăceau după o lungă şi grea suferinţă.
Pământul, odinioară secătuit, cu atmosfera poluată, redevenea încet, încet, planeta albastră, giuvaerul braţului Orion al Căii Lactee. Încă odată, anticul slogan ”omul stăpânul naturii“ sa dovedit a fi, pentru a câta oară?, o imensă tâmpenie.
Planetele ce alcătuiau cândva imperiul s-au unit într-o confederaţie, fiecare cu forma proprie de guvernământ şi a cărei preşedinţie se făcea prin rotaţie. Unele din ele au decis să-şi reia vechea organizare tribală cu toate că această formă de alcătuire ar pute duce la disensiuni care la rândul lor ar putea degenera în conflicte. Dar, Comunitatea Confederală veghează.
Pe Samir, urmaşii primilor colonişti pământeni şi-au reluat bunele relaţii cu băştinaşii samirieni de pe picior de egalitate, cum era şi înainte de venirea cuceritorilor barateeni. Asta era perfect posibil şi din cauza faptului că pe planetă uscatul reprezenta cam cincizeci la sută din suprafaţă. Restul era ocupat de oceane râuri şi zone mlăştinoase, unde trăiesc samirienii care aşa cum se ştie, sunt fiinţe semiacvatice. Ar putea să pară că băştinaşii, având putinţa să trăiască şi pe uscat, şi în mediul acvatic, sunt în avantaj. Dar nu e aşa. În primul rând e icontestabil faptul că ei sunt nativii de pe această planetă, şi apoi se cunosc nenumărate cazuri de pământeni care lucrează în oraşele subacvatice al e samirienilor, aşa cum şi mulţi samirieni lucrează, în bună cooperare în zonele urbane sau rurale ale terrienilor. Cele două seminţii au guverne separate dar există Comunitatea Planetară care are grija unei bune cooperări economice şi politice.
Chiar şi o mică colectivitate barateeană care şi-a exprimat intenţia de a rămâne pe Samir, coexistă în pace cu cele două specii de pe planetă. Se ocupă în special de negustorie, depăşind de departe celelalte două planete de comercianţi, Staros şi Faros. Dat fiind gradul înalt de tehnologizare a navelor stelare, grad care de altfel le-a permis în trecut ocuparea unei bune părţi din galaxie, fac acum şi cărăuşie între planetele confederaţiei. Tot datorită acestor nave superioare ca manavrabilitate, siguranţă şi nu în ultimul rând a vitezelor supraluminice, Barateei i-a fost încredinţată explorarea zonelor îndepeărtate şi chiar a altor galaxii. Asta bineînţeles după ce s-au terminat războaile civile care au durat mai bine de douăzeci de ani, şi după ce pe planetă a fost instaurată o timocraţie moderată.
În zăcămintele de cristalită lucrează doar roboţi specializaţi în minerit. Au fost găsite noi filoane, ceea ce a dus la creşterea importanţei Samirului în cadrul federaţiei.
Acum, când pe lângă paradoxala mişcarea browniană controlată care este folosită la unimotoare şi la alte mijloace de transport, a fost descoperită de către savanţii de pe Cepir şi antigravitaţia, nimic nu mai stătea în calea unei dezvoltări economice fără precedent.
Nu mai este necesar incomodul circuit de comandă laringeană numit în glumă zgarda. Acum în întreaga confederaţie li se implantează copiilor încă în stare intrauterină un nanocip organic în centrul vorbirii din creier. Asta face ca să dispară orice barieră lingvistică, indiferent unde te-ai afla. În plus, creşte gradul de intimitate individului,pentru că dispare acel cod al culorilor care indică starea sufletească şi sentimentele fiecăruia.
Misterioasele entităţi Amadi, odată cu terminarea războaielor au dispărut complet, de parcă nici n-ar fi fost. Se pare că erau veniţi de pe Rua, o planetă din afara federaţiei, cu o locaţie la fel de tainică precum locuitorii ei. De altfel erau denumiţi bântuitorii de pe Rua sau umbrele. Nu există nici un document, nici o mărturie, nici o înregistrare video sau audio care să explice implicarea lor în evenimentele de acum mai bine de douăsutecincizeci de ani. Se crede că erau mercenari folosiţi drept curieri de taină, asasini, spioni şi la alte treburi conspirative şi tenebroase. Nu se ştie nici astăzi adevărata lor înfăţişare. Puteau lua formă de om, de fiară sau se puteau transforma într-o ceaţă neagră, o umbră mortală, după nevoi.
Androizii, fostele trupe de luptă au fost reprogramaţi. Acum sunt ajutoare casnice, profesori, educatori, agenţi de ordine, piloţi şi multe alte meserii necesare într-o societate dezvoltată. Dar undeva, într-un colţ bine ascuns al creierului lor pozitronic îşi păstrează aptitudinile militare. Aceste aptitudini pot fi trezite la viaţă în urma unui semnal dintr-un punct de comandă ultrasecret al Comunităţii Planetare sau al Comunităţii Confederale, după caz, numai în cazul unui prezumtiv atac al unei civilizaţii necunoscute asupra unei planete din confederaţie sau chiar asupra confederaţie în totalitatea ei.
Uriaşii roboţi de tip Mânia Zeilor au fost dezafectaţi şi păstraţi într-o perfectă stare de conservare pentru a putea fi folosiţi în caz de necesitate. Şi ei la fel ca androizii, putea fi reactivaţi din acelaşi punct de comandă secret.
În faţa celebrei Grote care a devenit pentru pământeni loc de pelerinaj, a fost montată o hologramă. Ea reprezintă un grup statuar imens ce se vede de la mari depărtări. Pe un soclu uriaş sunt reprezentate scene de luptă dar şi scene de muncă. Aici putem vedea pământeni, samirieni, barateeni şi chiar pe misterioşii Amadi.
Deasupra este un grup din care distingem pe Întâiul Îmblînzitor ţinând un krakstar de căpăstru. Alături de el sunt Harun, fiul lui Nadir şi Isidora sau Doamna Noastră cum i se mai spunea. Undeva, în aer, peste grupul statuar, pluteşte un chip imens. Sunt reprezentări alternative cu durate de timp aleatorii a unui chip de femeie. Este când faţa unei bătrâne uitată de vreme, când chipul unei tinere de o uimitoare frumuseţe, Şahona, Ţesătoarea.
Pelerinii care vin la Grotă şi turiştii care vin să admire de aproape grupul statuar pot asculta în surdină, primele două strofe a imnului planetei:
O tu Samir, străbun pământ!
Cu ale tale-ntinse mări,
Noi te slăvim în vers şi cânt
Care răsună peste zări.
O tu Samir, pământ iubit!
Destin cu coborâşuri şi urcări.
Prin luptă noi te-am dezrobit
Cu-aroma libertăţii-n nări.
* * *
— Ei, cum ţi-a plăcut?
— Drept să-ţi spun, după ce am văzut trailerele de pe mai toate posturile de televiziune, mă aşteptam la mai mult. E mai mult un film de serie B făcut pentru micul ecran, un filmuleţ SF, ori ca să fiu în ton cu noul trend, film de ficţiune speculativă, termen lansat dacă nu mă înşală memoria de prin 1948 de Robert Heinlein. Mă mir că l-au făcut şi pentru cinematografe, şi încă în 3D.
— Mie, să-ţi spun drept, nu mi-a displăcut. Când am văzut titlul, nu ştiu de ce m-a dus cu gândul la Republica lui Platon. Şi acolo era o peştera, şi în film este o grotă, dar atât cu asemănările sau coincidenţele.
— Mai las-o moartă. Auzi la el, Platon. Poate l-ai văzut şi pe Socrate. Un filmuleţ de duzină cu ingredientele cunoscute. Puţină acţiune, niţel suspans, oleacă de space opera, presărat cu ceva fantasy, chiar şi câteva picături de misticism şi ghiveciu-i gata. Şi mai avem, pour la bonne bouche, şi niscaiva scene erotice, fie ele în cupluri mixte, fie între persoane de acelaşi sex. Încă ceva.
— Ce ai mai găsit cârcotaşule?
— Cam inflaţie de Amadi. Nu crezi? Şi parcă se simte un vag parfum de Frank Herbert.
— Ce vrei să spui cu Frank Herbert?
— Păi ştii şi tu. În Dune Frank Herbert foloseşte cuvântul fremen bineînţeles făcând aluzie la freemen – oameni liberi. Şi în filmuleţul nostru îi întâlnim pe oamenii stepei, mai numiţi de barateeni bântuitorii stepei, la fel de independenţi şi de misterioşi ca şi fremenii. Şi dacă mai vrei mici similitudini vezi mirodenia versus cristalita, vezi Grota versus peşterile din Dune, vezi numele multor personaje cu nuanţă islamică. Ca să fie clară sorgintea arăbească a numelor unor personaje ar fi trebuit, de exemplu, ca numele Harun fiul lui Nadir să fie Harun ibn Nadir care însemnă acelaşi lucru. Mai vrei?
— Ei! Nu fi aşa de distructiv. Eşti mai critic de cât Pitbul. Nici măcar efectele speciale nu ţi-au plăcut?
— Acceptabile. Acum când ai ca ajutoare atâtea computere, care mai de care mai sofisticate, posibilităţile sun nelimitate. De multe ori chiar se abuzează de ele.
— Mie mi-au plăcut în special krakstarii. Un fel de dragoni îmblăniţi.
— Da. Destul de bine realizaţi. Barateenii în schimb, şi nu mă refer numai la Elohi-barat şi la Ozul-barat ci şi la aproape toţi ceilalţi din rasa lor, arată mai degrabă ca nişte caricaturi. Nici o urmă a puternicilor şi războinicilor cuceritori a atâtor planete. Parcă sunt Millidge şi Doig. Dintr-un moment în altul te aştepţi să danseze şi odată cu ei să sară în sus toată sala.
— Da, aici cred şi eu că ai dreptate. Dar o, o! Ai reţinut numele celor două personaje principale negative.
— Ei! Îmi sunt proaspete în minte. Dacă mă întrebi mâine de ele, nu cred c-am să le mai ştiu numele. Dar poţi să-mi spui numele unui personaj principal pozitiv cât de cât conturat? Toată acţiunea se învârte in jurul celor doi monstruleţi caraghioşi. Şi încă ceva. Multe lucruri rămân în coadă de peşte. De exemplu ce-i cu umbra? Cea care îl omoară pe Hakan-gul. Cine a trimis-o? De unde a apărut şi unde s-a dus? Ce-i cu discul care apare la un moment dat în mâinile Isidorei? O fi vre-un antic blu-ray cu vre-un film XXX?
— Aici eşti chiar răutăcios. Poate filmul lasă loc la o continuare.
— N-aş prea crede. Cu box office-ul pe care o să-l aibă nu cred că se va transforma într-o franciză. Dacă ar fi să fiu chiţibuşar, am mai observat ceva ce nu e prea cuşer.
— Ce anume nu ţi s-a părut prea cuşer.
— Păi palatul guvernatorului era apărat de tot felul de formaţiuni militare, printre care şi, conform celor exprimate în film, de androizi. Ori androizii sunt creaţii ale omului, ca să folosesc un citat din Biblie, făcute după chipul şi asemănarea sa. Ce apare în film sunt cyborgi sau dacă vrei droizi. Sau poate e o greşeală de traducere.
— Eu totuşi am să-l caut pe torente ca să-l adaug la colecţie.
— Treaba ta. Dar apropo. Ai fost atent la generic?
— Nu. De ce?
— Am să mă uit pe net. Vreau să ştiu dacă are unul sau mai mulţi scenarişti şi dacă e vre-o ecranizare ceva.
— Îţi spun eu. După ce am văzut trailerele am cotrobăit niţel şi am aflat că e făcut după un roman, sau cam aşa ceva, experimental cu vre-o unsprezece autori. Ceva asemănător cu ceea ce au făcut dadaiştii şi mai apoi suprarealiştii în epoca interbelică. Doar că, aici este vorba de o idee coerentă, de un fir epic obligatoriu de urmat.
— A. Am simţit eu ceva.
— Ce-ai simţit?
— O inegalitate între scene. O fragmentare ori mai bine zis, o rupere a acţiunii. O multitudine de piste începute şi neduse până la capăt.
— Da. Aici ai dreptate. Parcă am simţit şi eu aşa ceva. Parcă e un film serial care a fost lipit serie cu serie pentru a ieşi un film de nouăzeci de minute.
— Cam aşa ceva. Şi finalul.
— Ce-i cu el?
— Pe lângă că nu rezolvă o multitudine de probleme lăsate, cum ţi-am spus, în coadă de peşte, se sfârşeşte cu happy-end, adică în cel mai pur stil hollywodian, că de, tot americanul trebuie să plece acasă fericit. Sau mai rău, în cel mai pur stil al realismului socialist. Binele exprimat prin masele largi de popoare proletare unite, învinge răul, exploatarea şi pe exploatatori. Noroc că autorului ultimului capitol, unsprezece ai spus, nu?, n-a transformat palatul guvernatorului în palat al copiilor. Sau, poate a considerat şi el că cam ar fi sărit peste cal. Şi bineînţeles, nu se putea încheia decât apoteotic cu un imn patriotic. Era să zic patetic. …Şi au trăit fericiţi până la adânci… bla bla, bla. Şi… au trecut peste douăsutecincizeci de ani… te-ai prins?… au trecut peste douăzecişicinci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, pe care unii le numesc revoluţie. Şi eşalonul doi comunist, şi lupta pentru ciolan… Chestia e destul de transparentă. Ai zis că prea sunt cârcotaş, că prea caut nod în papură şi pete-n soare. Aşa o fi, dar asta e părerea mea.
— Ei. Eşti un pic rău. Una peste alta am petrecut nouăzeci de minute destul de agreabile.
— De! Nu te contrazic. Hai că dau o bere! Mi s-a cam uscat gura de atâta critică de înaltă specialitate.
— Că bine zici. Hai că dau şi eu un rând. Dar numai unul că doar o ştii pe Maricica, nevastă-mea…
— SFÂRȘIT —
36 comments
Bogdan Lazar says:
Mar 1, 2015
Mi se pare mie sau autorul s-a transformat in criticul celorlalti? Se pare ca unii nu se pot abtine in a-si marca cu orice pret superioaritatea. Pacat! Ceva frumos s-a terminat trist. Parerea mea e ca in orice scriere putem gasi similitudini cu altele, iar de la chestii care semana pana la a face aluzii ca s-au inspirat din tot felul de alti autori ar trebui sa fie o cale lunga. Stiu ca traim in era desconspirarii, dar ar trebui sa avem si argumente, chiar unele solide cand facem anumite afirmatii. In rest, hai sa bem o bere ca “Mi s-a cam uscat gura de atâta critică de înaltă specialitate.”
nmmircea says:
Mar 2, 2015
Perfect de acord cu preopinentul. Trăim într-o epocă când unii conspiră des, alții des conspiră iar alții chiar, ca să se afle în treabă, deconspiră tot felul de chestii și, n-o să vă vină să credeți, chiar cestiuni. Și, mai ales, cine ești tu acela care te iei cel mai tare de amărâtul căruia i-a căzut măgăreața să scrie finalul apoteotic. Auzi tu nerușinare „happy end”, „realism socialist”, „imn patriotic”, și câte mai câte alea. De-a dreptul revoltător! Zău așa. Cine te crezi tu, că nici nu-mi vine să-ți spun dumneata.
Adevărul este că ăsta, amărâtul, a încercat săracul, nu că-i plâng de milă, a încercat zic, să rezolve niște probleme, dar, în final, uite ce face. Fleoșc. A dat cu bota-n baltă. Parcă ar fi o nenorcită poveste a capitaliștilor ăia împuțiți. De aia cu final neașteptat. Ori, cum ar zice compatrioții mei, unde dai și unde crapă.
Și, la urma urmei, nici nu era părerea lui. Era a lui ălălat.
Să vă spun drept, când am văzut cum începe, eu nici n-am mai citit ultimul subcapitol.
O să mă acuzați să sunt prea, că sunt foarte, că sunt ultra cârcotaș. Aveți perfectă dreptate, dar, țin cu tărie la părerea opiniunilor mele. Poate mă învinuiți că-l plagiez pe Nenea Iancu. Și aici poate aveți puțintică dreptate, dar, se poartă.
Păcat că, ceea ce a început atât de frumos…
Mai bine, hai să bem o bere. Dau eu primul rând. Dar, numai unul, că, știți și voi, Maricica…
Bogdan Lazar says:
Mar 2, 2015
Cel mai ușor de demontat un comentariu critic este să-l iei în derâdere. Probabil că unii suntem prea neînsemnați să merităm un răspuns civilizat. Cred că v-ați simțit un pic lezat și de aceea ați pregătit un comentariu pe măsură astfel încât să-i dați peste nas mojicului care a avut așa îndrăzneală. Am făcut o greșeală de scriere și am spus “desconspirat”? Mă suzați, o zeu al literelor, dar în textul de mai sus găsim câteva greșeli, care porbail au fost intenționate…
Cât despre text în sine, părerea mea, în afară de al meu este printre cele mai slabe. Al meu fiind cel mai slab. Ne scuzați că existăm și noi ăștia mai fără har! Nu o cunosc pe Maricica, așa că nu mai insistați! Mulțumesc!
Bogdan Lazar says:
Mar 2, 2015
Am scris “porbail” în loc de “probabil”? Of, când ești netalentat greșești atât de ușor!
Boca Daniel says:
Mar 2, 2015
Când era cât pe ce sa adorm de plictiseală, mă treziți, domnilor, cu pasiunea de care dați dovadă. 🙂 Scoateți penițele, apăsați pe taste, arătați că sunteți vii! Doar așa arătăm că trăim, că suntem diferiți. Dacă nu aruncăm vorbe unul în altul o să arătăm ca un detașament de nord-coreeni plecat spre uzină: uniform! 😀
George Sauciuc says:
Mar 3, 2015
:)) fain!
Bogdan Lazar says:
Mar 5, 2015
Ce-ți mai place să bagi bățul în gard! 😛
Ben Ami says:
Mar 4, 2015
dupa ce e periat de prea multele greseli typo (mai sunt si de alt gen, da’ nu insistam) putem spune ca e capitolul de “rotunjire”. macar are atat cap, cat si coada! trebuia cazut de acord de la inceput asupra numelor folosite, a gradelor de rudenie, a celor de subordonare, a formulelor de adresare pentru fiecare rasa, asupra animalelor si armelor, asupra firul narativ, asupra tehnologiilor uzuale sau particulare raselor… etc.
Florin Purluca says:
Mar 5, 2015
Doamnelor si domnilor, a cazut cortina! Cu tot cu scena… Actorii s-au dizolvat. Unul ca cica abia se mai tine, altul ca nu-i prea buna actoria, un altul ca cica se putea mai rau, al patrulea cica se putea mult mai bine s.a.m.d.
Dar ce avem noi aici? Nu-i arta? Hai domle’ ca e. Si mai stii ce, cum altfel ai fi putut tu, autorule, sa fii mai bun decat gresind? A, sigur! Muncind… dar e vreunul care n-a muncit. Mai buna sau mai rea, tot munca se cheama.
Lasand gluma deoparte, acuma serios, chiar sperati in vreun roman de Hugo? Reteta zecilor de autori e clar ca nu functioneaza. Pur si simplu nu are cum! Dar ce? A fost vreunul care credea c-o sa ne lipim ca aracetul de lemn?
Privim partea buna, nu? Poate nu-i cel mai bun text din lume, dar nu-i inutul. Serveste drept exemplu negativ! 🙂
teo matei says:
Mar 6, 2015
Eu i-aș spune experiment. Am plecat la drum fără plan, fără personaje. Am preluat o ștafetă. Din păcate, unii au simțit că trebuie să-și arate mușchii. Alții, că trebuie să refacă povestea coerentă. Dacă se încumetă cineva să preia rolul de editor / redactor și ne va cere să rescriem capitolele ca să nu servească de exemplu negativ, eu sunt gata să mă aplec asupra propriului text. Nu cred că s-a mai făcut așa ceva, deci e cel puțin o premieră 🙂
George Sauciuc says:
Mar 6, 2015
A fost un experiment, şi culmea, eu nu-l văd ca exemplu negativ. Al. Lamba chiar a spus că o să aleagă autori de facturi diferite, ceea ce a şi făcut şi rezultatul mie chiar îmi place ce a ieşit. Dacă ne vedem la FF, poate chiar o să vorbim de o refacere coerentă… Vreau republica pe hârtie, dacă participanţii vor fii de acord 😀
Boca Daniel says:
Mar 6, 2015
Eu nu refac nimic! Mi-a ieșit perfect! (Emoticon cu limba scoasă, cu un ochi după făină și unul după slănină). Dar pot ajunge la FF.
George Sauciuc says:
Mar 6, 2015
😉 duje bobre!
teo matei says:
Mar 6, 2015
Dacă zice şefu’… io refac ;),ca sa facem dintr-un experiment, o poveste frumoasă. Sper să ne vedem la FF.
Cezarina Anghilac says:
Mar 10, 2015
Recitind experimentul cap-coadă mi-am dat seama că potențial are, ce îi lipsește este de fapt structura. Seamănă, și aici sper să nu jignesc pe nimeni, cu primul draft al unui text scris de un „pantser” (scuze pentru englezism, dar nu-mi vine în minte echivalentul în limba română, dacă o fi vreunul).
Așadar, și eu sunt gata să refac ce-am scris până acum și să scoatem împreună o nuvelă faină – poate nu vreo capodoperă, dar neapărat o lucrare care să merite citită 🙂
Miloș Dumbraci says:
Mar 10, 2015
Întrucât nu am participat la experiment, aș vrea să exprim o opinie obiectivă:
Prima problemă este faptul că scriitorii sunt artiști, nu ingineri*; dacă unui inginer i se atrage atenția că un blindaj oblic funcționează mai bine decât unul drept, va prelua ideea și-i va da o bere sfătuitorului; dacă însă un Rafael îi atrage atenția lui Picasso că liniile drepte sunt urâte,amândoi greșesc, amândoi au dreptate, și clar amândoi se vor supăra. Și evident că dacă un tablou început rotund va continua drept va ieși o cacofonie. Eu nu am citit încă o carte scrisă de doi-trei autori care să nu fie proastă, și exemplific: marele RR Martin, pe care îl ador, a scris cu nevasta ”Furtună pe Windhaven” – o porcărie. Larry Niven, celebrul, a scris cu niște necunoscuți ”Dragonii Heorot” – o oribilitate. Și tot așa. Ca urmare nu cred că o rescriere ar rezolva ceva, ar ieși tot drept-rotund-drept etc.
A doua problemă este că experimentul a fost probabil gândit ca efort social, pentru a crea un sentiment de comunitate. Și aici cred că s-a subestimat individualismul de scriitor, care este chiar mai mare decât la români în general. Fiecare scriitor are propria sa viziune, i se pare o erezie să o modifice, și fiecare scriitor vrea să inventeze ceva remarcabil, nu doar să finiseze gândurile altora, chiar adcă invenția lui deraiază ansamblul; dar o scriitură comună nu poate funcționa fără o cale de mijoc, care creează resentimente. Asta funcționează doar când unul e Maestrul și unul-doi sunt Discipolii care înțeleg că Maestrul este Soarele, și funcționează când este vorba de bani, care mai îndulcesc orgoliile. Dar aici toți au fost egali, și au lucrat gratis, deci cu plata în orgoliu. Din nou, nu cred că o rescriere ar rezolva asta.
În concluzie, experimentul nu putea fi un succes literar, ci doar social, de apropiere a unor oameni (și aici doar participanții pot estima dacă a avut succes).
Îmi cer scuze pentru comentariul foarte lung, asta a fost viziunea mea auctorială 😛
*sunt inginer, deci remarca nu reprezintă o inferiorizare a inginerilor față de artiști (ambele categorii creează), ci doar o comparație neutră.
Boca Daniel says:
Mar 10, 2015
Perfect de acord! Rezultatul nu ar fi mai bun la rescriere. S-ar putea elimina câteva greșeli de formă cel mult. E ceva inedit, un exercițiu colectiv care ne-a ținut aproape un an de zile. Cred că e mai mult decât se putea obține.
George Sauciuc says:
Mar 10, 2015
mă gândeam că te iei de profesia pe care nu practic 😛
mulţumesc pentru punctul tău de vedere
Miloș Dumbraci says:
Mar 10, 2015
nici vorbă, am foarte mult respect față de profesie, tot ce folosim a fost construit, fabricat sau inventat de un inginer.Ei sunt Făuritorii, și datorită lor putem visa că vom cuceri cândva stelele. În aceeași măsură, pot spune că fără Povestitori, cu diversele lor forme (scriitori, pictori, regizori) am fi doar niște animale, căci imaginația lor ne ridică deasupra simplei supraviețuiri.
Ben Ami says:
Mar 13, 2015
va trebui SA NU fiu de acord ca rescrierea e… degeaba!
poate fi rescria de catre un singur autor… pur si simplu.
si-ar fi rotunda.
intrebarea e doar daca ideile continute sunt suficient de valoroase.
daca nu-s…
Bogdan Lazar says:
Mar 15, 2015
Cum ar zice fostul nostru presedinte: ză eșec of ză…
Îmi dau și eu cu părerea acum. Nu a fost nici eșec și nici vreun succes deosebit pentru că nici nu a fost acesta scopul. A fost un experiment, dacă vreți să-i spunem așa, sociologic, care, și subliniez iar, a reușit. A adus împreună câțiva oameni care au contribuit și alți câțiva (posibil mai puțini ;)) care au citit. Toți participanții s-au implicat emoțional și asta a contribuit la crearea unei comunități. Acum, dacă mă întâlnesc cu oricare din cei care au scris îl voi privi ca pe o persoană pe care deja o cunosc. Eu zic că acesta e un lucru bun.
Insist însă cu un aspect! Daniel Boca de ce te-ai inspirat din Dune și de ce m-ai făcut și pe mine să mă inspir din aceeași carte??? 😛
Boca Daniel says:
Mar 15, 2015
Pentru că bimotoare! 😛
Ben Ami says:
Mar 15, 2015
de aici vine uni-motorul ala care m-a umplut de manie? 🙂
crunta! da’ puteai merge chiar si mai departe: semi-motor, mini-motor, cal-motor, bursuc-motor, d-astea!
eu am spart piata odata cu un scarbociraptor 🙂
Boca Daniel says:
Mar 15, 2015
Unimotor – motocicleta, bimotor – autoturism. Vezi Călătorul, Sylva… 🙂
Ben Ami says:
Mar 15, 2015
ce-i aia… inspiratie? daca n-a fost copy/paste e tare greu sa mai spui asa ceva cand – impreuna cu tot neamul tau – te apuci sa citesti ce a iesit din tipar si nu termini chiar daca va inmultiti ca furnicile (nu tu, Lazar, zic asa, in general!)
si chiar si-un copy/paste trebuie facut cu multa DIBACIE si eventual sa imprastii singur ideea ca ai facut asta ca sa se mai poata prinde careva.
asta cu comunitatea… nu-i pe parcela mea. eu am debutat, da’ n-am simtit nici un efect al trecerii intr-o altfel de comunitate. e o tampenie pana la urma… autorul chiar nu castiga nimic. 🙁 nici macar notorietate. daca eu nu-mi pot cumpara de pe undeva PROPRIA carte e clar ca presupusele avantaje nu pot exista decat in minti mult prea inflacarate. nu e absolut nici o ierarhie, nici un clasament, nici o confruntare directa. iar cei de pe langa tine chiar se indeparteaza. nu poti sa te mai imprumuti de bani nici la neamuri, pentru ca ai scos o carte – Unde-s banii? i-ai baut? Lumea asta e atat de mica, de insignifianta (desi, daca te-ai lua dupa editori – da’ deh, mananca si ei o paine! – ai putea crede ca l-ai prins pe dracu’ de-un picior, numai ca ori l-ai prins de coada, ori de… vorba aia).
NU VA MAI AUTOiluzionati! dupa ce scoti o carte ramai fara destui “preteni” (chiar daca tu stiai ca nu-s chiar prieteni, da’ parca tot ti-e dor sa le mai citesti offurile). ceilalti editori se uita la tine ca la un gandac, ca nu te spoliaza ei, probabil. ceilalti scriitori (ca acum esti scriitor, na, belea! te privesc ca pe-un venetic, un viitor competitor pentru cine tie ce ciosvarta aruncata pe deasupra capetelor), criticii ye manjesc acum de placare… astia-s cams ingurii care te baga in seama, si nu pentru ca le-ai dat de baut, ci pentru ca au si ei o patologie a lor (cred ca-s printre ultimii copii care renunta sa se mai joace cu cacat pe pereti, atunci cand mai cresc, sunt aia care chinuiau animalele, si care trageau fetele de codite). glumesc, deigur, nu m-a supaart nimeni, da’ nu pot sa inteleg de unde tot vine roz-ul asta in acre sunt zugravite “scene cu scriitori” 🙂
Ben Ami says:
Mar 15, 2015
sa-nnebunesc cate greseli am… 🙂 asta e viteza de tastare si o tastatura pe care am incercat zadarnic (la insistentele catorva binevoitori) sa mi-o bag in cur! mama ei de viata!
Florin Purluca says:
Mar 15, 2015
Hopa! Carevasăzică nicio șansă să ,,deviu,, chiabur din scriitură… -emoticon supărat fleașcă!-
Florin Purluca says:
Mar 15, 2015
Cât adevăr în ceea ce spui Ben, noroc că mulți n-o facem pentru bani 🙂
Eugen says:
Mar 18, 2015
Benule, esti un parvenit de scriitor zgarie-branza. Te lauzi ca n-ai ca sa nu vina anafu sa-ti ia impozit pe drepturile de autor, odajdiile si anafura ei de viată. Si zici ca scrii sefe, hai? Cine te crede ca esti sarac, dar stai pe plantatie si ca n-ai prieteni, de generos ce esti? O carte cu autograf n-ai avut sa-mi dai…
Vlad says:
Dec 5, 2015
Cred că a fost un experiment foarte interesant şi reuşit. Mie mi-a plăcut rezultatul.
Florin Purluca says:
Dec 5, 2015
Mulțumesc pentru apreciere!
teo matei says:
Dec 5, 2015
Mulțumim frumos 🙂
George Sauciuc says:
Feb 2, 2016
Mulţumim. Aceiaşi părere 😉
Vienela says:
Mar 22, 2016
Ha, ha, i-am citit sotului meu fragmentul scris de Cezarina si m-a intrebat de ce ma entuziasmez atat de tare, ca el nu a citit Dune, dar a vazut “filmul cu grasul zburator” si a recunoscut imediat in Republica elemente inspirate din Frank Herbert. :)))
Mi-a placut, chiar mi-a placut. Pacat ca ati lasat sa se strecoare atat de multe greseli gramaticale…
Vero says:
Mar 27, 2016
Un experiment similar s-a mai făcut. În 1995, în rubrica SF din Curierul Naţional. A fost o povestire din vreo 10 episoade, dacă nu mă înşel, numită “Calibrul 45”. Dar a fost puţin altfel, sub formă de concurs. Pentru fiecare episod (de o pagină standard) îşi trimiteau variantele mai multe persoane şi redacţia alegea una dintre ele. Şi bineînţeles că n-a ieşit o capodoperă. Dacă găsesc tăieturile din ziar o să le pun copiile scanate pe blogul meu.
Despre povestea de aici nu-mi pot spune părerea. N-am citit decât primele 2 episoade. Poate o să-mi fac timp şi pentru celelalte – nici măcar nu m-am prins câte sunt, nu le-am găsit pe toate. Cred că fiecare ar trebui să aibă un link către episodul următor. Sau are şi nu l-am văzut eu? 😀
Experimentul literar Republica - DreamWeaver says:
Jan 24, 2022
[…] Anghilac – Republica IX George Sauciuc – Republica X Mircea Nanu Muntean – Republica XI Pentru a mai condimenta un pic gustul Experimentului literar Republica, vă aduc spre lectură o […]